Urmările cazului Ekeng. Federația Română de Fotbal oferă defibrilatoare tuturor membrilor săi

Federația Română de Fotbal a anunțat, prin intermediul site-ului oficial, că din luna decembrie, va lua startul proiectul Departamentului Medical al FRF privind dotarea cu defibrilatoare și cursuri de prim ajutor pentru fiecare membru afiliat.

Federația Română de Fotbal prin Departamentul Medical a elaborat un proiect care prevede dotarea cu câte un defibrilator extern automat a fiecărui membru afiliat. Odată cu predarea acestor aparate către membrii săi afiliați, FRF va organiza cursuri de prim ajutor în cadrul cărora vor fi demonstrate de către specialiști în domeniu cele mai eficiente metode de management al situațiilor de urgență ce pot surveni în activitatea sportivă.

Acest proiect a fost susținut și finanțat de către forul European (UEFA) în totalitate, și este primul de o asemenea amploare în sportul românesc. El se va desfășura pe parcursul a patru luni, începând din luna decembrie, și va cuprinde 8 acțiuni la nivel național. Primele întâlniri sunt programate pe 12, respectiv 15 decembrie, la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia.

Un important și tragic eveniment medical în rândul sportivilor îl constituie moartea subită ca urmare a stopului cardio-respirator (SCR).

În cazul fotbalului impactul unui astfel de eveniment este și mai mare având în vedere popularitatea și expunerea de care beneficiază acest sport.

Studiile de specialitate indică o incidență care poate varia între 1:3000 (NCAA prima divizie de baschet masculin) și 1:917000 (Minnesota High School athletes), iar acelea care folosesc o metodologie superioară decelează incidențe între 1:40000 și 1:80000.

Mai mult decât atât, există studii care au identificat grupurile cu risc ridicat de moarte subită cardiacă (MSC) în funcție de rasă, sex și sportul practicat. Astfel MSC survine mai mult în rândul bărbaților, de origine africană, practicanți ai următoarelor sporturi în ordinea frecvenței cazurilor: baschet, fotbal, tenis.

Având la dispoziție aceste date a existat și există preocupare pentru limitarea consecințelor unui astfel de eveniment. Primul pas spre conștientizarea acestei probleme a fost făcut de către Departamentul Medical al FRF în martie 2016 când a fost organizat simpozionul cu tema „Actualități în prevenția patologiei cardiovasculare la sportivi”. Cele mai eficiente intervenții în cazul apariției SCR constau în resuscitarea cardio-respiratorie și defibrilarea externă automată (DEA).

Un studiu efectuat de FIFA în 126 de țări membre pe o perioadă de 10 ani, și publicat în 2013 în Brittish Journal of Sports Medicine, arată că 23 de jucători din 112 cu SCR (20,5%) au supraviețuit. Interesant este faptul că 12 din 22 de jucători (54,5%) tratați cu un defibrilator direct pe teren au supraviețuit, ceea ce subliniază încă odată importanța intervenției cât mai rapide cu acest aparat medical.

Pentru urmărirea și studierea unor astfel de evenimente tragice apărute atât la nivel profesionist, dar și la nivel de amatori, Departamentul Medical este în cursul parafării unei colaborări cu Centrul Medical de Excelență FIFA din cadrul Universității din Saarland, Germania.

Publicat: 11 12. 2016, 13:28
Actualizat: 11 12. 2016, 13:29