Gică Hagi a ieșit din nou în evidență luni seară, la DigiSport, când a invocat în emisiunea moderată de Radu Naum un presupus complot al Occidentului împotriva fotbalului românesc. Argumentul forte: suntem discriminați pentru că, deși avem tradiție în fotbal, campioana Ligii 1 nu este băgată direct în Liga Campionilor. România, Cehia, Ungaria, Polonia au însemnat ceva în fotbalul mondial și merită atenție, merită tratament egal cu cei din Vest, spune posesorul clubului Viitorul.
Niciun argument al moderatorului nu l-a făcut pe Hagi senior să rezoneze. Gică vede lucrurile acum din fotoliul patronului de club și interesul său este să scurteze cât poate drumul spre conturile UEFA. Sigur că discursul „Regelui” are logica lui, iar pe Hagi chiar îl putem crede că e sincer: banii obținuți dintr-o participare în grupele Ligii l-ar ajuta să se dezvolte și mai mult, să progreseze, să se apropie de nivelul forțelor din Occident.
Dar dincolo de gardul Academiei Hagi, în restul țării, realitatea fostului mare fotbalist nu funcționează.
Trecutul recent a demonstrat, dincolo de orice putință de tăgadă, că voucherul acordat către grupele Ligii se transformă într-un cadou otrăvit. Experiența demonstrează că singurul mod în care Hagi și ceilalți pot fi ajutați de UEFA este să fie lăsați să intre în Liga Campionilor doar dacă merită. Cine vrea cu adevărat, cine este organizat și cine are valoare – să joace. Cine nu, nu.
În 2007, atunci când a fost ales președinte al UEFA, francezul Michel Platini a reformat sistemul de acces în grupele Ligii exact în direcția ideii lui Hagi: se urmărea ca în competiție să ajungă mai ușor echipele din Est. Se presupunea atunci că și cluburile din fostul lagăr comunist – căci ele erau în principal vizate -, trecute de ceva vreme la profesionism, funcționează după aceleași principii din Vest. Pe scurt, ideea de bază a lui Platini și a șefilor de federații care l-au sprijinit (între ei s-a aflat și Mircea Sandu) era de a capitaliza, treptat, prin intermediul premiilor din Liga Campionilor, și cluburile din Est, ajutându-le să-și crească și să-și organizeze afacerile. Era o mână întinsă, un credit cu buletinul, un cec în alb pe care-l primeau mai ales România, Bulgaria, Serbia, Croația, Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia, Belarus (mai puțin Rusia și Ucraina, pentru că acolo existau deja cluburi foarte puternice, care se calificau pe merit, cu sau fără ajutor de la UEFA, în grupele Ligii). Numai că Platini și toți promotorii acestui soi de socialism în fotbal nu au făcut decât să dea un rateu răsunător: s-a dovedit, în foarte scurt timp, că plecaseră de la o ipoteză greșită. Efectul dispenselor acordate de UEFA pentru cei „amărâți” a fost invers decât cel scontat.
În România anului 2007, vestea că se vor putea califica direct în grupele Ligii Campionilor una, ba chiar două echipe a declanșat o isterie a calicilor. „Febra aurului” a înnebunit toți patronii și a ispitit șefii FRF și LPF dincolo de putința lor (și așa limitată) de a rezista tentației. Consecința a fost că, în doar câțiva ani, toate acumulările și tot progresul (devenit evident în sezonul 2005-2006) fotbalului intern s-au dus pe apa Sâmbetei, iar campionatul s-a făcut praf. Din cele 7-8 echipe puternice, care ajunseseră la o anumită valoare și emiteau pretenții, n-a mai rămas nimic. Unele au falimentat, altele au intrat în insolvență și altele au retrogradat. Singura care a scăpat doar cu un recul puternic a fost FCSB. Explicația este simplă: fotbalul românesc NU era pregătit, în 2007, de cadoul Ligii Campionilor. Oamenii care-l populau (și-l populează încă) nu au înțeles nimic din oportunitatea care li se oferise. Și au făcut totul pe dos față de ceea ce s-ar fi așteptat Platini și ceilalți să se facă.
Prima eroare a fost că, dintr-o dată, toți au vrut, cu orice preț și imediat, să intre în grupele Ligii. Așa că au explodat prețurile în fotbalul românesc. Totul era de vândut și de cumpărat. S-a jucat pe datorie. Cluburile se împrumutau masiv în ideea că iau titlul, intră în Ligă și banii de acolo vor fi suficienți să îndestuleze pe toată lumea. Dar, din 5-6 pretendente, doar una, maximum două aveau loc, în fiecare an, în grupele Ligii Campionilor. Ceilalți, cei de sub linie, ieșeau în pierdere mare. Nimeni nu își revizuia strategia, iar în sezonul următor o luau de la capăt, mărind deficitul cu alte datorii de milioane de euro, sperând că, de data asta, va fi cu noroc. Era ca un joc de poker dement, în care la fiecare mână câștigau cam aceiași oameni, iar pierzătorii nu făceau decât să se afunde și mai tare. Până la urmă, sistemul a crăpat când a venit criza financiară mondială, iar patronii care împrumutau cluburile n-au mai putut susține această nebunie. FC Timișoara și FC Vaslui s-au desființat, Dinamo a intrat în insolvență, Rapid a retrogradat (și, în final, a dat faliment).
A doua eroare ține de specificul locului. Ispita unui hold-up a fost copleșitoare. S-au activat toți veleitarii, toți oportuniștii din țară și chiar din străinătate. Clinchetul țechinilor atrăgea atârnătorii precum sângele rechinii. Unii dintre ei, profitând de anumite conjuncturi, au dat lovitura și au fugit cu banii. Pentru Unirea Urziceni și Oțelul Galați, câștigarea titlului și calificarea în grupele Ligii au fost fatale. Conducătorii lor le-au devalizat pur și simplu, apoi au lăsat cluburile să moară.
A treia eroare a ținut, din nou, de capacitatea organizatorică. Calificate cel mai des în grupele Ligii și principale beneficiare ale bonusurilor, FCSB și CFR Cluj nu aveau capacitatea organizațională să suporte bunăstarea care a dat peste ele. Patronii s-au mulțumit să le mulgă sistematic de grosul banilor, menținându-le la același nivel de până atunci. Nicio investiție în juniori, în academii de fotbal, în pregătirea personalului. CFR a construit un stadion, dar modul în care s-au cheltuit zecile de milioane încasate a băgat clubul în insolvență, până la urmă.
Intrată între protagonistele Ligii Campionilor fără să merite și fără să aibă valoare de așa ceva, Liga 1 a luat-o repede la vale. Începând cu 2013, n-a mai avut echipe în stare să se califice în grupele Ligii nici măcar în varianta mult înlesnită a sistemului impus de Platini.
Poate că Gică Hagi, dar și alți șefi de cluburi care se simt persecutați azi de căpcăunii de la UEFA au uitat.
O scurtă aducere aminte a ce s-a întâmplat cu România după ce am fost băgați pe repede înainte în grupele Ligii Campionilor ar fi utilă.
Sezonul 2008-2009 România a avut două echipe în grupe: CFR Cluj a terminat pe ultimul loc în Grupa A, cu 4 puncte, FCSB a terminat pe ultimul loc în Grupa F, cu 1 punct.
Sezonul 2009-2010 România a avut o echipă în grupe: Unirea Urziceni a terminat pe locul 3 în Grupa G, cu 8 puncte.
Sezonul 2010-2011 România a avut o echipă în grupe: CFR Cluj a terminat pe ultimul loc în Grupa E, cu 4 puncte.
Sezonul 2011-2012 România a avut o echipă în grupe: Oțelul Galați a terminat pe ultimul loc în Grupa C, cu 0 puncte.
Sezonul 2012-2013 România a avut o echipă în grupe: CFR Cluj a terminat pe locul 3 în Grupa H, cu 10 puncte.
Sezonul 2013-2014 România a avut o echipă în grupe: FCSB a terminat pe ultimul loc în Grupa E, cu 3 puncte.
Începând din toamna lui 2013, România n-a mai avut niciodată o echipă calificată în grupele Ligii Campionilor. Între timp, Oțelul Galați și Unirea Urziceni s-au desființat. CFR Cluj a trecut printr-o insolvență. FCSB venea în 2008, când a început să se aplice reforma lui Platini, din postura de semifinalistă a Cupei UEFA (2006) și dublă participantă în grupele Ligii (2006-2007 și 2007-2008). În doar câțiva ani a ajuns la un nivel care nu-i mai permite să se califice în Ligă și, mai nou, nici în Europa League. Deși UEFA îndesase în conturile lui Becali, doar în intervalul 2006-2014, peste 55 de milioane de euro.
Cazul României nu este deloc singular. Înlesnirea accesului în Liga Campionilor a dus, între 2008 și 2018, la un întreg fenomen al „meteoriților” din Europa de Est. Printre echipele intrate în grupe s-au găsit și nume consacrate, așa cum vrea Hagi, dar și altele exotice – nu neapărat din fostul lagăr comunist, dar tot din partea estică a UEFA:
– Anorthosis Famagusta, BATE Borisov (2008-2009), – Maccabi Haifa, APOEL Nicosia, Debrecen, Rubin Kazan (2009-2010), – Hapoel Tel Aviv, Rubin Kazan, FK Zilina, Partizan Belgrad (2010-2011), – Dinamo Zagreb, APOEL Nicosia, Viktoria Plzen, BATE Borisov (2011-2012), – Dinamo Zagreb, BATE Borisov (2012-2013), – Viktoria Plzen (2013-2014), – Ludogoreț Razgrad, APOEL Nicosia, BATE Borisov (2014-2015), – FC Astana, BATE Borisov, Dinamo Zagreb, Maccabi Tel Aviv (2015-2016), – Ludogoreț Razgrad, Dinamo Zagreb (2016-2017), – Qarabag, Maribor, APOEL Nicosia (2017-2018).
Foarte puține echipe dintre acestea s-au ridicat însă cu adevărat, reușind să valorifice infuzia financiară de la UEFA și să facă un pas înainte valoric și organizațional. Unele au dăunat competiției diluând-o, transformându-se în saci de box pentru ceilalți. Mai mult decât atât, în Liga Campionilor au apărut scandalurile legate de mafia pariurilor. Partida Dinamo Zagreb – Olympique Lyon 1-7 (la pauză a fost 1-1!), din ultima etapă a grupelor în sezonul 2011-2012, rămâne antologică. După golul de 1-5, camerele TV l-au surprins pe fundașul croat Vida (vicecampion al lumii în această vară) când îi făcea cu ochiul atacantului francez Gomis.
Toate datele de mai sus arată că reclamațiile lui Gică Hagi sunt neîntemeiate. Liga Campionilor este o competiție care, înainte de toate, respectă regulile economiei de piață. Ca să producă sumele uriașe din prezent – la care tânjesc Hagi și ceilalți conducători de cluburi din România -, Liga trebuie, în primul rând, să fie atractivă, competitivă, performantă, spectaculoasă. Ca să primești banii respectivi, trebuie să-i meriți. Cu ce ar contribui azi FC Viitorul, de exemplu, la spectacolul Ligii Campionilor? Dar FC FCSB? Dar CFR Cluj? Ar avea aceste echipe altă soartă decât Qarabag (2 puncte, golaveraj 2-14) și Maribor (3 puncte, golaveraj 3-16) anul trecut? Dar decât Dinamo Zagreb (0 puncte, golaveraj 0-15) acum doi ani? Ar avea Viitorul, FCSB sau CFR capacitatea să ofere spectacol? Să umple stadioanele în deplasare? Să ridice audiențele?
Problema e că decalajul valoric între Est și Vest nu provine, în principal, din diferența de buget, așa cum susține Hagi: ăia ar fi mai performanți pentru că au mai mulți bani. În realitate, este exact invers: ăia au mai mulți bani pentru că sunt mai performanți!
Problema principală provine din nivelul de organizare, de competență, de seriozitate, nu în ultimul rând de onestitate a campionatelor.
Adrian Porumboiu îmi spunea acum câțiva ani, când încă mai era patron la FC Vaslui, că maximum 30% din cei aproximativ 140 de milioane de euro intrați de la UEFA în conturile cluburilor românești în intervalul 2006-2014 s-au întors efectiv în fotbal. Restul au intrat în buzunarele patronilor, ale impresarilor și ale altor persoane mai mult sau mai puțin oficiale. În România, banii veniți de la UEFA au îndestulat conturile intermediarilor, ale șefilor de cluburi și ale diverșilor oportuniști. Nu s-au regăsit în centrele de copii și juniori, în facilități pentru suporteri, în profesionalizarea angajaților. Forul continental și-a dat seama că aceasta este situația în general în Est, așa că a decis, la un moment dat, să închidă robinetul. Și a reinstaurat criteriul meritocrației, dându-și seama că, până și în fotbal, comunismul nu poate duce decât la faliment. Cumva, românii laolaltă cu ceilalți care „au însemnat ceva în fotbalul mondial” trebuie să renunțe la discursul conspiraționist și plângăcios, să se uite în oglindă și să treacă la treabă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER