Un milion de beri în 15 minute!
Euro 2012 va fi o provocare majoră nu doar pentru cele 16 echipe participante, ci și pentru sponsorii oficiali ai competiției. Carlsberg este furnizorul oficial de bere al turneului și și-a prezentat planul de bătaie pentru Polonia și Ucraina.
Cea mai mare solicitare pentru Carlsberg va fi, evident, la finală. Dar, spre deosebire de restul lumii, pentru producătorul de bere cel mai important moment va fi pauza. „Am calculat că în pauza finalei va trebui să servim aproximativ un milion de beri!”, spune responsabilul cu sponsorizările al companiei daneze. Este vorba de berea servită atât la meci, cât și în cele cel puțin opt Fan Park din orașele gazdă, unde se vor strânge sute de mii de oameni. Carlsberg a calculat că, în pahare de 500 de ml puse unul peste altul, s-ar ajunge la 100 de km de bere!
În total, în Polonia și Ucraina, Carlsberg estimează că va vinde șapte milioane de beri, pentru asta implicând fabrici din alte cinci țări pe lângă cele două organizatoare. Pe stadioane se va vinde bere fără alcool, 45% dintre cei 1,5 milioane de spectatori consumând cel puțin o bere. Procentul crește până la 70% în Fan Park. Pentru rapiditatea servirii s-a luat în calcul totul: coada, modul de comandă, meniul, procesul de plată și prețul, echipamentul, viteza de curgere a berii, paharele, modul de transport, calitatea. Carlsberg va duce 668 de dozatoare în Ucraina, respectiv 982 în Polonia.
Dar berea vândută nu este singurul profit pe care-l așteaptă un sponsor de la Euro 2012. Zecile de milioane de euro se reflectă și în reclama de care beneficiază. E interesant de menționat că semnarea contractului Carlsberg – UEFA a durat un an! „A fost mai ușor, pentru că nu e prima dată când facem asta, suntem de 20 de ani asociați cu Euro, 70% s-a derulat foarte ușor”. Contractul are însă 100 de pagini și cuprinde fiecare detaliu. Carlsberg e, spre exemplu, extrem de atentă cum i se văd panourile de pe stadion. A studiat luni întregi luminozitatea și contrastul, vizibilitatea pe SD și HD, unghiurile camerelor și mișcarea lor, cum se văd prim-planurile, cum pot încurca barele sau alte obstacole.