Trădare în Ghencea?** Două glorii steliste, acuzate de blat!

Anghel Iordănescu și Ion „Liță” Dumitru sunt două persoane ale
căror păreri, adesea critice la adresa moravurilor actuale, atârnă
greu în fotbalul românesc. Iordănescu – acoperit de glorie ca
antrenor, acum trecut în băncile Parlamentului, ca deputat – și
Liță – acid în trecut, mai ales la adresa lui Gigi Becali, actualul
patron din Ghencea – au fost însă, în urmă cu peste trei decenii,
în centrul unui scandal uriaș, fiind ținta unor acuzații foarte
grave pe vremea când jucau la Steaua.

Puțini își mai aduc aminte că, la mijlocul anilor 70, cei doi au
fost acuzați chiar de către antrenorul lor, regretatul Constantin
Teașcă, de faptul că „trânteau” meciuri la Steaua! Scrisă de Teașcă
în cartea „Păpușarii”, povestea s-a petrecut în sezonul 1974-1975.
Descriși de antrenor drept superficiali, mofturoși, leneși,
răsfățați și prea puțin interesați de rezultatele echipei Steaua,
pentru care jucau, Liță și Puiu au intrat în conflict cu impulsivul
Teașcă. Tensiunea a atins paroxismul la Steaua – FC Galați (scor
final 6-2, după ce în minutul 8 scorul fusese 0-2), unde
tehnicianul și-a acuzat elevii că au trântit meciul, emisarul cu
geanta de bani a gălățenilor fiind în tribună! Teașcă relatează că
lucrurile s-au îndreptat abia după ce spectatorii, informați despre
tentativa de blat, s-au cățărat pe garduri, amenințându-i pe
fotbaliști cu bătaia!

„Fățarnicul
‘Iordănescu” își îndemna coechipierii să nu
joace

Pățaniile lui Anghel Iordănescu și „Liță” Dumitru ca jucători la
Steaua vă sunt relatate de ProSport în episodul de azi din
„Blaturile fotbalului românesc”. Constantin Teașcă a zugrăvit, în
„Păpușarii”, scene elocvente despre starea fotbalului nostru acum
35 de ani. De ce o echipă cu fotbaliști așa talentați, precum
Steaua, n-a obținut performanțe, cum se decideau retrogradările și
cupele europene, inevitabilii „oameni cu geanta”, totul este
descris de Teașcă. Relatează antrenorul:
„(…) Duminică, 23 februarie (1975), jucăm (cu public) pe
terenul numărul 5 din Ghencea, cu Progresul. Era ultimul test
înaintea începerii returului. Le-am prezentat (n.r. – jucătorilor)
în amănunt indicațiile, le-am sugerat mijloacele de folosit și, în
final, le-am recomandat mai multă combativitate (…), dar fără
eficiență. M-am retras într-un colț de teren și am audiat melodia
ce-o interpretau. Am intervenit numai la pauză, pentru a schimba un
jucător. Dar penibila lor prestație au motivat-o de astă dată pe
slaba calitate a arbitrajului!
Toată această atmosferă am relatat-o președintelui secției (n.r. –
de fotbal a clubului Steaua). Apoi lui St. S. (care ne relatează că
la Pitești, în Cupa României, fățarnicul Iordănescu a strâns într-o
cameră cinci-șase inși ca să nu joace… doar așa poate fi
înlăturat Teașcă. Numai că unul dintre ei ar fi spus, da, de acord,
dar numai Cupa ne-a mai rămas să ne salveze, altfel se duc pe apa
Sâmbetei toate revendicările noastre).

„Meciul
cu Dinamo a fost pierdut de Iordănescu”

Că nu reușiserăm să stăpânim colectivul, că echipa nu avea
forța morală să lupte, să depășească momentele grele din joc prin
sprijin reciproc, avea să ne dovedească meciul cu Dinamo (n.r. –
scor final, 1-3). (…) Deși timp de 74 de minute ne-am impus
complet jocul și am ratat câteva mari ocazii (sub infatuarea
grotescă a lui Iordănescu, care și-a atras o justificată
eliminare), mai primim încă două goluri (min. 75 și 89). De fapt,
meciul a fost pierdut de Iordănescu, capricios, certăreț,
insuportabil, dispus să iasă din teren că… nu a jucat și Dumitru
pentru echipă, care, după ce am luat conducerea, a început să joace
pentru el, căutând să-și compromită adversarii și nimic
altceva”.
Acel campionat a fost câștigat de Dinamo, cu 43 de puncte (pe
vremea aceea se acordau două puncte la victorie). Pe locul doi s-a
situat (în premieră) ASA Tg. Mureș, cu 40 de puncte. Steaua a
terminat abia pe
locul 5, cu 35 de puncte. A fost un sezon ratat din toate punctele
de vedere pentru formația din Ghencea, echipa fiind măcinată de
conflictul antrenor-jucători, dar și de alte uneltiri în interiorul
clubului (Teașcă a acuzat jocuri de culise ale altor angajați, care
i-ar fi vizat postul).

„Omul cu
geanta”, între soțiile steliștilor

Capitolul dedicat de Teașcă mandatului său la Steaua abundă de
acuzații voalate la adresa lui Liță Dumitru (în principal) și Puiu
Iordănescu. Simplul fapt că antrenorul vorbește despre așa ceva
(într-o epocă în care nu era permis să se discute despre astfel de
practici, mai ales în curtea unei echipe de elită precum Steaua)
arată însă că lucrurile erau foarte grave. Punctul culminant a
venit la meciul din Ghencea, cu FC Galați. Teașcă îi acuză pe
Iordănescu și Liță Dumitru că au vrut să „trântească” meciul,
plătiți fiind de rivalii de la Dinamo!

„(…) Și așa ajungem să asistăm stupefiați – noi și un
stadion plin ochi – la cel mai plastic exemplu de călcare în
picioare a eticii, al nerușinării, obrăzniciei și al trișajului cu
ocazia meciului cu FC Galați, jucat în chiar curtea noastră! (…)
Pentru mulți dintre noi, istoria acestui meci rămâne o pagină
ilustră de ce înseamnă forța publicului și teama jucătorilor de
a-și pierde «sănătatea» într-un eventual dialog contondent cu cei
ce plăteau suculent spectacolul și nu mai răbdau simulacrele.
Pentru cei ce n-au văzut jocul, dar mai ales pentru toți aceia care
nu au cunoscut culisele, las tiparului o parte din adevărul
adevărat al mascaradei. Sălceanu, de la Galați, și Fl. Dumitrescu,
de la noi, au fost cândva servanți ai steagului dinamovist. (…)
Gurile rele spun că un emisar de încredere al dunărenilor ședea la
meci în tribuna a II-a, ca Hristos între tâlhari, între soțiile a
doi jucători înrudiți ca naș și fin (n.r. – aluzie la Liță
Dumitru), și că «argumentele» erau depozitate într-un frigider. De
fapt, le avea într-o mapă diplomat! Numai că eu mă uitam de jos, de
pe bancă, la omul care ținea între picioare desaga cu sunători
și-mi filtram simțămintele. Căci unele dintre preocupările
preopinenților le cunoșteam de la sursă (mai bine zis de la alții
din Galați, care nu acceptau aceste îndeletniciri), însă nu puteam
să acționez, fiindcă în situații similare nu infractorii dispăreau,
ci cei cu vocabular neadecvat vedetelor-trișori erau ascunși. Așa
că la acest recital-șușanea nu-mi mai îmbrac obișnuita haină de
galeră, treningul, ci cobor în cușca patimilor ca la înmormântare,
cu cravata la gât. Gata de plecare, după mascaradă, direct
acasă.

Puiu și
Liță au jucat de frică

(…) În minutul 2 al meciului, în timp ce fluvialii
primeau o minge de la Dumitru (daltonist, confundase culorile) și
se îndreptau la pas spre ținta noastră, ca prin farmec, unii
dâmbovițeni o luau la fugă în alte direcții. Ce altceva putea să se
întâmple decât să fim repede conduși cu 1-0! (…) Gălățenii primeau
întruna balonul când de la ai lor, când de la unii de-ai noștri și
uite-așa apare începutul sfârșitului: marcăm cu toții și golul
doi… evident, tot în poarta noastră, când cronometrul scria
minutul 8! De data asta, ca la un semnal, tribuna întâi și-a întors
ostentativ privirile cu glas cu tot spre tribuna oficială… iar
tribuna a doua, a proletarilor, în vârful picioarelor, tropăind pe
gradene și cu mâna pâlnie la gură, striga congestionată:
«Hoților… vânduților… Teașcă bișnițarul… huooo!». Calm, mă
ridic din sarcofag și mă opresc la gard, unde explic mulțimii
despre ce e vorba și, ca la o comandă, din doi pași toți sunt jos,
gata să escaladeze gardul. Rolul jucat de acești inimoși ai
fotbalului în acele momente a fost electrizant. Jucătorii,
înspăimântați, îngroziți, livizi, căutau salvarea implorându-i să
fie liniștiți… în timp ce maestrul-găinar Dumitru cerea disperat
să fie schimbat. L-am trimis ostentativ în teren, obligându-l să
rămână acolo unde și-a permis ani de zile să-și bată joc de noi cum
a vrut și când a vrut. Vigu iese atunci din dispozitivul
fundașilor, unde era băgat la mijloc, și avansează în vârful
atacului, iar Iordănescu, transformat în jucător adevărat de furia
mulțimii, se coalizează cu acesta și prompt întorc partida pe dos.
Adversarii, văzându-se egalați rapid, nu-și cred ochilor… Frica
păzește pepenii, spune un proverb bătrânesc și înțelepciunea lui se
adeverea”.

Sfârșit
cu final așteptat

Epilogul întâmplărilor, deși scris acum 35 de ani, s-ar potrivi
perfect și în zilele noastre. Concluziile lui Teașcă arată că unele
lucruri nu se schimbă (aproape) niciodată: „(…) N-am
scris acest capitol pentru a-mi vărsa veninul. Nu. Am vrut numai să
vă edificați asupra muncii antrenorilor cu fotbaliștii noștri de
elită, să cunoașteți cancanurile și suplețea șefilor față de
superșefi. Dar mai ales să vă dați seama că plătiți uneori biletul
de intrare pentru un spectacol al cărui scenariu este cumpărat de
un beligerant sau altul înainte de a intra în
scenă…”.

Teașcă a fost omul sistemului. Adrian Păunescu, Dumnezeu
să-l ierte, și Eugen Barbu, care a murit și el, veneau și-l
impuneau pe Titi Teașcă antrenor la cluburile mari
Ion Dumitru

A fost un moment în care și eu m-am simțit trădat, în
meciul cu Hunedoara
Emeric Ienei

La meciul cu Galați, banii n-au fost la nicio nevastă,
banii… Știa și colonelul Florescu de ei, nu era vreo problemă să
fi stat la vreo nevastă… Nevastă-mea nici nu venea la meciurile
mele! Teașcă a fost un vagabond și a mințit de-a
rupt!
Ion Dumitru

Un an jumate mi-am pierdut din viață și eu, și
Iordănescu, și Steaua cu nea Titi, pe care toți îl considerau
antrenor mare. N-a luat niciodată niciun titlu, a retrogradat
echipe, a făcut numai valuri în fotbalul românesc și a fost și plin
de bani! Dumnezeu să-l ierte și să-i dea liniște atunci când i-oi
da eu! Pentru că mi-a făcut foarte mare rău în viață. El cu Dan
Claudiu Tănăsescu
Ion Dumitru

Revolta mea și a lui Iordănescu a fost că am văzut că nu
are dreptate și că n-are nicio legătură cu fotbalul. Și atunci era
normal să nu ne intereseze
Ion Dumitru

Generalul nu
discută

Deputatul Anghel Iordănescu a refuzat orice declarație prin
telefon, iar întâlnirea cu reporterul nu a fost posibilă din cauza
programului foarte încărcat al fostului jucător și antrenor.
„Revin în București la începutul săptămânii viitoare, dar
apoi am program la Parlament. Trebuie să fixăm o întâlnire, dar mai
reveniți cu un telefon în prealabil”, s-a mărginit să
precizeze generalul Iordănescu.

Ienei:
„La un meci m-am simțit trădat”

Legendarul Emeric Ienei era, în sezonul 1974-1975, „secundul” lui
Teașcă la Steaua. În anul următor, după plecarea „Piticului”, a
devenit principal și a câștigat titlul.
Tabloul zugrăvit de Ienei este complex: „Titi Teașcă era un
om extraordinar, un intelectual, dar conflictual. Din cauza asta nu
s-a împăcat cu Liță și Iordănescu, cei mai importanți jucători. Dar
să vă spun ceva: Iordănescu n-a fost un lider. El era un
introvertit. Nu cred că a putut face lucrurile despre care vorbește
Teașcă”.
Până și diplomatul Ienei recunoaște însă că jucătorii făceau la
Steaua, în acei ani, lucruri necurate: „În anul următor,
când am luat titlul, să știți că a fost un moment în care și eu
m-am simțit trădat. La Hunedoara, spre final, când noi eram deja
campioni, am condus cu 1-0 și am pierdut cu 1-2, ei luptau să scape
de retrogradare. A fost aranjament acolo. Am fost foarte supărat,
mai ales că m-a chemat ministrul și mi-a spus: «Măi, tu nu vezi că
au trădat? Să nu mai joci cu Dumitru, Iordache, Sameș și
Iordănescu!». I-am răspuns: «Păi, și cu cine să joc? Cu mama? Cu
tata?»”.
Ienei a încercat cu vorba bună: „Le tot spuneam că, dacă
batem 25 de meciuri din 30, vor câștiga mai mult din prime decât le
dă Jiul Petroșani, 10.000 de lei. Nu e crimă care nu se
află”.

Ministrul m-a chemat și mi-a spus că jucătorii au trădat
și să nu-i mai bag pe Dumitru, Iordache, Sameș și
Iordănescu
Emeric Ienei

„Liță
a vândut finala Cupei cu Poli!”

Olteanu, fostul conducător al grupării din Ghencea, spune că și
titlul din 1980, pierdut de Steaua la golaveraj în fața Craiovei, a
fost ratat tot din cauza blatiștilor din echipă

Povestea regretatului Constantin Teașcă e confirmată de oameni care
au condus Steaua în anii 70-80. Generalul Constantin Olteanu,
ministru al Apărării în acea perioadă, a răspuns de gruparea
roș-albastră între 1980 și 1985, contribuind decisiv, din această
poziție, la construirea marii echipe care avea să câștige Cupa
Campionilor în 1986.
Generalul, acum în vârstă de 82 de ani, relatează că reconstrucția
formației a pornit de la informații compromițătoare. „Erau
câțiva jucători acolo, la Steaua, care vindeau meciuri. Din cauza
asta am și pierdut titlul în 1980. Ne-a bătut Târgoviște cu 4-0
într-un joc suspect…”, a povestit Olteanu pentru ProSport.
„Și Cupa României am pierdut-o, cu Timișoara, pentru că
Liță Dumitru a vândut meciul. Pe urmă, Liță s-a și transferat la
Poli…”. Fostul ministru povestește senin despre blaturi
și blătuitori care seamănă izbitor cu practicile din zilele
noastre.

Sameș,
Iordache și Răducanu, prinși asupra faptului

„Sameș a luat 25.000 de lei la un meci, iar Iordache mi-a
recunoscut că a lăsat un gol fiindcă avea obligații față de echipa
adversă”, a relatat ofițerul într-un interviu acordat anul
trecut Gazetei Sporturilor. Practic, nici mijloacele de
contracarare a blaturilor nu s-au schimbat esențial. Fostul
ministru a povestit, pentru aceeași publicație, că „despre
blaturi mă informau cei de la Contrainformații”.
Chiar și mult-mediatizata fugă a lui Marcel Răducanu în RFG,
petrecută în 1981, a fost urmarea unui flagrant în care Securitatea
l-a filmat încasând bani de la emisarii echipei „U” Cluj!
„Flagrantul l-au făcut cei de la Contrainformații. Eu am
primit filmul și l-am chemat pe Marcel la mine în birou, să-l vadă
și el. Voiam să-l anunțăm că știm ce face. El s-a speriat și a
fugit în RFG”, a povestit Olteanu pentru Gazeta
Sporturilor.

Eu aveam intrare la ministrul Ion Coman sau Ion
Gheorghe. Teașcă a fost convins că de la Steaua l-a dat afară Liță
Dumitru. Și eu l-am dat afară, pentru că nu avea legături cu
fotbalul! Ba, încă mai era și vagabond, ne …
nevestele!
Ion Dumitru

Spovedania unui mare
fotbalist
În episodul următor din „Blaturile fotbalului” veți citi
mărturia unui jucător emblematic despre felul în care se făceau
aranjamentele, cât de extinsă era această practică și metodele de
coerciție împotriva jucătorilor luate de conducătorii de cluburi în
anii 70.