Trandafir de pe Lipscani!** Jucătorii din Liga I se distrează în centrul vechi al Capitalei
Odată cu terminarea campionatului, rivalitățile din teren s-au diluat. Mai mulți jucători de la Steaua și Vaslui s-au întâlnit luni noapte în Centrul Vechi, în primele ore de vacanță după un sezon epuizant. Jucătorii moldovenilor, mulți dintre ei aflați în așteptarea zborurilor care să-i ducă în țările de origine, au fost însoțiți chiar de antrenorul Inacio. ProSport a fost pentru o noapte insider în viața de vacanță a jucătorilor din Liga I.
Apariția unui fotbalist într-un loc public după miezul nopții scoate la iveală instinctul de paparazzi al omului de rând. „Dacă aveam un aparat la mine…”, s-a auzit de la una dintre mese în momentul în care Borjan și Paito au ajuns la cafenelele din Centrul Vechi. Străinii Vasluiului, aflați între zboruri, au prins câteva ore de distracție în București. Cei doi n-au fost singuri, Wesley și Anderson dansau deja în Vintage alături de doi rivali, Geraldo și Gardoș. Peste drum, la o altă cafenea, alți trei steliști. În mintea privitorilor se creionau ușor două tabere de distracție. Chipciu, Răduț și Marius Ianuli erau invitați la o petrecere privată, una la care și-au făcut apariția mai multe personaje din lumea mondenă. „Uite cum petrcerea mea s-a transformat în sărbătoare stelistă”, țipa bucuros în microfon sărbătoritul de luni seară.
Flori pentru Mister
Dacă prezența jucătorilor poate fi trecută la capitolul banalități, apariția lui Augusto Inacio a șocat. Într-un trening turcoaz, antrenorul vasluienilor s-a așezat alături de un prieten la terasa clubului în care jucătorii săi dansau. „Mister, ce faceți?”, a apărut din senin goalkeeper-ul Straton, care în secunda următoare s-a dus glonț către unul dintre puștii care vindeau trandafiri prin zonă. „Pentru tine, Mister!”. Puștiul cu flori s-a repezit către antrenor și, inexplicabil, a început să danseze în fața acestuia. Antrenorul a părut să interprezeze gestul copilului ca pe o provocare. A dat scaunul la o parte, și-a aranjat tacticos pantalonii și a început, în hototele de râs ale jucătorilor ieșiți să-l salute, să se miște pe muzica dată la maximum. „Coach, ne vedem la antrenament!”, au fost cuvintele de despărțire. Spre dimineață, străinii au pornit spre aeroport, românii spre case. O noapte lungă care a trecut rapid pentru toți. În scurt timp, se vor întâlni din nou. De data aceasta pe teren.