Messi l-a învins la scor pe Cristiano Ronaldo și este noul „Balon de Aur”. France Football i-a înmânat trofeul mijlocașului campioanei Spaniei și a Europei. Messi a declarat că vrea să împartă acest titlu cu cei de la Barcelona, fără de care nu ar fi ajuns cel mai bun jucător!
„Sunt foarte fericit pentru acest Balon de Aur! Nu numai pentru ca sunt primul argentinian care îl câștiga, ci pentru că sunt primul format în școala de fotbal a Barcelonei. Le dedic acest trofeu colegilor mei, cu ei vreau să îl impart. Nu mi-aș fi imaginat să ajung să primesc acest trofeu. Am fost foarte nervos atunci când am aflat. Acum s-a terminat și sunt foarte fericit”, a spus Messi la conferința de presă.
Comparat cu Maradona, Messi spune modest că nu se ridică la nivelul celui considerat de mulți cel mai bun din lume: „Nu mă ridic la nivelul lui. Am spus de mai multe ori că a fost cel mai bun fotbalist din istorie. Dar sunt onorat să fiu comparat cu el”.
Cu 473 de puncte, Messi l-a devansat pe portughezul Cristiano Ronaldo (Manchester United/Real Madrid), laureat în 2008, care a primit 233 de puncte. În urma lui Messi și Ronaldo se afla alți trei jucători de la FC Barcelona: mijlocașii Xavi (locul 3, 170 puncte) și Iniesta (locul 4, 149 puncte), și camerunezul Samuel Eto’o (locul 5, 75 puncte), plecat între timp la Inter Milano
Sursa FOTO: Marca.com
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER