Un transsexual nu e lăsat de englezi să joace fotbal cu femeile. În tenis, Năstase a avut partener un bărbat devenit femeie
TRANSSEXUALÃSM s. n. Constituție psihologică particulară, caracterizată prin convingerea fermă a unei persoane că ar aparține sexului opus și uneori dorința obsedantă de a-și schimba sexul.
Publicația britanică Daily Mail a scris zilele trecute despre un caz aparent izolat, dar care are implicații majore asupra modului în care federațiile sportive privesc problema sexualități sportivilor. Jurnaliștii au descoperit un transsexual, pe numele său Aeris Houlihan, în vârstă de 32 de ani căruia Federația engleză (FA) i-a refuzat dreptul de a participa în campionatul femininde fotbal de amatori. Houlihan are pașaport și permis de conducere în care apare ca fiind femeie, însă oficialii au anunțat-o că nu se poate înscrie decât în competițiile pentru bărbați.
sursa foto: daily mail
Oficial, Houlihan a efectuat o serie de teste hormonale care au arătat că nivelul ei de testosteron, hormonul masculin, este foarte scăzut, comparabil cu cele prezente în organismele femeilor. Scrisoarea medicală a fost trimisă FA în luna iunie, însă federația i-a ignorat cererea de a juca pentru Middleton Park Ladies FC din Leeds, în liga de amatori Sunday League.
Testosteronul este principalul hormon masculin. Acesta permite apariția caracterelor masculine la oameni, fiind produs de testiculele bărbaților.
„Vreau pur și simplu să joc fotbal. Nu vreau să merg la FC Barcelona, vreau să evoluez pentru echipa mea locală”, a declarat transsexualul care de 8 luni face un tratament hormonal, iar în martie 2014 va fi operat pentru schimbare de sex. Recent, federația engleză i-a răspuns, iar răspunsul a fost unul negativ. Potrivit unui purtător de cuvânt al FA, „politica federației privind transsexualii în fotbal a fost adoptată după consultări cu experți în domeniu, sub îndrumarea Comitetului Olimpic Internațional. Persoanele care suferă schimbări de sex după pubertate trebuie să fi efectuat intervențiile chirurgicale cu cel puțin doi ani înainte și să facă o terapie hormonală o perioadă suficientă de timp pentru a minimiza avantajele legate de genul sexual”.
Am jucat doar câteva meciuri împreună pentru că nimeni nu voia să joace în echipă cu ea…mă rog, cu el. Avea 42 de ani și fetelor le era frică să joace cu ea
Ilie Năstase,
despre transsexualul Renee Richards
Pentru că se va opera abia în martie 2014, Houlihan trebuie să aștepte până în martie 2016 înainte de a juca fotbal cu femeile. „Doctorul meu endocrinolog a fost scârbit de decizia federației. Mi-am pierdut orice avantaj dat de testosteron și sunt prea slăbit pentru a juca într-o echipă de bărbați. Cei de la federație nici măcar nu s-au deranjat să se uite la rezultatele analizelor mele care sunt identice cu ale altor femei”, a declarat transsexualul.
Federația engleză nu e consecventă
Potrivit jurnaliștilor de la Daily Mail, Federația engleză este extrem de implicată în campanii privind egalitatea sexelor în fotbal și în inițiative de a mări implicarea homosexualilor, bisexualilor și transsexualilor în sport. De asemenea, FA se declară împotriva oricărei forme de limbaj sau comportament homofobic, bifobic și transfobic. Cu toate acestea, în regulamentul FA nu există nici un articol legat de condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un transsexual pentru a juca într-o ligă anume. Pe siteul federației se scrie însă că „orientarea sexuală a unei persoane sau identitatea sexuală nu trebuie niciodată să constituie o barieră în calea participării și delectării cu sportul nostru național”.
CAZURI DE TRANSSEXUALISM ÎN SPORT
â–ºEdinanci Silva a fost cu greu acceptată în 1996 să participe la Jocurile Olimpice de la Atlanta, în competiția feminină de judo. Se născuse cu organe genitale masculine și feminine, dar apoi a făcut o intervenția chirurgicală și tratamente hormonale pentru a coborî nivelul hormonal
â–ºTranssexualul Fallon Fox s-a născut bărbat, dar a făcut operație de schimbare de sex și tratamente hormonale, iar acum se bate cu alte femei în MMA, un sport foarte dur
â–ºJucătorul de tenis Renee Richards (foto jos) s-a născut cu numele de Richard Raskind și a jucat până în 1960 în turneele rezervate bărbaților. Din 1977, după o intervenție de schimbare de sex, a jucat în turneele feminine, însă numai după ce a dat în judecată federația de tenis din Statele Unite. Ca femeie, a jucat în echipă cu Ilie Năstase la dublu-mixt și a ajuns de două ori în semifinalele US Open. „Nu am interacționat dincolo de aceste meciuri, dar era o persoană educată, din câte știu doctor oftalmolog. Nu am avut nicio problemă cu faptul că își schimbase sexul”, a declarat Ilie Năstase pentru ProSport.