Tudor reîncepe ‘aventura arabă’
Mâine, ploieșteanul Eusebiu Tudor va părăsi România, după un an petrecut în fotbalul de la noi, acesta luând decizia de a semna cu clubul saudit Al Ettifaq Dammam. De fapt, este vorba despre o revenire a lui « Sebi » la gruparea saudită, pe care a antrenat-o cu succes și acum două sezoane. De data aceasta, Tudor nu va pleca « cu mâna goală » ci îl va avea alături și pe Mihai Oancea – fostul său secund de la Petrolul și de la Chimia Brazi, acesta din urmă renunțând la funcția de șef al Centrului de Copii și Juniori de la Petrolul pentru a prelua echipa de juniori a aceluiași club saudit.
Tudor va antrena echipa de « tineret » și, în paralel va coordona activitatea întregului centru de Copii și Juniori de la clubul Al Ettifaq, arabii făcându-i oferta de a reveni acolo încă de acum un an, președintele grupării saudite Mohammad Abdulazis al Dosarr și fiul acestuia (în foto alături de tehnicianul ploieștean) convingându-l să semneze un nou contract, până la urmă! « Plec cu o oarecare tristețe profesională, legată de acest an petrecut în România. După experiența avută la Astra, alături de Bogdan Stelea am avut parte de două mandate foarte dificile, la Sportul și Chindia, din punct de vedere al condițiilor oferite, al situațiilor întâlnite. Îmi pare rău să o spun, dar fotbalul românesc este tot mai jos, tot mai greu de făcut, iar antrenorii care-și pot face munca la un standard ridicat sunt foarte puțini. Dacă nu se schimbă situația aceasta, cu totul, de la regulamente, până la partea legal-financiară, la o strategie națională pentru încurajarea sportului, pentru dezvoltarea infrastructurii, va fi din ce în ce mai greu să facem performanță » – au fost concluziile lui Eusebiu Tudor înainte de revenirea în Arabia Saudită.