Vis de suporter! Oltenii joacă în Ghencea și pentru Ștefan Baiaram, un atacant de 8 ani, care vrea să ajungă la fel ca Fl. Costea

ProSport
lansează a doua ediție a campaniei „Marchez pentru tine!”
odată cu derby-ul de mâine, dintre Steaua și Universitatea Craiova.
Fiecare echipă va juca pentru câte un puști, iar în funcție de
rezultat, ProSport îi va recompensa pe cei doi micuți. Ambii vor
avea parte de un premiu ce va consta în echipament sportiv de
top.

Meciul de mâine, dintre Steaua și Universitatea Craiova, este mai
mult decât un derby pentru Ștefan Baiaram. Copilul, fan al
Universității, visează să joace, atunci când va fi mare, pentru
Știința și să marcheze multe goluri, la fel ca idolul său, Florin
Costea.

Fotbaliștii Universității au un motiv în plus să „caute” cu
orice preț victoria în Ghencea. Prepeliță și compania pot oferi
unui suporter al Științei bucuria de a asista la prima victorie din
viața sa în fața roș-albaștrilor. Ștefan Baiaram s-a născut la
finalul lui 2002, la câteva luni după ultima victorie a Craiovei în
fața Stelei, iar ProSport l-a ales în campania „Marchez pentru
tine!” ca talisman pentru olteni.

Nu își
cunoaște părinții

Povestea lui Fane, așa cum este știut de toată lumea, este una
tristă. Nu și-a cunoscut niciodată părinții, iar de la vârsta de
șase luni este crescut de un asistent maternal. Cu toate acestea, e
un copil model. Învață bine, dovadă fiind premiul I obținut în
clasa I, face meditații la engleză și e foarte respectuos. Marea
lui pasiune rămâne însă fotbalul, sport pe care l-a descoperit încă
de la 4 ani. La nici 8 ani, joacă pe postul de atacant la o grupă
de juniori cu trei ani mai mare decât cea care ar corespunde
vârstei lui și este unul dintre golgheterii echipei. Marea lui
dorință? Să ajungă la Universitatea și să dea la fel de multe
goluri ca idolul său, Florin Costea. „Îmi place de Florin, e
atacant ca și mine și dă multe goluri. Îmi place mult fotbalul, aș
vrea să joc și eu la Universitatea și să dau goluri, pentru că la
asta mă pricep cel mai bine”, completează Ștefan. Cât despre
derby-ul de mâine, acesta este convins că favoriții lui nu vor
pierde: „Ori se termină egal, ori batem noi”.

„E născut
să dea gol”

Antrenorul lui Ștefan, Adrian Mirea, este convins că micuțul
poate să ajungă fotbalist. „Nu are nicio problemă să joace cu copii
cu trei ani mai mari decât el. Din contră, e golgheter. Dacă l-aș
da la o grupă de vârsta lui, nu ar avea cu cine să joace. Fane e
născut să dea gol, are simțul porții, are plasament și e foarte
ambițios”, spune Mirea.

Fane e un copil foarte talentat, are voință. Fotbalul poate fi
marea lui șansă în viață

Adrian Mirea, antrenor

Aș fi vrut să joace și Florin Costea cu Steaua, să le dea gol, dar
sper să marcheze Mihai

Ștefan Baiaram

Născut în 2002, la câteva luni după ultimul succes al
Științei în fața Stelei, Ștefan abia așteaptă să simtă bucuria unui
fan oltean de a învinge marea rivală

Publicat: 30 07. 2010, 09:00
Actualizat: 30 07. 2010, 09:09