Un președinte sincer: „Pe Costică-Vâlcea l-a ajuns blestemul evreului!” Adică al său!

În 1990 promova în prima divizie, în vara lui ’93 juca finala
Cupei României (pierdută cu Univ. Craiova), pentru ca, un an mai
târziu, să retrogradeze în liga secundă, executată de arbitri pe
care, acum, i-au ajuns blestemele. O aventură scurtă și intensă, ca
o ploaie de vară. Cam așa poate fi caracterizată experiența de
câțiva ani în prima divizie a Daciei Unirea Brăila.

Și cine ar putea să rememoreze mai bine acea perioadă de vis a
fotbalului brăilean decât președintele de atunci al echipei,
Octavian Ulman, cel care a condus destinele clubului în două
rânduri, 1980-1988 și 1990-1997? Mai ales că de ani buni încoace
Brăila fotbalistică se zbate în mediocritate, când în „C”, când în
„B”, unde activează și acum, dar cu numai patru puncte acumulate la
finalul turului.

„Ce oraș
cosmopolit era Brăila!”

Ca orice brăilean care se respectă, se simte dator să vorbească
întâi despre oraș. „Domnule, pe lângă faptul că rămâne
cunoscut drept orașul lui Codin și al lui Terente, regele bălților,
cel care lua de la bogați și dădea la săraci, Brăila a fost un oraș
extrem de cosmopolit, în special între anii 1940-1960. A fost și
înainte, dar parcă niciodată ca atunci. Pe lângă români, erau o
mulțime de greci, majoritatea dintre ei comercianți, erau
lipovenii, toți cu bărbi și care erau porecliți «excavator», pentru
că cei mai mulți se ocupau cu muncile care presupuneau săpatul,
erau italieni, erau și turci. Vapoarele cu grâne sau cu alte
mărfuri acostau non-stop în port, o mulțime de bogătași și de
bancheri veneau să cumpere sau să vândă. Ce mai, era o plăcere să
ieși seara la plimbare, orașul pulsa de viață”
.

Cafea pe sub mână pentru bani negri

Ușor, ușor, ajungem la sezonul promovării, 1989-1990.
„Pe hârtie nu mai eram președinte, ci vice, dar în fapt tot
eu conduceam. Partidul îl numise președinte pe Mircea Iancu, omul
lor. Dar era un tip de bun-simț, și-a dat repede seama că nu prea e
în problemă și mă lăsa să fac eu treaba. Avea o vorbă, «noi trebuie
să stăm spate în spate, ca să primim curvele cu fața!». Adică să
avem încredere unul în altul, să știm cum să ne apărăm la atacurile
din afară și să lucrăm în echipă… Foarte corect, în fotbal «eu»-l
nu are ce să caute, contează lucrul în echipă. Asta am învățat de
la Ion Alecsandrescu, care mi-a fost ca un mentor și toată cariera
mea m-am ghidat după acest crez. Bun, ca să revin la promovare,
norocul nostru a fost că s-a schimbat regimul, altfel n-am fi
intrat. Oțelul Galați era programată să promoveze! Anul acela s-au
făcut și la noi bani negri, până atunci nu folosisem asemenea
metode. Dar altfel nu reușeam. Am stat deoparte, au fost alții care
au lucrat la producerea lor, oameni de sus. Vapoarele care veneau
în port mai aduceau cafea de calitate și alte produse care nu se
găseau în comerț, iar oamenii de care vorbeam au cumpărat cafeaua
și produsele la un preț, după care le-au vândut la altul. Așa s-au
produs și bani negri. În anul promovării am cheltuit 1.200.000 de
lei, cu totul, albi și negri. Păi, în returul ăla echipa a jucat pe
6.000 de lei de om primă de victorie”
.

„Lui
Salomir i-a atras atenția Igna”

Cea mai mare realizare a Brăilei rămâne finala Cupei României,
disputată în 1993, contra Universității Craiova, și pierdută cu
2-0. „Poate că erau mai buni, dar atunci ne-au bătut cu
arbitrul, cu Mircea Salomir. La 0-0 a scăpat Drăgoi singur, Lung
l-a faultat, iar în loc de penalty, i-a dat cartonaș roșu
jucătorului nostru. Nu e bine să-i vobești de rău pe morți, dar
Salomir ne-a dezavantajat clar și în semifinale, la Baia Mare, cu
echipa locală. Atunci, la pauză, observatorul Ioan Igna i-a atras
atenția să nu-și mai bată joc de noi. În finală, nu l-a mai
atenționat nimeni!”
.

„Costică-Vâlcea ne-a
făcut praf”

Finalul e apoteotic. Vivi Ulman, care are origini ebraice,
povestește că l-a blestemat evreiește pe Gheorghe Constantin pentru
faptul că a pus umărul la retrogradarea Daciei Unirea Brăila. Ulman
spune că pedeapsa divină l-a ajuns acum pe „Vâlcea”: „Apoi,
anul următor, când am și retrogradat, Brăila a avut mereu probleme
cu arbitrii. Prin faptul că am ajuns să jucăm finala Cupei i-am
deranjat probabil pe unii, de pe axa Oltenia – Ardeal, Ardealul din
zona unde se face pălinca aia bună. «Cine p…a mă-sii e Ulman
ăsta, bă, a ajuns el să vrea Cupa?», și-au spus. Uite,
Costică-Vâlcea a ajuns să facă pușcărie! Ne-a făcut praf atunci și
cu Ceahlăul, și cu Sportul, și la Sibiu! Dar l-au ajuns blestemele,
că i-am dat atunci blestemul evreului, i-am zis: «Să dea Dumnezeu
să ai tot ce-ți dorești pe masă, dar să nu poți să mănânci!». Și
uite că așa a fost!”
.

„L-am blestemat pe Costică-Vâlcea cu blestemul evreului.
I-am zis să-i dea Dumnezeu tot ce-și dorește pe masă, dar să nu
poată să mănânce”
Octavian Ulman, fost președinte Dacia Unirea
Brăila

„Păcat de Brăila și de suporterii ei extraordinari. Cu
pasiunea care există acolo pentru fotbal se pot face lucruri mari,
dar trebuie să se și vrea asta”
Ioan Sdrobiș, antrenorul care
a dus Brăila în finala Cupei României

Arbitrii au luat
trenul de pe câmp!

Un alt episod cu un arbitru-erou negativ pentru brăileni s-a
petrecut în 1991, la un meci acasă, cu – ați ghicit! –
Universitatea Craiova. „La 1-0 pentru olteni, Jean Grama,
care era la centru, ne-a anulat un gol valabil. Atunci a început
nebunia. Lumea a rupt gardul împrejmuitor și a intrat pe teren,
noroc că am apucat să-i scoatem pe arbitri. Jucătorii Craiovei au
rămas pe teren, dar nimeni n-a avut nimic cu ei, toți aveau o
problemă cu arbitrul. Cred că erau vreo 2.000 de suporteri intrați
pe gazon. S-a reluat jocul după o oră, ne-au mai dat un gol și au
bătut cu 2-0, iar brigada de arbitri am scos-o din stadion abia
seara, târziu, pe o poartă din spate. Se vorbise de la Poliție, au
oprit trenul în câmp, acolo i-am urcat pe Grama și pe ceilalți doi
ca să plece la București!”
, povestește Ulman.

De
unde vine povestea cu „Tanti Elvira”

Fostul președinte de club a explicat și de unde vine celebra
zicală „La noi, la Brăila, la tanti Elvira, ușor se câștigă
lira”
, expresie intrată în folclorul popular.
„Chestia cu lira, adică banul, care se câștigă ușor, vine
de la faptul că pe vremea aceea era foarte mult de muncă în port.
La orice oră din zi și din noapte găseai un vas care încărca sau
descărca și era nevoie de hamali, așa că banul se câștiga lejer.
Iar tanti Elvira era o frumusețe locală căreia i se dusese vestea
până hăt, departe de Brăila, și care era o vânzătoare de
plăceri!”
.

Cei
mai buni arbitri ai țării voiau păstrugă

„În anii 90 – povestește Ulman cu umor
– cei mai buni arbitri ai țării la vremea respectivă, nu
dau nume!, cereau păstrugă la plecare, un pește rar. Le spuneam: eu
«Măi, oameni buni, păstrugii trec două pe an, din care una se
oprește la Tulcea. De unde să iau păstrugă?», dar până la urmă
rezolvam cumva, ca să-i mulțumesc. Ce-i drept, și meritau, chiar
erau arbitri buni, cu ei eram sigur că voi fi arbitrat corect,
indiferent de adversar”
.

Peștele stătea în
coadă, iar Chirilă cânta canțonete

De pomină au rămas protocoalele de care arbitrii aveau parte la
Brăila, la începutul anilor 90, la restaurantul de legendă Kira
Kiralina (foto dreapta), clădirea fiind transformată acum într-o
biserică. „Nu numai arbitrii, dar și ziariștii veneau
acolo. Păi, când se auzea că vin Ioan Chirilă și Eftimie Ionescu la
Brăila, la meci, mă sunau toate oficialitățile orașului să le
rezerv masă, că se știa ce urmează. Nea Mache cânta la pian, iar
nea Vanea, cu vocea, canțonete. Lecție de cultură muzicală, ce mai!
Ziariști mari, dar și oameni de valoare deosebită. Mai târziu,
protocoalele le țineam la Marinarul, un restaurant din port, unde
șef era Iani Cofiatidis, un grec, fost boxer. Când o lua să cânte
pe grecește, acompaniat de chitară, nu-ți mai venea să pleci. Iar
bucătăria, extraordinară. Țin minte că le-a servit o dată
arbitrilor pește care stătea în coadă în farfurie, de s-au închinat
ăia, nu alta!”
, își reamintește fostul conducător al
fotbalului brăilean.

Interziși la
promovare după cazul „Trifina – Cănănău”

În returul campionatului 1994-1995, aflată la bătaie cu Selena
Bacău pentru promovarea în prima ligă, Brăila a fost acuzată că ar
fi încercat să cumpere patru jucători de la Poli Iași înaintea
meciului direct. Omul cu banii din partea brăilenilor a fost Ilie
Trifina, instructor la club, iar de la ieșeni, omul de legătură era
fostul jucător Leonard Cănănău. Poliția a aflat și a intrat pe fir,
Trifina și Cănănău au făcut închisoare, iar Brăila a fost
depunctată și i s-a interzis promovarea. „Eram președinte
atunci, e adevărat, dar nu m-am băgat în povestea aia”
,
susține acum Ulman. „Au fost alții care, peste capul meu,
au vrut ei să arate că fac și dreg pentru echipă”
, spune
brăileanul. Deși nu s-a pronunțat niciun nume, se pare că unul
dintre cei implicați era fostul șef al Poliției Brăila, iar
celălalt, un fost șef al județului pe vremea comuniștilor!

Plimbați cu șalupa pe
Dunăre

Legat de relația cu arbitrii, Ulman spune că întotdeauna aceștia
au fost tratați bine la Brăila. Cine voia putea merge la o plimbare
cu șalupa pe Dunăre, iar de plecat din oraș, niciun arbitru n-o
făcea fără să primească măcar două cămăși de la Braiconf, din lotul
pentru export. „Mai erau și unii care, după ce plecau,
dădeau câte un telefon, că și-au uitat la hotel butonii de la
cămașă sau acul de la cravată, vezi Doamne, că ar mai trebui ceva.
Cu toate astea, au fost destule meciurile în care am fost
dezavantajați. De pildă, în sezonul ’93-’94, arbitrul Adrian
Moroianu (foto dreapta), din Ploiești, la un meci acasă, cu Craiova
– culmea, tot Craiova, după ce se întâmplase la finala Cupei. A
ieșit iureș mare, până la 01:00 noaptea au asediat suporterii
porțile de la intrare! Opreau toate mașinile care ieșeau din
stadion, să vadă dacă sunt arbitrii acolo. Abia la 01:00 i-am scos
din stadion, cu Poliția, care împrăștiase
lumea
„.

Octavian
Ulman

Născut pe 3 august 1940, din tată neamț cu
origini evreiești și mamă româncă
Fost jucător, în anii 60, la Clubul Sportiv
Orășenesc Brăila (devenită ulterior Progresul Brăila) și la Știința
Galați, la nivelul Ligilor a II-a și a III-a
Fost antrenor la Centrul de copii și juniori și
secund la echipa de seniori la Progresul Brăila între anii 1970 și
1980
Președintele clubului brăilean între 1980-1988 și
1990-1997

Articol scris de Ioan
Viorel

Publicat: 03 01. 2011, 12:41
Actualizat: 03 01. 2011, 12:43