Trofeul Cupei Mondiale FIFA a sosit, marți seară la București în cadrul turneului mondial „Coca Cola World Trophy Tour”, acesta urmând să fie expus, joi, cu începere de la ora 9.00, la Sala Palatului.
Ambasadorul în România al trofeului Cupei Mondiale, fostul internațional Gheorghe Popescu, s-a arătat emoționat că poate privi atât de aproape această cupă, însă și-a arătat regretul că nu îl poate atinge.
„Este o onoare să fiu ambasador al acestui trofeu pe teritoriul țării noastre. Faptul că mă aflu atât de aproape de trofeul suprem mă face din nou să mă simt fotbalist. Este un moment emoționant, n-am avut șansa să fiu aproape ca jucător de acest trofeu. Mai bine mai târziu decât niciodată. Mi-ar fi plăcut să îl pot atinge, dar numai campionii mondiali au această ocazie. Am fost foarte aproape în 1994, dar când ești atât de aproape de acest trofeu superb, simt vibrația momentelor importante pe care doar o Cupă Mondială le oferă”, a spus Popescu, pentru Sport.ro.
Trofeul Cupei Mondiale va fi expus, joi, în intervalul 9.00-21.00 la Sala Palatului, intrarea fiind liberă pentru public.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER