Ultima „nemaivăzută” în fotbal. De la penalty-uile lui Martin Palermo din 1999, la precizia unui sud-coreean în amicalul cu Rusia | VIDEO
În 1999, atacantul argentinian Martin Palermo uimea lumea prin ceva ce părea imposibil până atunci, ratarea a trei penalty-uri în același meci! Se întâmpla la Copa America din respectivul an, când Argentina se confrunta cu Columbia, pe 4 iulie, în faza grupelor.
Erorile lui Palermo s-au petrecut în minutele 5, 48 și 76. Pe primele două le-a șutat peste poartă, iar pe al treilea l-a respins portarul. Interesant că în acel meci au ratat și columbienii unul, în minutul 48, prin Ricard. La final, Columbia a câștigat cu 3-0, golurile fiind marcate în minutele 10 (din penalty), 79 și 87. Așadar, arbitrul acelui meci, paraguayanul Ubaldo Aquino, a acordat cinci penalty-uri!
Zilele acestea un alt jucător a „reușit” ceva, de o cu totul altă natură, dar care părea la fel de imposibil de a se întâmpla pe un teren de fotbal profesionist. La recentul „amical” disputat la Moscova între Rusia și Coreea de Sud, fundașul oaspeților, Kim Joo-young, și-a dat două autogoluri în decursul a trei minute, în 55 și 57. De fiecare dată, sud-coreeanul a pus piciorul inoportun, deviind balonul nefericit spre propria poartă. Până la această „dublă” inedită, scorul era 1-0 pentru Rusia, iar la final a fost 4-2. Cum echipa lui Stanislav Cercesov suferă mult de destulă vreme la faza ofensivă, Kim Joo-young ar fi putut reprezenta o soluție…