Universitatea a analizat acuzele de plagiat împotriva lui Copos: Comisia de Etică cere o comisie de experți. Concluzii: similitudini, acreditarea neprofesionistă în penitenciar și conduita discutabilă a profesorului Brezeanu

Comisia de Etică a Universității București a oferit un prim răspuns după ce a analizat acuzele de plagiat aduse fostului finanțator de la Rapid, George Copos. Experții au semne de întrebare în privința originalității lucrării „Alianțe matrimoniale în politica principilor Țării Românești și Moldovei între secolele XIV-XVI”, însă susțin că posibilul plagiat al lucării istoricului Cătălin Parfene, cu titlul „Domnii Țărilor Române și Sud-estul Europei. Aspecte ale politicii lor matrimoniale (secolele XIV-XVI)”, nu s-a făcut cu copy-paste. Comisia de Etică a solicitat înființarea unei alte comisii de experți pentru a face o analiză de conținut. Iată răspunsul integral al Universității:

„Comisia de etică a Universității din București a realizat examinarea preliminară a sesizării domnului Cătălin Parfene, membru al comunității academice a Universității din București, autorul lucrării de disertație „Domnii Țărilor Române și Sud-estul Europei. Aspecte ale politicii lor matrimoniale (secolele XIV-XVI)” susținută în 2005, la Facultatea de Istorie, privind două chestiuni: suspiciunea de plagiat referitoare la volumul „Alianțe matrimoniale în politica principilor români din Țara Românească și Moldova în secolele XIV și XVI”, apărută sub semnătura domnului George Copos, la editura Niculescu în 2014 și conduita academică a profesorului emerit Stelian Brezeanu, coordonator științific al lucrării sale de disertație și prefațator al volumului semnat de domnul George Copos.

            Comisia a constatat că examinarea suspiciunii de plagiat cere o expertiză de conținut și nu numai de formă, ca în cazul plagiatului comun, gen copy-paste. Numărul mare de similitudini, de mai multe tipuri, a justificat această decizie. De aceea, Comisia de etică va solicita înființarea unei comisii de experți care va examina cele două lucrări din perspectiva suspiciunii de plagiat. Rezultatul expertizei și eventualele sale consecințe vor fi făcute publice.

            Comisia de etică a constatat, în urma primirii informațiilor cerute Administrației Naționale Penitenciarelor, căreia îi mulțumește pentru promptitudinea răspunsului lămuritor, că există o imperfecțiune majoră a cadrului legislativ privind reducerea pedepsei deținuților care realizează și publică lucrări științifice în regim de detenție. Faptul că girul unui profesor universitar, dar și că publicarea unei lucrări la o editură acreditată CNCSIS sunt considerate suficiente pentru ca o comisie a penitenciarului formată din nespecialiști să decidă că lucrarea publicată are caracter științific, mărește arbitrarul deciziei, dar permite reducerea substanțială a pedepsei. În lumea academică a cercetării, caracterul științific al unei lucrări este acreditat mult mai profesionist și cu instrumente mai rafinate. Comisia de etică solicită Universității din București să ceară public revizuirea prevederilor legislative privind realizarea lucrărilor științifice în regim de detenție.

            În ce privește conduita academică a domnului profesor emerit Stelian Brezeanu, Comisia a constatat că modul în care acesta a intervenit public privindu-l atât pe fostul său masterand, domnul Cătălin Parfene, dar și pe autorul George Copos, este cel puțin discutabil.  În această privință, Comisia va face recomandări Facultății de Istorie și Universității din București.

            Comisia de etică a Universității din București consideră că valorile comunității academice trebuie în continuare apărate în contextul în care atât plagiatul, dar și alte forme de atac la integritatea academică rămân subiecte sensibile în lumea academică dar și în percepția publică”

 

 

150 de zile au fost tăiate din pedeapsa lui George Copos, după ce fostul finanțator al Rapidului a scris cinci cărți în închisoare. Din cele cinci volume științifice redactate de Copos, două aveau teme istorice. Iar unul dintre ele, „Alianțe matrimoniale în politica principilor români din Țara Românească și Moldova în secolele XIV-XVI”, care nu poate fi găsit la Biblioteca Națională are același titlu cu teza de masterat din 2005 a angajatului FRF, Cătălin Parfene, teză care a fost coordonată de profesorul doctor Stelian Brezeanu, cel care l-a îndrumat și pe Copos pentru volumul său

Prima declarație a lui Copos de la declanșarea scandalului de plagiat

Ce spune profesorul care a avizat cartea controversată

Declarațiile studentului care a sesizat că teza sa de master are titlul similar cu lucrarea lui Copos

 

 

 

Publicat: 15 06. 2015, 15:20
Actualizat: 15 06. 2015, 15:30