Veste șocantă primită de legendarul Pele: tribunalul din Sao Paulo l-a condamnat pe fiul său la 33 de ani de închisoare pentru spălare de bani.
Potrivit BBC, Edson Cholbi do Nascimento (Edinho), a fost găsit vinovat și condamnat la 33 de ani de închisoare pentru spălare de bani, sumele provenind din traficul de droguri. Edinho a mai fost arestat în 2005 pentru trafic de droguri, iar atunci a pledat nevinovat precizând că este un simplu consumator. Sentință nu este una definitivă și irevocabilă, fiul lui Pele putând ataca decizia la apel. Alte patru persoane au fost condamnate pentru spălare de bani, inclusiv Ronaldo Duarte Barsotti, cunoscut sub numele de Naldinho, acuzat că ar controla o mare parte din traficul de droguri din regiune.
Edson Cholbi do Nascimento (43 de ani) a evoluat ca portar la Santos, Sao Caetano, Ponte Preta și Portuguesa Santista. În prezent, Edinho este antrenor cu portarii la Santos. Edinho este al treilea copil al lui Pele din prima căsătorie.
sursa foto: goal.com
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER