Anghel Iordănescu și Ion „Liță” Dumitru sunt două persoane ale căror păreri, adesea critice la adresa moravurilor actuale, atârnă greu în fotbalul românesc. Iordănescu – acoperit de glorie ca antrenor, acum trecut în băncile Parlamentului, ca deputat – și Liță – acid în trecut, mai ales la adresa lui Gigi Becali, actualul patron din Ghencea – au fost însă, în urmă cu peste trei decenii, în centrul unui scandal uriaș, fiind ținta unor acuzații foarte grave pe vremea când jucau la Steaua.
Puțini își mai aduc aminte că, la mijlocul anilor 70, cei doi au fost acuzați chiar de către antrenorul lor, regretatul Constantin Teașcă, de faptul că „trânteau” meciuri la Steaua! Scrisă de Teașcă în cartea „Păpușarii”, povestea s-a petrecut în sezonul 1974-1975. Descriși de antrenor drept superficiali, mofturoși, leneși, răsfățați și prea puțin interesați de rezultatele echipei Steaua, pentru care jucau, Liță și Puiu au intrat în conflict cu impulsivul Teașcă. Tensiunea a atins paroxismul la Steaua – FC Galați (scor final 6-2, după ce în minutul 8 scorul fusese 0-2), unde tehnicianul și-a acuzat elevii că au trântit meciul, emisarul cu geanta de bani a gălățenilor fiind în tribună! Teașcă relatează că lucrurile s-au îndreptat abia după ce spectatorii, informați despre tentativa de blat, s-au cățărat pe garduri, amenințându-i pe fotbaliști cu bătaia!
„Fățarnicul ‘Iordănescu” își îndemna coechipierii să nu joace
Pățaniile lui Anghel Iordănescu și „Liță” Dumitru ca jucători la Steaua vă sunt relatate de ProSport în episodul de azi din „Blaturile fotbalului românesc”. Constantin Teașcă a zugrăvit, în „Păpușarii”, scene elocvente despre starea fotbalului nostru acum 35 de ani. De ce o echipă cu fotbaliști așa talentați, precum Steaua, n-a obținut performanțe, cum se decideau retrogradările și cupele europene, inevitabilii „oameni cu geanta”, totul este descris de Teașcă. Relatează antrenorul: „(…) Duminică, 23 februarie (1975), jucăm (cu public) pe terenul numărul 5 din Ghencea, cu Progresul. Era ultimul test înaintea începerii returului. Le-am prezentat (n.r. – jucătorilor) în amănunt indicațiile, le-am sugerat mijloacele de folosit și, în final, le-am recomandat mai multă combativitate (…), dar fără eficiență. M-am retras într-un colț de teren și am audiat melodia ce-o interpretau. Am intervenit numai la pauză, pentru a schimba un jucător. Dar penibila lor prestație au motivat-o de astă dată pe slaba calitate a arbitrajului! Toată această atmosferă am relatat-o președintelui secției (n.r. – de fotbal a clubului Steaua). Apoi lui St. S. (care ne relatează că la Pitești, în Cupa României, fățarnicul Iordănescu a strâns într-o cameră cinci-șase inși ca să nu joace… doar așa poate fi înlăturat Teașcă. Numai că unul dintre ei ar fi spus, da, de acord, dar numai Cupa ne-a mai rămas să ne salveze, altfel se duc pe apa Sâmbetei toate revendicările noastre). „Meciul cu Dinamo a fost pierdut de Iordănescu”
Că nu reușiserăm să stăpânim colectivul, că echipa nu avea forța morală să lupte, să depășească momentele grele din joc prin sprijin reciproc, avea să ne dovedească meciul cu Dinamo (n.r. – scor final, 1-3). (…) Deși timp de 74 de minute ne-am impus complet jocul și am ratat câteva mari ocazii (sub infatuarea grotescă a lui Iordănescu, care și-a atras o justificată eliminare), mai primim încă două goluri (min. 75 și 89). De fapt, meciul a fost pierdut de Iordănescu, capricios, certăreț, insuportabil, dispus să iasă din teren că… nu a jucat și Dumitru pentru echipă, care, după ce am luat conducerea, a început să joace pentru el, căutând să-și compromită adversarii și nimic altceva”. Acel campionat a fost câștigat de Dinamo, cu 43 de puncte (pe vremea aceea se acordau două puncte la victorie). Pe locul doi s-a situat (în premieră) ASA Tg. Mureș, cu 40 de puncte. Steaua a terminat abia pe locul 5, cu 35 de puncte. A fost un sezon ratat din toate punctele de vedere pentru formația din Ghencea, echipa fiind măcinată de conflictul antrenor-jucători, dar și de alte uneltiri în interiorul clubului (Teașcă a acuzat jocuri de culise ale altor angajați, care i-ar fi vizat postul).
„Omul cu geanta”, între soțiile steliștilor
Capitolul dedicat de Teașcă mandatului său la Steaua abundă de acuzații voalate la adresa lui Liță Dumitru (în principal) și Puiu Iordănescu. Simplul fapt că antrenorul vorbește despre așa ceva (într-o epocă în care nu era permis să se discute despre astfel de practici, mai ales în curtea unei echipe de elită precum Steaua) arată însă că lucrurile erau foarte grave. Punctul culminant a venit la meciul din Ghencea, cu FC Galați. Teașcă îi acuză pe Iordănescu și Liță Dumitru că au vrut să „trântească” meciul, plătiți fiind de rivalii de la Dinamo!
„(…) Și așa ajungem să asistăm stupefiați – noi și un stadion plin ochi – la cel mai plastic exemplu de călcare în picioare a eticii, al nerușinării, obrăzniciei și al trișajului cu ocazia meciului cu FC Galați, jucat în chiar curtea noastră! (…) Pentru mulți dintre noi, istoria acestui meci rămâne o pagină ilustră de ce înseamnă forța publicului și teama jucătorilor de a-și pierde «sănătatea» într-un eventual dialog contondent cu cei ce plăteau suculent spectacolul și nu mai răbdau simulacrele. Pentru cei ce n-au văzut jocul, dar mai ales pentru toți aceia care nu au cunoscut culisele, las tiparului o parte din adevărul adevărat al mascaradei. Sălceanu, de la Galați, și Fl. Dumitrescu, de la noi, au fost cândva servanți ai steagului dinamovist. (…) Gurile rele spun că un emisar de încredere al dunărenilor ședea la meci în tribuna a II-a, ca Hristos între tâlhari, între soțiile a doi jucători înrudiți ca naș și fin (n.r. – aluzie la Liță Dumitru), și că «argumentele» erau depozitate într-un frigider. De fapt, le avea într-o mapă diplomat! Numai că eu mă uitam de jos, de pe bancă, la omul care ținea între picioare desaga cu sunători și-mi filtram simțămintele. Căci unele dintre preocupările preopinenților le cunoșteam de la sursă (mai bine zis de la alții din Galați, care nu acceptau aceste îndeletniciri), însă nu puteam să acționez, fiindcă în situații similare nu infractorii dispăreau, ci cei cu vocabular neadecvat vedetelor-trișori erau ascunși. Așa că la acest recital-șușanea nu-mi mai îmbrac obișnuita haină de galeră, treningul, ci cobor în cușca patimilor ca la înmormântare, cu cravata la gât. Gata de plecare, după mascaradă, direct acasă.
Puiu și Liță au jucat de frică
(…) În minutul 2 al meciului, în timp ce fluvialii primeau o minge de la Dumitru (daltonist, confundase culorile) și se îndreptau la pas spre ținta noastră, ca prin farmec, unii dâmbovițeni o luau la fugă în alte direcții. Ce altceva putea să se întâmple decât să fim repede conduși cu 1-0! (…) Gălățenii primeau întruna balonul când de la ai lor, când de la unii de-ai noștri și uite-așa apare începutul sfârșitului: marcăm cu toții și golul doi… evident, tot în poarta noastră, când cronometrul scria minutul 8! De data asta, ca la un semnal, tribuna întâi și-a întors ostentativ privirile cu glas cu tot spre tribuna oficială… iar tribuna a doua, a proletarilor, în vârful picioarelor, tropăind pe gradene și cu mâna pâlnie la gură, striga congestionată: «Hoților… vânduților… Teașcă bișnițarul… huooo!». Calm, mă ridic din sarcofag și mă opresc la gard, unde explic mulțimii despre ce e vorba și, ca la o comandă, din doi pași toți sunt jos, gata să escaladeze gardul. Rolul jucat de acești inimoși ai fotbalului în acele momente a fost electrizant. Jucătorii, înspăimântați, îngroziți, livizi, căutau salvarea implorându-i să fie liniștiți… în timp ce maestrul-găinar Dumitru cerea disperat să fie schimbat. L-am trimis ostentativ în teren, obligându-l să rămână acolo unde și-a permis ani de zile să-și bată joc de noi cum a vrut și când a vrut. Vigu iese atunci din dispozitivul fundașilor, unde era băgat la mijloc, și avansează în vârful atacului, iar Iordănescu, transformat în jucător adevărat de furia mulțimii, se coalizează cu acesta și prompt întorc partida pe dos. Adversarii, văzându-se egalați rapid, nu-și cred ochilor… Frica păzește pepenii, spune un proverb bătrânesc și înțelepciunea lui se adeverea”.
Sfârșit cu final așteptat
Epilogul întâmplărilor, deși scris acum 35 de ani, s-ar potrivi perfect și în zilele noastre. Concluziile lui Teașcă arată că unele lucruri nu se schimbă (aproape) niciodată: „(…) N-am scris acest capitol pentru a-mi vărsa veninul. Nu. Am vrut numai să vă edificați asupra muncii antrenorilor cu fotbaliștii noștri de elită, să cunoașteți cancanurile și suplețea șefilor față de superșefi. Dar mai ales să vă dați seama că plătiți uneori biletul de intrare pentru un spectacol al cărui scenariu este cumpărat de un beligerant sau altul înainte de a intra în scenă…”.
Teașcă a fost omul sistemului. Adrian Păunescu, Dumnezeu să-l ierte, și Eugen Barbu, care a murit și el, veneau și-l impuneau pe Titi Teașcă antrenor la cluburile mari Ion Dumitru
A fost un moment în care și eu m-am simțit trădat, în meciul cu Hunedoara Emeric Ienei
La meciul cu Galați, banii n-au fost la nicio nevastă, banii… Știa și colonelul Florescu de ei, nu era vreo problemă să fi stat la vreo nevastă… Nevastă-mea nici nu venea la meciurile mele! Teașcă a fost un vagabond și a mințit de-a rupt! Ion Dumitru
Un an jumate mi-am pierdut din viață și eu, și Iordănescu, și Steaua cu nea Titi, pe care toți îl considerau antrenor mare. N-a luat niciodată niciun titlu, a retrogradat echipe, a făcut numai valuri în fotbalul românesc și a fost și plin de bani! Dumnezeu să-l ierte și să-i dea liniște atunci când i-oi da eu! Pentru că mi-a făcut foarte mare rău în viață. El cu Dan Claudiu Tănăsescu Ion Dumitru
Revolta mea și a lui Iordănescu a fost că am văzut că nu are dreptate și că n-are nicio legătură cu fotbalul. Și atunci era normal să nu ne intereseze Ion Dumitru
Generalul nu discută
Deputatul Anghel Iordănescu a refuzat orice declarație prin telefon, iar întâlnirea cu reporterul nu a fost posibilă din cauza programului foarte încărcat al fostului jucător și antrenor. „Revin în București la începutul săptămânii viitoare, dar apoi am program la Parlament. Trebuie să fixăm o întâlnire, dar mai reveniți cu un telefon în prealabil”, s-a mărginit să precizeze generalul Iordănescu.
Ienei: „La un meci m-am simțit trădat”
Legendarul Emeric Ienei era, în sezonul 1974-1975, „secundul” lui Teașcă la Steaua. În anul următor, după plecarea „Piticului”, a devenit principal și a câștigat titlul. Tabloul zugrăvit de Ienei este complex: „Titi Teașcă era un om extraordinar, un intelectual, dar conflictual. Din cauza asta nu s-a împăcat cu Liță și Iordănescu, cei mai importanți jucători. Dar să vă spun ceva: Iordănescu n-a fost un lider. El era un introvertit. Nu cred că a putut face lucrurile despre care vorbește Teașcă”. Până și diplomatul Ienei recunoaște însă că jucătorii făceau la Steaua, în acei ani, lucruri necurate: „În anul următor, când am luat titlul, să știți că a fost un moment în care și eu m-am simțit trădat. La Hunedoara, spre final, când noi eram deja campioni, am condus cu 1-0 și am pierdut cu 1-2, ei luptau să scape de retrogradare. A fost aranjament acolo. Am fost foarte supărat, mai ales că m-a chemat ministrul și mi-a spus: «Măi, tu nu vezi că au trădat? Să nu mai joci cu Dumitru, Iordache, Sameș și Iordănescu!». I-am răspuns: «Păi, și cu cine să joc? Cu mama? Cu tata?»”. Ienei a încercat cu vorba bună: „Le tot spuneam că, dacă batem 25 de meciuri din 30, vor câștiga mai mult din prime decât le dă Jiul Petroșani, 10.000 de lei. Nu e crimă care nu se află”.
Ministrul m-a chemat și mi-a spus că jucătorii au trădat și să nu-i mai bag pe Dumitru, Iordache, Sameș și Iordănescu Emeric Ienei
„Liță a vândut finala Cupei cu Poli!”
Olteanu, fostul conducător al grupării din Ghencea, spune că și titlul din 1980, pierdut de Steaua la golaveraj în fața Craiovei, a fost ratat tot din cauza blatiștilor din echipă
Povestea regretatului Constantin Teașcă e confirmată de oameni care au condus Steaua în anii 70-80. Generalul Constantin Olteanu, ministru al Apărării în acea perioadă, a răspuns de gruparea roș-albastră între 1980 și 1985, contribuind decisiv, din această poziție, la construirea marii echipe care avea să câștige Cupa Campionilor în 1986. Generalul, acum în vârstă de 82 de ani, relatează că reconstrucția formației a pornit de la informații compromițătoare. „Erau câțiva jucători acolo, la Steaua, care vindeau meciuri. Din cauza asta am și pierdut titlul în 1980. Ne-a bătut Târgoviște cu 4-0 într-un joc suspect…”, a povestit Olteanu pentru ProSport. „Și Cupa României am pierdut-o, cu Timișoara, pentru că Liță Dumitru a vândut meciul. Pe urmă, Liță s-a și transferat la Poli…”. Fostul ministru povestește senin despre blaturi și blătuitori care seamănă izbitor cu practicile din zilele noastre.
Sameș, Iordache și Răducanu, prinși asupra faptului
„Sameș a luat 25.000 de lei la un meci, iar Iordache mi-a recunoscut că a lăsat un gol fiindcă avea obligații față de echipa adversă”, a relatat ofițerul într-un interviu acordat anul trecut Gazetei Sporturilor. Practic, nici mijloacele de contracarare a blaturilor nu s-au schimbat esențial. Fostul ministru a povestit, pentru aceeași publicație, că „despre blaturi mă informau cei de la Contrainformații”. Chiar și mult-mediatizata fugă a lui Marcel Răducanu în RFG, petrecută în 1981, a fost urmarea unui flagrant în care Securitatea l-a filmat încasând bani de la emisarii echipei „U” Cluj! „Flagrantul l-au făcut cei de la Contrainformații. Eu am primit filmul și l-am chemat pe Marcel la mine în birou, să-l vadă și el. Voiam să-l anunțăm că știm ce face. El s-a speriat și a fugit în RFG”, a povestit Olteanu pentru Gazeta Sporturilor.
Eu aveam intrare la ministrul Ion Coman sau Ion Gheorghe. Teașcă a fost convins că de la Steaua l-a dat afară Liță Dumitru. Și eu l-am dat afară, pentru că nu avea legături cu fotbalul! Ba, încă mai era și vagabond, ne … nevestele! Ion Dumitru
Spovedania unui mare fotbalist În episodul următor din „Blaturile fotbalului” veți citi mărturia unui jucător emblematic despre felul în care se făceau aranjamentele, cât de extinsă era această practică și metodele de coerciție împotriva jucătorilor luate de conducătorii de cluburi în anii 70.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER