VAR, pro și contra. Ne ajută sau ne încurcă? Opiniile lui Balaj și Crăciunescu
Sistemul VAR (Video Assistant Referee), testat la Campionatul Mondial din Rusia, creează controverse în lumea fotbalului. Unii spun că este o decizie benefică, alții sunt de părere că fotbalul ar trebui lăsat așa cum a fost până acum, la mâna arbitrilor de pe teren.
Cunoscutul cotidian american USA Today a publicat în timpul CM din Rusia un articol care spunea că, în primele 10 zile ale Mondialului, din 12 faze controversate în care s-a apelat la VAR, doar 6 au fost judecate corect. Ziariștii americani concluzionau că VAR-ul este o glumă care strică turneul final. E drept că americanii nu au reușit sau nu au vrut să se califice pentru Rusia 2018.
În acest moment, se apelează la VAR doar pentru penalty-uri, goluri, cartonașe roșii și cazuri de identitate greșită (când e acordat un gol altui jucător sau un autogol e creditat ca gol). Oficialii din încăperea VAR au la dispoziție 33 de unghiuri ale camerelor tv, 8 slow motion și 4 ultra slow motion.
Conform mobilissimo.ro, Massimo Busacca, șeful arbitrilor FIFA, a declarat că după 48 de jocuri din grupe nu a existat nici un fel de scandal cu arbitrii. 335 de decizii au fost verificate în aceste partide și au avut loc 17 analize VAR. Timpul mediu pentru acordarea unei recenzii VAR a fost de 80 de secunde.
Noi am cerut părerea a două personalități din lumea arbitrajului românesc, Cristi Balaj și Ion Crăciunescu.
Fostul arbitru internațional Cristi Balaj, actualmente analist sportiv la Telekom Sport și consilier la Ministerul Tineretului și Sportului, consideră că „VAR-ul a fost implementat în ideea de a elimina greșelile majore și cred că, în general, a fost o reușită. Poate că au fost și faze ambigue, în care noi, cei care priveam faza, vedeam o altă decizie, dar, situațiile clare au fost rezolvate”.
Dar de ce s-a uitat arbitrul finalei de mai multe ori la faza hențului la Perisic? „Da, s-a uitat, pentru că, dacă mingea ar fi fost deviată în fața jucătorului croat și i s-ar fi schimbat traiectoria, atunci distanța până la lovirea mingii cu mâna era foarte mică. Ori, pentru că atacantul francez nu a șters sau nu a deviat mingea, se consideră că aceasta vine de la o distanță mare, iar croatul a dus mingea de sus în jos spre minge. Dacă francezul devia mingea, se considera distanță mult prea mică, iar atunci nu era intenție, nu se dădea penalty”.
Cât despre primul gol al Franței, Balaj e ferm: „Atât timp cât jucătorul francez care se afla în poziție clară de ofsaid intră în contact, îl împinge, îl jenează, îl atinge pe fundașul care a înscris autogolul, atunci se consideră că a influențat jocul. Și-atunci e ofsaid. Dar nu am văzut clar dacă acest jucător era în ofasaid în momentul pasei.”
Balaj: „S-au eliminat greșelile clare. E o decizie bună!”
Concluzia lui Cristi Balaj despre VAR: „S-au eliminat greșelile clare. E o măsură bună.” Ar trebui implementată peste tot? „Ar aduce beneficii. În mare măsură, rezultatele n-ar mai fi influențate de greșeli de arbitraj. Când arbitram, au fost situații pe cared le-am revăzut după joc și aș fi luat alte decizii. Niciodată doi ochi nu pot să vadă ce văd 6-7 camere poziționate în unghiuri diferite.”.
Se pierde din farmecul fotbalului? „Se pierde, dar dorința tuturor conducătorilor, antrenorilor, jucătorilor, a oamenilor care investesc este de a se elimina greșelile de arbitraj. Atât timp cât și arbitrii își doresc să nu greșească, atunci va exista un consens”, a încheiat Balaj
Ion Crăciunescu, arbitrul român care a oficiat o finală de Liga Campionilor, actualmente analist sportiv la DigiSport, are o altă părere: „Eu sunt de acord cu electronica, dar în ceea ce privește sistemul acela care arată că mingea a depășit linia porții sau nu. Cât privește VAR-ul, haideți să luăm finala. De ce VAR-ul este bun să analizeze un penalty, pe care-l dă, corect, dar de ce nu ajută să se anuleze un gol care a fost din ofsaid? Cum se asigură echitatea? Că asta trebuie să asigure arbitrajul. Multă lume confundă VAR-ul de la fotbal cu hawk-eye-ul de la tenis sau de la volei. Acolo se vede doar o minge care e afară sau în teren, pe când la fotbal discutăm despre cu totul altceva”.
Crăciunescu vorbește și despre banii care se investesc în acest sistem: „Oamenii ar vrea să se elimine definitiv greșelile, pentru că au crescut foarte mult cheltuielile, sunt 8 arbitri și nu știu câte camere, specialiști. Cheltuielile sunt foarte-foarte mari. Uitați-vă că nu-și permite o țară astfel de cheltuieli. Jocul de fotbal a avut cele mai universale reguli din lume. Nu există nicio lege pe Mapamond care este răspândită și cunoscută precum aceste reguli. Jocul de fotbal este făcut pentru oamenii fără mari posibilități materiale. Acum totul se face numai pentru cei mari, dar iată că nici la ăștia mari nu se poate asigura echitatea. Era o fază foarte simplă la penalty. Ce înseamnă mascarada asta? S-a uitat de nu știu câte ori pe reluări. Era considerat cel mai bun arbitru de la Mondial (n.r. – argentinianul Nestor Pitana).”
Crăciunescu: „VAR strică spectacolul fotbalistic”
Poate că FIFA, UEFA consideră că e mai mult suspans așa, ca lumea să aștepte decizia? Răspunde Ion Crăciunescu: „Eu cred că mai mult strică din spectacolul fotbalistic. Sunt de acord cu suspansul, dar ei trebuie să asigure echitate. Ce echitate e aia când la unii dai un penalty, care a fost, iar la ceilalți nu anulezi un gol, care n-a fost înscris în condiții regulamentare. Ce vrem mai clar la ofsaid, decât că un jucător în atac se află mai avansat decât ultimul apărător? Ce, trebuie să fie cu 3 metri mai avansat, ca să apelăm la VAR?”
Crăciunescu îi invită pe șefii arbitrilor de la FIFA la VAR: „De ce nu se duc la VAR cei din Comisia de arbitri FIFA la competițiile astea importante? În frunte cu Collina (n.r. – șeful arbitrilor UEFA). Sunt persoanele cele mai competente în domeniu. Să ne spună Collina din cască, împreună cu cei din Comisia de arbitri”.
Concluzia lui Crăciunescu: „Nu sunt de acord cu acest sistem. Ar trebui să fie o echitate. Nu s-a lămurit cine cere VAR-ul. Unii zic că arbitrul, alții – că ăla de sus. Ori ei nu cer VAR-ul când sunt faze clare de VAR. Pentru unii se uită la VAR, pentru alții – nu. În plus, costă foarte mult, nu se poate aplica în toate țările. Vrem un fotbal judecat perfect, dar asta nu se poate întâmpla niciodată. Ori le lămurește pe toate, ori deloc. Fotbalul ar trebui lăsat așa cum este el. Nimeni nu va mai accepta greșeli, dar acestea vor fi în continuare. Eu cred că e mai frumos fotbalul fără VAR”.
CCA tace, ca de obicei
Am încercat să obținem o părere și de la Comisia Centrală a Arbitrilor a FRF. Ne-am adresat departamentului de Comunicare al Federației, solicitând un scurt dialog cu Alexandru Deaconu, vicepreședintele CCA, și am primit aseară, pe mail, următorul răspuns:
„Bună seara,
Domnul Alexandru Deaconu este plecat din București la un curs de instruire și nu a putut fi contactat în timp util pentru a oferi un răspuns la solicitarea dvs.
Vă mulțumim frumos!
Biroul de Presă al Federației Române de Fotbal”
Concluzie finală
Concluzia noastră la cele de mai sus este că nici VAR-ul nu va putea lămuri toate situațiile litigioase dintr-un meci, dar acest sistem poate rezolva multe dintre fazele controversate. Dacă s-a testat la un Campionat Mondial, probabil că el va fi implementat în toată lumea.
Ce se întâmplă acolo unde nu sunt bani pentru așa ceva? Sunt bani destui la UEFA și la FIFA. Probabil și forurile noastre așteaptă niște fonduri de acolo.
Voi ce părere aveți despre VAR?