Tulburător – De la operația la cap suferită în copilărie, la Biserica Saint Luc din Franța

Redactor:
Andru Nenciu
Tulburător - De la operația la cap suferită în copilărie, la Biserica Saint Luc din Franța
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Cu ajutorul declarațiilor unor apropiați, ProSport vă spune ce s-a întâmplat cu Valeria din momentul în care i s-a făcut rău până la…
  • Vali (29 de ani) a murit într-un spital din Roubaix din cauza unei meningite bacteriene
  • Când au aflat că fiica lor e în spital, părinții Valeriei au plecat cu mașina spre Franța
  • Colega Valeriei, Bernadette Szocs, a fost supusă unui control amănunțit și se află în afara oricărui pericol
  • Ceremonia religioasă va avea loc marți, la Lys-Lez-Lannoy, în Biserica Saint-Luc. La intrare va fi pusă o urnă în care vor fi colectați bani pentru a ajuta la adunarea unei sume care să permită repatrierea

5.000 de euro e suma aproximativă pentru aducerea în țară a unei persoane care a murit în afara granițelor

Pasiunea pentru sport și călătorii nu a părăsit-o niciodată. Plecase din țară de peste un deceniu și vântul carierei o purtase până în Lille. La o grupare franceză de top în tenisul de masă feminin, medaliată cu aur la CN pe echipe în 2011 și 2012. Valeria își făcuse din pasiune o meserie. Și din meserie o pasiune. Fostele colege susțin că se agăța cu sufletul de fiecare minge plecată înșelător din buretele adversarei și slăbea și un kg când scorerul o dădea învinsă după mai multe mingi prăbușite în fileu. „Era o fire introvertită, o ardeleancă molcomă, avea darul de a se face invizibilă. De câte ori avea o problemă, făcea ce făcea și o rezolva singură. E un copil bun, nu pot să vorbesc la trec…”, lasă propoziția neterminată o fostă colegă.

CITEȘTE ȘI: Dispariția Valeriei a șocat: Berni Szocs se teme pentru viața ei! Cum poate fi prevenită infecția care a răpus-o pe Borza

Visul copilului călit în sportul românesc și salariul care-i oferea o siguranță plăpândă

Valeria Borza e un caz emblematic pentru tinerii cu educație și mii de ore de antrenament. N-a atins rezultatele menite să-i confere celebritatea, dar și-a căutat împlinirea în străinătate, impresionând prin profesionalism și disciplină. Atinsese tot ce și-a propus până la 29 de ani!  „Așa e în sportul românesc. Dacă ești senior și nu ai valoare de lot național, e greu să te ții pe picioare în România și preferi să-ți iei tălpășița”, zâmbește amar un sportiv român stabilit în Paris. Valeria își legase soarta de un tânăr francez, mai avea multe aminitiri de adunat în țarcul sportului său favorit și trăia la prezentul continuu. Salariul lunar de peste 1000 de euro îi păstra mintea încărcată de vise, iar fiecare punct construit cu migală îi dădea o supradoză de liniște. Știa câte mii de repetări poți face pentru topspinul fără cusur. Pentru că sportiva din Caransebeș își câștigase aura de campioană încă din copilărie.

Operație la cap suferită la o vârstă fragedă

Dar foarte puțină lume știe un secret pe care Vali îl purta cu ea din vremea în care mingea era mai mult o jucărie. Povestește un fost antrenor: „Când era mică, a suferit o intervenție chirurgicală la cap. Era doar un copil pe atunci și zona în care fusese operată nu s-a mai văzut ulterior, când a început să-i crească părul. Nu am știut niciodată ce pățise, dar simțeam o oarecare neliniște când o aveam la lot. Apoi s-a făcut bine și a cochetat cu loturile naționale. Era o stângace de real talent, dar la seniorat nu a mai prins echipa pentru că a avut neșansa să facă parte din generații foarte valoroase, cu o concurență acerbă”.

2000 și 2001 sunt anii în care Valeria a cucerit aurul la Naționalele de juniori

Cum fiecare exponent al tenisului de masă românesc caută să-și croiască un drum viață jucând pentru formanții din străinătate, și Vali a ales să-și pună lângă fileu toate calitățile. Inițial pentru un club din Spania, apoi pentru gruparea din Lille. „Dacă ar câștiga în țară jumătate din banii pe care-i iau afară, jucătorii români de tenis de masă s-ar întoarce în România. Dar nu pot face asta. Vali nu putea să aibă probleme de sănătate, pentru că un club precum cel la care era legitimată nu avea cum să nu-i facă viza medicală. În plus, ea obișnuia să efectueze controale medicale în România”, explică o personalitate din sportul românesc.

A schimbat trei tricouri la ultimul antrenament

Și totuși ghinionul plutea deasupra ei. Și avea să cadă într-o zi obișnuită de decembrie, când tocmai își împachetase bagajele. La un simplu antrenament desfășurat miercuri, Vali avea să trăiască ceva ciudat. A transpirat de parcă ar fi servit în saună, a schimbat trei tricouri în doar 30 de minute, a văzut lumea cu susul în jos, dar a negat cu obstinație starea ciudată. A pus totul pe seama unei zile mai proaste și a reintrat în rutina de zi cu zi cu o privire puțin pierdută. Urma să bată un drum lung spre România, pentru o scurtă vacanță. „Clubul ei nu e vreunul din Liga a 14-a, deci avea toate analizele la zi! Nu aveau cum să nu-i cunoască posibilele probleme de sănătate!”, continuă un apropiat. Și totuși!? În timp ce se afla într-un autobuz ce o transporta spre aeroportul din Charleroi, fetei i s-a făcut rău în dimineața zilei de joi. Durerile de cap s-au accentuat, a leșinat și a fost transportată de urgență la Spitalul din Roubaix.

Părinții au plecat cu mașina spre Franța

N-a trecut mult timp și părinții aflați în România au demarat în trombă spre Franța. Fără lacrimi în barbă, au încercat să-și păstreze echilibrul și au lăsat totul vraiște acasă. Nu urcaseră niciodată pe scara avionului și nici nu intenționau să-și lase viețile în mâinile altora. Și-au desenat harta în minte și au pornit din Ardeal spre nordul Franței cu chipul Valeriei în suflet. Prin Austria…

Totul s-a petrecut crud de rapid. Intrată în comă, fetei de 29 de ani i s-au menținut funcțiile  vitale cu ajutorul aparatelor, iar unica voce care mai putea să comunice mesaje în țară era Bernadette Szocs (18 ani), colega sa de la clubul francez. Bernie și-a intrat în rol, a vorbit cu familia Valeriei și a încercat să transmită informațiile în timp real. Cu acuratețe. Și cu maturitate. Și a reușit! Doar pentru scurt timp însă. La ora 18:15 (ora României), cu o voce sfârșită, Szocs s-a străduit să nu se înece în disperare. Tocmai primise vestea de la medici că nu-și va mai putea vedea vreodată prietena în viață. A izbucnit  în lacrimi, dar brusc și-a înfrânat  pornirea. Emoționalul lăsa loc din nou rațiunii și Bernie avea să transmită familiei sfâșietoarea veste. Roțile mașinii tocmai înghițiseră sute de kilometri de pe autostrăzile din Austria… Iar părinții urmau să continue cel mai lung drum lung din viață. Cu sufletul amputat de durere. Spre Franța, ca și cum ar fi mers cu un bolovan în spate.

 

Cauza morții: meningită bacteriană (nu virală!). Bacteria se poate transmite de la o persoană la alta prin schimbul de secreții respiratorii și de la nivelul gâtului prin sărut, tuse sau strănut! Bacteriile nu pot fi răspândite prin respirația aerului expirat de o altă persoană infestată. O boală care seceră vieți tinere, o boală cu o rată de mortalitate de peste 50 la sută în România.

CITEȘTE ȘI: DRAMĂ‚. Valeria Borza, campioană la tenis de masă, a murit joi seara la doar 29 de ani

2005 e anul în care Valeria a devenit campioană națională la dublu-mixt

Decesul jucătoarei a împrăștiat confuzie în țară, pentru că nimeni n-a înghițit anunțul pe nemestecate. S-a crezut că e eroare sau o glumiță de cămin. Dar președintele clubului francez a elaborat rapid comunicatul care a lăsat fără oxigen orice pojghiță de speranță. „Inițial, nu am crezut că această meningită bacteriană ar fi cauza morții, dar imaginea bietei fete a confirmat ceea ce au spus medicii. Avea obrăjorii umflați și erau brăzdați cu mici pete roșii. Iar ochii erau albicioși… O imagine cumplită”, a legat câteva cuvinte o apropiată a fostei jucătoare. Valeria s-a stins în doar câteva ore de la punerea diagnosticului, iar groaznica sa moarte ridică semne de întrebare privind controalele medicale la care ardeleanca a fost supusă de-a lungul carierei la clubul francez. Meningita bacteriană se abate ca o tornadă asupra organismului, dar boala poate fi controlată.

Meningita bacteriană este o infecție a lichidului măduvei spinării și a celui care înconjoară creierul și poate fi cauzată de o infestare cu un virus ori cu o bacterie. De aceea, mai ales la copii, sunt necesare vaccinurile. Până la vârsta de 6 luni, copiii trebuie să primească trei doze de vaccin (Hib). A patra doză ar trebui administrată între 12 și 16 luni. La adulți, la simptome precum dureri mari de cap, înțepenirea gâtului, vărsături, amețeli, sensibilitate la lumină, somnolență, trebuie mers cât mai repede la medic. Nu trebuie pierdută nicio secundă! Din diverse cauze, doctorii din Roubaix nu au mai putut face nimic.

Bernadette Szocs, colega care tocmai a trecut prin cel mai greu examen al vieții, nu mai are nici lacrimi să mai plângă. După ce evenimentul zguduitor i-a inhibat orice elan spre performanță, Bernie a mai avut o barieră de trecut. Suspectă și ea de meningită bacteriană, a treia jucătoare a României în topul mondial nu a mai reușit să ajungă la reunirea lotului tricolor. A fost supusă unui control amănunțit, a început un tratament complex și medicii din Roubaix susțin că sportiva de 18 ani se află în afara oricărui pericol. Nu va veni în țară, dar va fi alături, în Lys-lez-Lannois de oamenii care dau dovadă de o rezistență dincolo de firesc în fața durerii.Se spune că cea mai mare pedeapsă pentru un părinte e să-și îngroape copilul. Răscoliți și măcinați pe dinăuntru, părinții Valeriei stau acum cu capetele plecate într-un orășel din nordul Franței pe care-l percepeau cândva un colț de Rai. Era imaginea conturată în urma poveștilor spuse de fiica lor.

Conform paginii de facebook a clubului francez de tenis de masă, trupul neînsuflețit al Valeriei va fi depus marți dimineața la Biserica Saint Luc din Lys-lez-Lannois (foto, sus) iar la intrare va fi așezată o urnă în care cunoscuții vor putea să introducă bani pentru strângerea sumei necesare repatrierii fostei campioane.

De ce a fost sesizată atât de târziu boala de care suferea Vali, de ce nu i-au fost reperate din timp simptomele, cât ghinion s-a abătut asupra sportivei plecată de la școala din Bistrița… sunt întrebări fără un răspuns precis.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot:
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot: "I-am spus că nu ştie fotbal. Antrenorul s-a făcut mic". Toţi…
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara. Cele mai afectate zone
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara. Cele mai afectate zone
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a divorţat legenda Stelei
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a…
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit:
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce…
×