VIDEO – Mingea nu are niciun secret pentru cea mai bună fotbalistă din România
This browser does not support the video element.
Ștefania Vătafu a fost desemnată anul trecut cea mai bună jucătoare de fotbal din România. E componentă a naționalei feminine și a echipei de club Olimpia Cluj. Are un salariu pe care niciun fotbalist nu l-ar dori, 500 de lei pe lună.
Pe scurt, cum a început totul
Singură la părinți, mulți credeau că o să-i treacă „nebunia”. Dar nu a fost așa! Familia a sprijinit-o să ajungă ce e azi.
Au devenit și ei „nebuni”, înscriind-o pe când avea 9 ani la Școala de Fotbal Ciobanu. A jucat cinci ani alături de băieți, până când soția-arbitru a actualului selecționer al reprezentativei de fotbal feminin a României, Mirel Albon, i-a recomandat-o celui care a pus bazele clubului feminin Olimpia Cluj.
S-a mutat singură în orașul de la poalele Feleacului, iar Albon i-a dezvoltat calitățile. Tehnică, viziune, ambiție. „Păcat că nu e mai înaltă, dar asta e problemă generală la fotbalul feminin de la noi. Majoritatea fetelor care sunt mai înalte și vor sport fug la handbal. Dar micuță așa cum o vedeți, joacă de la egal la egal cu cele mai bune jucătoare ale lumi”, ne-a dezvăluit Mirel Albon. „Nu am complexe. Sunt doar cu puțin mai scundă decât Marta (n.r. – Marta Vieira da Silva, supranumită și „Pele” în chiloți, cea mai talentată și valoroasă jucătoare din fotbalul feminin din ultimii ani, fost „Balon de aur”)”, a completat Ștefania.