Serialul ProSport dedicat istoriei Universității Craiova a ajuns la al cincilea episod, anii 90. A fost o perioadă a contrastelor, în care oltenii au trecut de la extaz la agonie. Au fost anii în care Știința a mai adunat trei trofee în vitrina clubului, dar și cei în care a început declinul ireversibil al uneia dintre cele mai iubite echipe din fotbalul românesc.
După un titlu și două Cupe cucerite în primii ani ai României post-comuniste, Universitatea a intrat pe o pantă descendentă tot mai accelerată, devenind în doar câțiva ani o echipă care nu mai avea capacitatea să se lupte pentru obiective mărețe, așa cum fusese obișnuită în ultimii 30 de ani. „Revoluționarii” Științei
Tranziția României de la comunism la capitalism a găsit Universitatea în cea mai bună perioadă a sa de după Craiova Maxima. Păstrându-și imaginea de echipă rebelă a fotbalului românesc, care a luptat mereu cu sistemul înainte de 1989, Știința a „anunțat” Revoluția care avea să curme comunismul în România prin victorii de răsunet în 1989, în fața echipelor departamentale. Știința învingea atunci Victoria, chiar pe terenul milițienilor, Steaua în Ghencea, sub privirile lui Valentin Ceaușescu, Dinamo sau Flacăra Moreni și remiza cu FC Olt, la Scornicești. „Noi am prefațat revoluția din decembrie 1989. De fapt, am făcut o revoluție în fotbal. Iar rezultatul final al acestei revoluții s-a materializat în 1991, atunci când Universitatea a cucerit campionatul și Cupa”, își reamintea Sorin Cîrțu, în Gazeta de Sud, tehnicianul care a adus Științei eventul.
Prima campioană post-comunistă
Sezonul următor, 1990-1991, avea să fie din nou unul magic pentru trupa olteană, care reușea eventul pentru a doua oară în istorie. În ciuda unor frământări interne aprige și a unor dispute cu propriii suporteri, izbucnite în mod surprinzător chiar și atunci când echipa se afla pe primul loc, dar și a luptei crâncene cu Steaua, Știința și-a adjudecat la golaveraj titlul, adunând 22 de victorii, cele mai multe din acel sezon.
Sunt însă și cei care afirmă, unul dintre ei chiar Adrian Mititelu, că mare parte din titlul câștigat în acel sezon se datorează nu numai valorii jucătorilor, ci și banilor pe care clubul i-a încasat de la PSV Eindhoven pentru transferul lui Gică Popescu, un milion de dolari, bani care ar fi înlesnit drumul Științei spre trofeu. Supozițiile au fost contrate însă în repetate rânduri de cei implicați atunci la Știința. „Nu banii din transferul lui Gică Popescu la PSV ne-au adus în vitrina clubului cele două trofee. Asta, că banii din vânzarea lui Gică Popescu ne-au făcut campioni, a fost o chestie indusă. Nu este adevărat! Dacă Gică Popescu ar fi rămas, probabil că am fi câștigat campionatul la o diferență de puncte apreciabilă față de ocupanta locului doi. Valoarea Craiovei din 1990-1991 a adus eventul la noi”, spunea Marcel Popescu, președintele de atunci al Științei, în cartea „Fenomenul Universitatea ’91”. La trei zile după triumful din campionat, Știința câștiga și Cupa României, 2-1 în finala cu FC Bacău. Dominația Craiovei în fotbalul românesc avea să fie totală în acel sezon: Știința s-a impus pe toate fronturile, devenind campioană atât la juniori, cât și la tineret speranțe. Universitatea mai stabilea o premieră, transferându-l pe primul stranier din România, atacantul albanez Roland Agalliu. În cupele europene însă, Știința rămâne departe de strălucirea echipei de aur a clubului și este eliminată încă din primul tur al Cupei Campionilor Europeni de Apollon Limassol, după o manșă secundă pierdută cu 3-0 și catalogată drept „ciudată” de o parte dintre cei implicați.
Toată lumea aștepta atunci revanșa Universității Craiova în fotbalul românesc, deși cele două puteri, Dinamo și Steaua, lucrau în continuare la destabilizarea Craiovei Marcel Popescu, fost președinte al Universității, în cartea „Fenomenul Universitatea ’91”
Atunci când câștigi titlul și eventul e un sentiment deosebit. Am și profitat de faptul că Steaua și Dinamo vânduseră jucători în străinătate și noi eram o echipă care jucam împreună de mulți ani. În acel sezon am fost golgheterul echipei, am dat 13 goluri, ultimul în meciul cu Sportul Emil Săndoi
9 goluri în plus la golaveraj au adus Universității titlul în dauna Stelei în sezonul 1990-1991
1 milion de dolari a încasat Universitatea după vânzarea lui Gică Popescu la PSV Eindhoven, bani pe care unii i-au considerat vitali în succesul Științei din sezonul 1990-1991
Cupa României, Ultimul trofeu pentru Știința
În ciuda rezultatelor tot mai dezamăgitoare în Europa, Știința continuă să se mențină printre echipele fruntașe din campionat.
Stagiunea 1992-1993 aduce Universității și ultimul trofeu din istoria clubului, a șasea Cupă a României. Știința, pregătită de Marian Bondrea, s-a impus în finală cu 2-0 în fața Daciei Unirea Brăila, însă bucuria oltenilor avea să fie umbrită de accidentarea teribilă a căpitanului Emil Săndoi: dublă fractură de tibie și peroneu. Un an mai târziu, oltenii au fost aproape să-și apere trofeul, fiind învinși în finală de Gloria Bistrița, scor 1-0. Oltenii au totuși un motiv de bucurie, Gică Craioveanu devenind în acel sezon pentru prima dată golgheterul României.
Declinul oltenilor a început în 1997
Primele semne ale declinului Universității încep să se facă tot mai mult simțite, iar temerile tuturor suporterilor se adeveresc în sezonul 1996-1997, atunci când Știința termină campionatul pe un incredibil loc 11.
Oltenii nu mai simțiseră rușinea clasării pe un loc atât de jos de nu mai puțin de 29 de ani, din sezonul 1967-1968. De fapt, în acel campionat și în primul an în Liga I, 1964-1965, Universitatea mai „reușise” o astfel de contraperformanță.
În 1998 a terminat pe locul 13!
Știința se afundă tot mai mult în mediocritate și încheie anii 90 în genunchi. Deja nu se mai vorbea în Bănie despre trofee și cupe europene, ci despre evitarea retrogradării, obiectiv de neconceput în întreaga istorie a clubului. Sezonul 1998-1999 al Diviziei A aduce Universității cea mai rușinoasă clasare din întreaga istorie a clubului până la acel moment, locul 13, cu o linie de clasament de coșmar, 11 victorii, șase egaluri și nu mai puțin de 17 înfrângeri. Știința intrase ireversibil într-un labirint al mediocrității.
Au jucat corect și au ratat Europa!!
Sezonul 1997-1998 aduce Științei un nou patron, George Ilinca, și echipa mai stabilește o premieră în fotbalul românesc: primul antrenor străin al unei echipe din România, fostul căpitan al Barcelonei, Jose Ramon Alesanco
Știința termină sezonul dezamăgitor, pe locul 8, dar finalul este unul incendiar. În ultima etapă, Știința primea vizita Rapidului, care, în cazul unei victorii, ar fi luat titlul în dauna Stelei. Universitatea ar fi avut și ea de profitat dacă giuleștenii luau campionatul, având asigurată în acel moment calificarea în cupele europene. Meciul s-a terminat însă 2-2, iar Rapid a pierdut titlul. Cei implicați au recunoscut ulterior că s-a încercat trucarea meciului, vorbindu-se chiar că jucătorii au fost împărțiți, unii dorind să trimită titlul în Ghencea, iar alții în Giulești. Alesanco a refuzat categoric orice fel de aranjament, iar Știința și-a apărat până la urmă corect șansele, chiar dacă a făcut-o împotriva propriului interes. Trei zile mai târziu, Rapid și-a luat revanșa, învingând Știința în finala Cupei României.
George Păunescu, primul patron
Campionatul 1994-1995 aduce schimbări importante la Universitatea, în primul rând la nivelul conducerii. Echipa devine una dintre primele formații din Liga I conduse de un patron, George Constantin Păunescu (foto), care se va ocupa timp de trei ani de destinele echipei. Primul dintre ele este și cel mai de succes. Cu Victor Pițurcă antrenor, Știința se luptă din nou cu Steaua pentru titlu, dar termină campionatul pe poziția secundă. Gică Craioveanu devine din nou golgheterul României, iar în Cupă Știința este eliminată în semifinale de Rapid. Sezonul următor, Știința termină campionatul pe locul patru și iese din nou rapid din cupele europene, fiind eliminată încă din turul preliminar al Cupei UEFA de Dinamo Minsk.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER