‘Voi ajuta Universitatea’** O altă glorie a Științei se alătură proiectului din Bănie
Universitatea Craiova va reveni în fotbalul românesc din sezonul viitor. Știința propune un nou proiect la care au aderat deja Ilie Balaci și Aurică Țicleanu, însă și Costică Ștefănescu spune că se va alătura echipei manageriale formată din fostele glorii.
Ștefănescu a precizat însă că nu poate lucra alături de foștii săi colegi, în Craiova, deoarece trebuie să plece des în străinătate, dar poate ajuta oricând cu un sfat important pentru construirea unei noi echipe.
„Este adevărat că m-a sunat Țicleanu ca să-mi propună să mă alătur noului proiect. Spun de la început că voi ajuta cu mare drag Universitatea Craiova, eu fizic nu prea pot să mă duc să stau acolo pentru că trebuie să plec în străinătate. Nu pot să rămân mult în România. Asta nu mă împiedică oricând vor apela la mine să-i ajut cu un sfat sau cu orice vor avea nevoie. Voi ajuta din tot sufletul Universitatea Craiova deoarece consider că cei de la Federație au făcut o mare nedreptate atunci când au dezafiliat această echipă. Poate s-au făcut greșeli, s-or fi încălcat unele legi, însă din respect pentru suporterii Universității și pentru generația „Craiova Maxima”, cea care practic a contribuit la calificarea la turneul din ’84, nu trebuia să le treacă nici prin gând să dezafilieze această echipă. Acea generație a mea a sacrificat o semifinală de Cupa UEFA cu Benfica pentru a veni la București să jucăm contra Italiei și să câștigăm acel meci. După acea partidă, noi am avut meci cu Benfica și știți și voi ce ni s-a întâmplat, nu mai are rost să reluăm povestea cu autocarul. Mă bucur că Mititelu a decis în sfârșit să se înhame la un proiect cu fostele legende li sunt sigur că de această dată Craiova nu are cum să nu renască. Voi ajuta Universitatea cu ce pot eu, însă i-am explicat lui Aurică Țicleanu că nu voi putea sta foarte mult în Craiova. Mă bucur că Universitatea va reveni la vară în fotbalul românesc deoarece această echipă mi-a oferit foarte multă satisfacție pe plan profesional. Era dureros pentru mine să merg în străinătate și să fiu întrebat unde am jucat iar eu să spun că am fost căpitanul unei echipe care nu exista. Universitatea a fost unică în fotbalul românesc și a fost prima echipă care a deschis drumul marii performanțe”, a declarat Costică Ștefănescu pentru ProSport.