Totuși Unirea

Prognoză descrețită pentru săptămâna de dinaintea amicalului cu
Polonia. Joia văduvă de fotbal a făcut ce n-au izbutit toate
argumentele. Cu o excepție, nimeni din savană n-a mai adulmecat
miros de sânge, n-a mai atacat selecția. Și nu doar pentru că
meciul cu Polonia nu are mai nimic de spus. Măi să fie, nimeni nu
mai are de propus vreun Messi sau un Ronaldo de-al casei, fără de
care se făcea gaură în națională. I-am văzut joia trecută, și
cealaltă, și cea de-acum o lună pe toți cei care ar fi mutat munții
la națională. Dacă Lucescu are ori nu stofă de selecționer, ne vom
dumiri în timp. Deocamdată să constatăm că a avut fler, că a simțit
încă din vară că miezul Unirii merită o atenție în plus. Măcar
pentru moment, când naționala încă se caută. Ce va mai fi la anul,
răbdare și tutun. Azi, cu adevărat o surpriză ar fi fost
neconvocările lui Galamaz și Varga, și nu ale altor pretendenți la
favorurile naționalei mai mult sau mai puțin îndreptățiți.
Fenomenul Urziceni trebuie stors acum, când știi că iese un must
care-ți potolește setea. Niciodată nu poți fi convins că peste un
an se face și un vin îmbietor. Uneori se mai și acrește.

Chiar și un amical cu Polonia, de la care nu te aștepți la cine
știe ce, nu e totuși o întâlnire de genul Figo și prietenii. Îl mai
chemi și pe X, ca să nu se supere un conducător de club, și pe Y,
că poate mai ai nevoie de impresarul lui vreodată. Talmeș-balmeșul
propus de corul contestatarilor până să le stingă lumina Europa
League. Astfel, Mititelu s-a trezit singur pe corabie. A găsit însă
puterea să-și ceară public scuze pentru grosolăniile de care,
recunoaște, i-a fost rușine când le-a revăzut la știrile sportive.
O păsărică duce vorba că va veni și rândul lui Costea.
Și-atunci?