Înaintea partidei din această seară dintre Ungaria și România, se va ține un minut de reculegere în memoria handbalistul Marian Cozma. Handbalistul român a fost ucis pe 8 februarie la Veszprem.
La ceremonia dinaintea meciului vor fi prezenți oficiali din cadrul federației ungare și a celei române, precum și primarul orașului Veszprem, Janos Debreczenyi.
Cele două echipe vor ieși pe teren avându-l în față pe tatăl handbalistului, Petre Cozma, în timp ce pe ecranul din stadion vor fi prezentate imagini cu Marian Cozma, comentate în cele două limbi.
Meciul amical Ungaria – România se va disputa miercuri, de la ora 21.00, și va fi transmis de Pro TV.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER