Un paradox în minus
Destui români își judecă aspru țara. Nu e ceva neobișnuit, câtă
vreme citatul care însoțește de obicei România e „ca la noi, la
nimeni”. Există o anume vocație a catastroficului, un pesimism
difuz care ne colorează raporturile cu locul unde am venit pe lume.
Foarte mulți dintre noi au capacitatea de a-și autoalimenta
pornirile critice și de-a refuza să vadă lucrurile bune, oricât de
marcantă ar fi prezența lor. O fac cu o stăruință ușor de
transformat în frenezie, fără să le pese că, de la un punct încolo,
cei care-i ascultă îi consideră previzibili și plicticoși.
Judecățile casante se simt minunat înăuntrul paradoxurilor. Iar
aici România e un teritoriu de o perfectă ospitalitate. De douăzeci
de ani încoace, glasuri dojenitoare sau sentențioase???? rostesc
aceleași și aceleași paradoxuri despre bătătura națională. După ce
am avut terorism fără teroriști și corupție fără corupție, gama s-a
diversificat. Am făcut un pas înainte, am tras aer în piept și am
continuat litania: avem mare, dar n-avem turism, avem comori, dar
ne lipsesc drumurile până la ele, avem munți, dar n-avem campioni
la sporturile de iarnă etc. Motivul săracei țări bogate se
deslușește în fiecare reproș risipit în aer, în fiecare declarație
fatalistă, în fiecare grimasă care vernisează o deziluzie.
De câteva zile, avem un paradox în minus. La Torsby, Reka Ferencz
(Cine? vor întreba doctorii docenți, recenți și indecenți în
sibutramină) a câștigat primul titlu mondial la biatlon din istoria
României. Discreția care a învăluit isprava are două explicații.
Prima se sprijină pe ideea falsă că o performanță la juniori merită
cel mult o știre de subsol, nicidecum o pagină. A doua constă în
vechea noastră aplecare spre frivol, facil și vandabil. Este aurul
Rekăi Ferencz o avanpremieră la Jocurile de la Vancouver? Probabil
că nu. Oricum, însă, e o promisiune infinit mai credibilă decât
cele ale politicienilor. În locul vorbelor sforăitoare, Reka
Ferencz și-a atârnat la gât un cerc de aur. Interesează pe cineva
lucrul acesta, într-o vreme când flacăra violet pârjolește,
transferurile curg, iar Federer e pe punctul de-a fi poreclit
Federever? Pe foarte puțini. Câți români știu cine o antrenează pe
Reka Ferencz? Probabil tot atâția câți știu cum îl cheamă pe
președintele Elveției.
articol scris de Radu
PARASCHIVESCU