Un articol emoționant, scris de Dan Filoti! **Zboară cu îngerii, Mișule!

Telefonul a sunat joi seara. Un apel fără nume, din cauza unui banal aparat schimbat, ca apel în așteptare plus presiunea închiderii primei ediții. Decizia de a suna mai târziu. Era un număr cunoscut. La câteva zeci de minute, un dialog. Habar nu aveam că va fi ultimul cu o persoană dragă, dar căreia din punct de vedere profesional i-am acordat nedrept de puțină importanță. El era triplu campion național la aviație sportivă, cel mai tânăr comandant de aerodrom, instructor de zbor, pilot de la 15 ani cu peste 1.000 de ore de zbor și unul dintre cei mai, dacă nu cel mai talentat produs al școlii românești de aviație sportivă. Eu îl priveam mereu doar ca pe Mișu. Băiatul mai mic al nașei și verișoarei mele, de care mă lega o relație specială din punct de vedere sentimental…

Promisiune
Dialogul, așadar… „Greu mai dă omul de tine, Grande (n.r. – apelativ folosit în glumă)“, atacă Mișu cu un glas vesel. Bâiguieli despre ediție, scuze cu pozele care trebuiau să vină din Lituania. „Deci acum nu mă mai păcălești. Sâmbătă am miting iar. Mă mai duci cu vorba mult? Te aștept la Clinceni… Nici nu concep să nu vii! Mai lasă și tu fotbalul ăla!“. „Încerc, Mișule“, cu jumătate de gură și calculând în gând cât aș face până la Clinceni. „Hai, măi, pe bune acum! Ne vedem vineri la George (un alt văr care își sărbătorea ziua de naștere), sâmbătă dimineața la Clinceni și pe urmă continuăm la mine. Hai, vedem meciul împreună…“ „Da, Mișule, vorbim!“… „Așa rămâne!“, au fost ultimele lui cuvinte. Nu am apucat eu să nu mă mai țin de cuvânt, că vineri s-a întâmplat tragedia deja atât de mediatizată.

Meseria
Mihai Dobre era unul dintre cei mai tineri piloți de acrobație sportivă și de doi ani era comandantul Aerodromului Clinceni. Zbura în „Șoimii României“, formație de patru, dar executa și numere individuale. La nici 24 de ani era un „Besenyei al României“. Peter Besenyei este campionul mondial en-titre… Ungurul de 53 de ani, cunoscut în lumea întreagă pentru curajul nebun și măiestria ieșită din comun, dovedită de acrobațiile sale unice: „Trecerea pe sub podurile Budapestei“. „Eu nu am poduri în București, dar într-o zi am să fac și eu acrobații de genul ăsta“, glumea des Mihai Dobre cu apropiații. Campion național en-titre, Dobre trăia pentru a zbura și măiestria începuse să depășească granițele României. Anul trecut, în Coreea, a strâns la un miting aviatic o asistență cum nu a mai avut naționala de fotbal de pe vremea lui Hagi: peste 30.000 de oameni. Își făcuse meserie dintr-o pasiune moștenită de la tatăl său, Petre Țone Dobre, director de zbor în cadrul Aeroclubului Român, și împărtășită și de fratele său mai mare, Alexandru. În ciuda condițiilor modeste, a lipsurilor materiale și a dezinteresului manifestat pentru acest sport, Mihai Dobre se încăpățâna să creadă și că prin el piloții români de aviație sportivă pot depăși limitele.

Povestea
Din păcate, aripile avionului s-au frânt în timpul unui banal zbor de antrenament. Era un ultim exercițiu pentru mitingul de a doua zi. Fatalitate, parada aviatică ocazionată de Ziua Copilului se amânase cu o săptămână din cauza vremii nefavorabile. Puțin înainte de ora opt seara, un Extra își turează motoarele. Înainte abia aterizase un avion de mici dimensiuni. La bordul acestuia din urmă, Țone-tatăl. În Extra, Țone-fiul… Întoarcere în timp cu 20 de ani, când micuțul Mișu, suferind de o răceală puternică, a fost luat, la propriu, în „slăvi“ de tată pentru un inedit tratament cu „altitudine“. „Ai mei spuneau că aveam tuse măgărească…Nu știau cum să mă scape de ea  și cică m-a luat tata în avion… Atunci am zburat prima dată și de atunci m-am îndrăgostit de avioane“…Poveste cu iz de legendă spusă la câte o reuniune de familie sau adevăr. Cert e că așa zicea Mișu că a început totul… Cum s-a sfârșit?

Tragedia
Povestește sfâșâietor tatăl, imediat după ce s-a întors vineri noaptea de la Clinceni, justificându-se parcă în fața unor zeci de rude și prieteni pentru că pasiunea pentru avioane, motoare, adrenalină și zbor s-a transmis genetic.
„Nici nu vă închipuiți ce înseamnă pentru un tată să își vadă fiul murind. La început nu am știut că e el. Eu aterizasem și meșteream ceva la avionul meu. Am auzit un zgomot de motor turat și nu am apucat decât să văd finalul. Un pilot, inițial nu știam că e el, executa o vrie (n.r.-figură acrobatică), dar ceva s-a întâmplat și s-a prăbușit în capătul pistei. Am luat extinctorul, m-am suit în jeep și am ajuns acolo la scurt timp. Era prea târziu…

Avionul luase foc. Am realizat că este el… A fost crunt“. Cutremurătoare mărturie. Profesorul își pierde cel mai drag elev, iar tatăl își ia adio de la fiul cel mai mic. „Să nu credeți că nu discutam de pericole… Lui nu îi era frică de moarte. Îmi zicea mereu: «Nu ai pățit tu nimic și aproape ieși la pensie, nu o să mi se întâmple mie». Dar soarta a vrut altfel. Figura asta îi era cea mai la îndemână lui Mișu“. Colegii săi erau la stație și au auzit ultimele cuvinte ale lui Mișu: „Și-a păstrat cumpătul până în ultimul moment și a încercat să redreseze avionul. Era imposibil. I se blocase comanda. Cert e că nu a fost eroare de pilotaj. Nu exista eroare la Mișu… Era prea bun“. Acum, de bun ce e, Mișu va zbura numai cu îngerii! El nu a vrut să se odihnească niciodată și noi nu îi putem spune decât să zboare, așa cum o făcea el, cu zâmbetul pe buze, iar de acolo de Sus să îi vegheze pe cei dragi lui…