Toți vor să fie Dodel, nimeni nu mai vrea să fie Nadia!** Dovada HAOSULUI din sportul românesc: „Degradarea continuă!” STATISTICĂ‚ incredibilă și un MIRACOL

Toți vor să fie Dodel, nimeni nu mai vrea să fie Nadia!** Dovada HAOSULUI din sportul românesc:
  • Publicat:
  • Actualizat:

În 2010, am avut numai 234.569 de legitimați, la toate sporturile, un număr infim raportat la totalul locuitorilor. În ultimii 20 de ani, tinerii și-au schimbat preferințele: de la handbal, șah și modelism s-a trecut la tenis de câmp și baschet. Fotbalul a fost întotdeauna lider detașat

Institutul Național de Statistică a dat publicității un raport oficial cu numărul de sportivi legitimați din România. „Recensământul” vizează anul 2010, este cel mai recent în materie și vine cu un verdict care dă măsura situației reale a „celui mai bun ambasador al țării”, așa cum le place politicienilor să numească sportul atunci când se înghesuie pe la aeroport pentru a prinde un loc în flancul vreunui campion mondial sau olimpic.

În urmă cu doi ani, în România au fost contabilizați 234.596 de legitimați, adică numai 1,2 la sută din populație. „Este infim! Gândiți-vă că în Franța există 16 milioane de sportivi legitimați, la o populație de 65 de milioane de locuitori. Adică 25 la sută! Pe lângă aceștia mai sunt încă 3,5 milioane de voluntari, care asigură organizarea tuturor competițiilor, până la baza piramidei. În Germania și Marea Britanie procentul e și mai mare”, spune Octavian Morariu, președintele COSR.

Fostul rugbyst pune declinul sportului nostru, în special cel olimpic, pe seama scăderii numărului de practicanți. „Rezultatele sportului de calitate se bazează și pe cât de largă este baza piramidei. În condițiile actuale este normal ca rezultatele să se diminueze. Nu putem ține pasul cu degradarea continuă a numărului de practicanți. Eu vorbesc de ani de zile de nevoia unei reforme în sport. Probabil că e nevoie de un eșec dur la Olimpiadă pentru a se întreprinde ceva în acest sens”, a mai punctat Morariu.

Mai multe federații, mai puțini sportivi

Comparativ cu începutul anilor 90, numărul de practicanți pare să nu fi scăzut prea mult: în 1993 existau aproape 300.000 de legitimați, acum, sunt cu 65.000 mai puțin! Analizând însă structura pe sporturi, discrepanța între decade este mare. În primul rând, în 93 erau numai 49 de federații naționale. În 2010, numărul acestora a crescut la 60. Apoi, s-a ajuns în situația în care aproape jumătate din numărul de practicanți să provină din fotbal. Restul federațiilor, multe dintre ele olimpice, abia dacă depășesc o mie de practicanți (cazul scrimei, 1200 de sportivi în 2010, sport cu titluri mondiale obținute la zi).

Pentru a developa însă dinamica sportului în ultimii 20 de ani, ProSport a luat ca punct de reper trei borne pentru care există datele centralizate, anii 1993, 2002 și, respectiv, 2010. Concluziile le citiți mai jos.

La fotbal, a crescut cantitatea, nu și calitatea

Fotbalul este singurul sport care a crescut constant după 1989, depășind în 2010 bariera de o sută de mii de jucători legitimați. „E normal să fie așa. Din punct de vedere social, fotbalul reprezintă o șansă de a reuși în viață. Trebuie luată în calcul și notorietatea fotbalului, nevoia omului de a fi cunoscut, de a se realiza, dar și faptul că este un sport mai ieftin comparativ cu alte discipline”, spune Mihail Marian, noul director tehnic al FRF. Cum se poate explica însă scăderea rezultatelor pe fondul creșterii numărului de jucători? Explică tot „Cuchi” Marian: „A crescut baza din punct de vedere numeric, dar nu și calitativ, nu pe considerentele marii performanțe. Programul de formare a talentelor nu a fost suficient, pentru a se reveni la competitivitatea înaltă pe plan internațional. Culegem ce am semănat. S-a trăit din munca, tradiția, experiența și performanțele anilor 80, fără a se îngriji de ceea ce va urma. Numărul mai mare de jucători nu este suficient pentru a asigura și competitivitatea. Este nevoie de instruirea jucătorilor, de formarea antrenorilor, de infrastructură, de sistem competițional. Toate se regăsesc în planul strategic 2012-2016”.

Gațu: „Cifrele nu sunt reale”

Conform datelor, handbalul a avut cea mai mare prăbușire: de la 61.000 de legitimați în 1993, la vreo 5.000 în 2002, urmat de un mic reviriment în 2010 (7.600). Unii ar spune că acesta este motivul principal al declinului sectorului masculin, însă performanțele fetelor infirmă alibiul. Cristian Gațu, cel care a gestionat soarta acestui sport în ultimii 15 ani, susține că nici vorbă de o dispariție în masă a jucătorilor: „Cifrele nu sunt cele reale! În 1990, la Daciada de handbal erau nominalizați 70.000 de legitimați. Nu aveam cum să pierdem 9.000 de jucători numai în trei ani, întrucât nu au plecat așa mulți în afara țării. Apoi, în 1997, când am venit eu la federație, erau vreo 5.000 de legitimați. Era imposibil să se piardă 55.000 de sportivi în numai patru ani. Nici acum numărul de 7.200 nu este exact. Sunt președintele federației și știu exact câți legitimați avem de la juniori IV și până la seniori. Sunt în jurul a 4.800 de handbaliști în prezent. S-a ajuns probabil la 7.200 pentru că la copii și juniori sunt multe exemple de sportivi cu dublă legitimare”.

Baschetul are rețeta succesului

Mulți dintre cei chestionați de ProSport au pus scăderea numărului de practicanți pe seama multitudinii de tentații pe care le au tinerii acum, comparativ cu anii 80-90. Explicația este doar în mică măsură acoperită atât timp cât federația de baschet a găsit rețeta succesului într-un management perfect. Conform datelor din 2010, FRB este pe locul trei în topul legitimaților, cu 13.219 de practicați, de cinci ori mai mult ca în 2002! „Stați să vedeți datele din 2012! Vom avea peste 27.000 de legitimați”, spune Carmen Tocală, președinta federației. Cu un campionat nou universitar, care a adunat 8.900 de legitimați, cu întreceri organizate încă de la grădiniță, cu 780 de panouri montate prin țară și cu mii de mingi donate peste tot, baschetul a ajuns al doilea sport după fotbal în țară. „Am avut o strategie bună. Acestea este secretul”, mărturisește Tocală.

Gimnastica, efectiv subțiat la jumătate

Sugestive pentru situație sportului românesc la vârf sunt și cifrele de la gimnastică. În 1993, cea mai titrată federație din România avea 1.737 de legitimați. Ei bine, în urmă cu doi ani, scriptele federației mai cuprindeau 987 de gimnaști și gimnaste, adică jumătate din efectivul de la începutul anilor 90. „Raportarea e relativă. Dacă îi luăm în calcul doar pe cei angrenați în competiții numărul este mai mic, iar dacă i-am tria doar pe cei de calitate am avea și mai puțini. Mai dramatic e la antrenori. Cauzele sunt complexe, de la sistem până la oameni. Activitatea nu mai este motivantă, nici pentru sportivi, nici pentru tehnicieni. Copiii de acum nu mai sunt preocupați de sportul de performanță, au alte priorități”, a explicat Mircea Apolzan, secretar general al FR de Gimnastică.

Miracolul polo: 886 pentru olimpiadă

Între sporturile de echipă care contează în România, polo are cel mai mic număr de legitimați: 886. Cu toate că niciodată nu au fost mai mulți practicanți, iar aceștia au avut la dispoziție doar 3-4 bazine în toată țara, poloiștii n-au lipsit de la turnee finale europene sau mondiale și s-au bătut cu șanse pentru calificarea olimpică (chiar au fost prezenți la Atlanta, în 1996). „Cum de suntem mereu la turnee finale? Se lucrează bine la cluburi, pe cei mai buni îi centralizăm, cum facem acum sub îndrumarea lui Viorel Rus, iar în rest e talentul nostru, al românilor. Mereu am avut unu-doi jucători mari, Zahan, Claudiu Rusu, Hagiu sau Cosmin Radu acum”, spune președintele FR de Polo, Tolea Grințescu.

69 de medalii dintre care 24 de aur, 20 de argint și 25 de bronz este palmaresul olimpic al gimnasticii românești

Top 10 număr de sportivi legitimați

1993
Federație Sportivi Secții
1.Fotbal 72.871 2.266
2.Handbal 61.000 427
3.Șah 48.193 1.528
4.Modelism 19.146 285
5.Karate Trad. 10.000 270
6. Baschet 9.825 142
7.Judo 8.880 150
8.Atletism 6.235 155
9.Rugby 4.485 105
10. Lupte 4.477 174
……
Total: 292.230 7.587

2002
Federație Sportivi Secții
1.Fotbal 90.894 2.289
2.Tenis 11.760 133
3.Atletism 6.944 171
4.Radioamatorism 5.612 11
5.Șah 5.222 137
6.Handbal 4.993 146
7.Judo 4.358 109
8.Lupte 3.394 104
9.Arte marțiale 2.816 93
10.Baschet 2.673 81
…….
Total: 181.539 4.762

2010
Federație Sportivi Secții
1.Fotbal 109.463 2.798
2.Tenis 18.103 243
3.Baschet 13.219 216
4.Șah 7905 197
5.Handbal 7.620 270
6.Dans sportiv 6.572 158
7.Atletism 5.764 242
8.Lupte 4.379 141
9.Rugby 4.370 87
10.Karate modern 4.346 116
……..
Total: 234.569 7.296

42 de medalii (7-16-18) a fost palmaresul Franței la JO 2008

8 medalii (4-1-3) a fost palmaresul României la JO 2008

ªÎn 1993, Federația Română de Hochei pe Gheață avea 899 de sportivi și 16 secții. În 2010, structurile afiliate au ajuns la 47, dar a scăzut numărul de sportivi la 886

ªDintre federațiile olimpice, cei mai puțini sportivi sunt la Federația de Bob și Sanie (86)
și la cea de Ciclism (213)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Logodnica lui Darius Olaru: „S-a încheiat!”
Logodnica lui Darius Olaru: „S-a încheiat!”
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
Genoa şi Rapid, unite de centenar. ”Grifonul” lua ultimul titlu şi giuleştenii se înfiinţau. Povestea epocii de aur a noului club al lui Dan Şucu | SPECIAL
Genoa şi Rapid, unite de centenar. ”Grifonul” lua ultimul titlu şi giuleştenii se înfiinţau. Povestea epocii de aur a noului…
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
ANM a prelungit avertizările de vreme extremă pentru 20 de județe și București. Viscol puternic la munte, vânt de cod portocaliu pe litoral
ANM a prelungit avertizările de vreme extremă pentru 20 de județe și București. Viscol puternic la munte, vânt de cod…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Decizia radicală luată de Cristi Borcea. Ce se întâmplă cu averea milionarului român
Decizia radicală luată de Cristi Borcea. Ce se întâmplă cu averea milionarului român
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Decizie pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat în direct: Acum am primit...
Decizie pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat în direct: Acum am primit...
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Carlos Corberan, numit antrenor la Valencia
Carlos Corberan, numit antrenor la Valencia
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
×