Trifon Ivanov, fost component al naționalei Bulgariei la Campionatul Mondial din 1994, a decedat la vârsta de 50 de ani în urma unui infarct, anunță site-ul oficial al Federației Bulgare de Fotbal.
Ivanov a fost fundaș central în echipa care reușea să ajungă până în semifinalele Campionatului Mondial din 1994. De asemenea, Ivanov a evoluat și la Campionatul European din 1996. Ivanov a jucat de 77 de ori pentru prima reprezentativă a Bulgariei și a marcat 6 goluri.
„Trifon Ivanov va rămâne în istoria fotbalului bulgar drept unul dintre cei mai importanți fundași. Înainte de a fi un jucător excepțional, Trifon a fost o persoană cu o inimă mare, dispus oricând să-i ajute pe cei de lângă el. Cu toții plângem disparația unui adevărat prieten. Odihnește-te în pace, Trifon”, este mesajul postat pe site-ul federației bulgare.
Cele mai importante cluburi la care a activat Ivanov sunt ȚSKA Sofia, Real Betis, Neuchatel Xamax, Rapid Viena și Austria Viena. Ivanov a câștigat trei campionate în Bulgaria, unul în Austria, și a triumfat câte o dată în Cupa Bulgariei, respectiv Cupa Austriei.
sursa foto: bleacherreport
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER