ULTIMA ORĂ. Curtea de Apel s-a pronunțat! Ce a hotărât instanța în procesul pentru palmares dintre FCSB și Clubul Sportiv al Armatei Steaua. CSA a atacat mișcarea lui Becali!

Curtea de Apel București, instanța care rejudecă procesul palmaresului dintre Clubul Sportiv al Armatei Steaua și FCSB, după ce Inalta Curte de Casație și Justiție a hotărât să retrimită dosarul la CAB, s-a pronunțat, luni, în acest caz. Părțile mai au de așteptat pentru soluție, cel puțin până săptămâna viitoare.

ULTIMA ORĂ. Curtea de Apel s-a pronunțat! Ce a hotărât instanța în procesul pentru palmares dintre FCSB și Clubul Sportiv al Armatei Steaua. CSA a atacat mișcarea lui Becali! 

„Războiul” palmaresului dintre Clubul Sportiv al Armatei Steaua și FCSB și-a desfășurat o nouă etapă. Părțile se judecă, din nou, la Curtea de Apel București, asta după ce Inalta Curte de Casație și Justiție a hotărât, în luna martie a acestui an, retrimiterea dosarului la CAB. Ca scurt istoric al cazului, CSA Steaua a câștigat, în 2019, pe fond – Tribunalul București- palmaresul de la înființare, 1947, până în 2003. Ulterior, după ce avocații FCSB au atacat decizia, perioada 1998- 2003 a rămas în aer, neatribuită, iar clubul armatei a păstrat segmentul 1947- 2003, în timp ce societatea care îl are acționar majoritar pe Gigi Becali a continuat cu palmaresul din 2003 și până astăzi.

Luni, Curtea de Apel a amânat, din nou, pronunțarea, de data asta pentru 23 octombrie.  

  • 21 titluri, 20 cupe, 4 supercupe, Cupa Campionilor Europeni și Supercupa Europei se află în palmaresul Clubului Sportiv al Armatei Steaua
  • 5 titluri, 3 cupe, 2 supercupe și 2 cupe ale ligii are FCSB în plamares

După un nou recurs al FCSB, de data asta la ICCJ, instanța supremă pe plan național a decis rejudecarea la Curtea de Apel București.

Luni, CAB s-a pronunțat și a publicat soluția în această ultimă bătălie legată de palmaresul Stelei.

CSA Steaua a făcut opoziție, la EUIPO, după ce FCSB a solicitat înregistrarea brand-ului „FCSB- Steaua”

Clubul Sportiv al Armatei Steaua București a depus, zilele trecute, opoziție la Oficiul Uniunii Europene pentru proprietate Intelectuală (EUIPO) după ce FCSB a făcut cerere de înregistrare pentru denumirea „FCSB Steaua”.

Conform informațiilor noastre, departamentul juridic al CSA Steaua a formulat opoziția, răspunsul din partea EUIPO urmând să vină, cel mai probabil, până la sfârșitul acestui an. Pe plan intern, la OSIM, Oficiciul de Stat pentru Invenții și Mărci, denumirea Steaua și stema istorică, cea din 1986, sunt înregistrate de Clubul Sportiv al Armatei Steaua București.

 

Publicat: 16 10. 2023, 13:51
Actualizat: 16 10. 2023, 14:44