Vreau medalie la Olimpiadă!

Cea mai valoroasă biatlonistă a României din toate timpurile,
Eva Tofalvi își netezește drumul spre a patra participare la
Jocurile Olimpice de iarnă. La Vancouver, ea va lua startul, în
premieră, la toate cele patru probe de simplu: individual, sprint,
urmărire și masstart, dar și la ștafetă.

La 23 de kilometri de Miercurea-Ciuc, șoseaua șerpuiește parcă
spre inima munților, străjuită de o parte și de alta de brazi
impunători. Drumul lasă în urmă o mină de caolin și mai multe
construcții părăsite ale căror geamuri rânjesc amenințător spre cer
prin cioburile mărunte care abia se mai țin în canaturi.
După 10 minute de urcat, un semn alb, vopsit de mână, îți atrage
atenția: „Poligon de biatlon. Intrarea interzisă. Interzis pentru
ATV”. „Înainte se mai întâmpla să te trezești cu vreun ATV pe aici
și, ca să nu împușcăm pe cineva, am zis să delimităm clar spațiul
nostru de pregătire”, explică antrenorul Simon Marton (foto jos, în
stânga).

„E mai
mult decât nimic”

Eleva lui, Eva Tofalvi (30 de ani), este deja la antrenament și
a luat la țintă semnele metalice care se află la 50 de metri
depărtare. Înaltă, subțire, sportiva care a făcut istorie în
biatlonul românesc se concentrează pe fiecare punct al bucății de
metal. Păcănitul armei sună sec în ploaia măruntă și zgomotul
schi-rolelor (o bucată de fier cu două roți) lovește uniform pe
pista care se pierde în pădure.
Din 15 iunie, Eva Tofalvi a înlocuit zăpada cu asfaltul, intrând în
cantonamentul de vară. Locul? La două minute de casă, la Harghita
Băi. „Mă ajută foarte mult că am această pistă aproape. Zilnic, în
funcție de felul antrenamentului, parcurg cu schi-rolele 50 de
kilometri, la fiecare doi kilometri jumătate fac trageri. E mai
mult decât nimic!”, spune ea.

Fără emoții la
Vancouver

Vorbește cu multă căldură, iar modestia pe care o afișează este
tipică unei mari campioane. Schiază de la 5 ani, ca zece ani mai
târziu să înceapă să tragă și cu pușca. Totul acum se pierde în
amintire, într-o muncă de o viață, în care a reușit să participe la
trei ediții ale JO. Visul de glorie olimpică al fiecărei sportive
îl va trăi încă o dată, peste numai cinci luni, la Vancouver.
Rezultatele bune din sezonul trecut, dar și încrederea pe care a
căpătat-o i-au dat harghitencei un nou mod de a aborda ceea ce
poate fi pentru ea ultima Olimpiadă. „Mă gândesc că este un concurs
ca toate celelalte. M-am stresat destul trei ediții, acum voi fi
liniștită și mă voi bucura că sunt acolo”, declară ea.
Însă câștigarea etapei de Cupă Mondială de la Hochfilzen și a
concursului din Peninsula Kamchatka aduc noi presiuni, odată cu
așteptările celorlalți: „Tot timpul mi s-a zis că trebuie să iau
medalie. Acum mă gândesc numai să prind o zi bună și să îmi iasă
totul”, explică ea.

Sesiunea de stat în
frigider

„Whistler Olympic Park”, locul unde țintește o medalie olimpică,
cel care va găzdui întrecerea de biatlon, nu este însă o
necunoscută pentru Eva. Anul acesta a „sondat” zona și zăpada de
acolo, într-o etapă a Cupei Mondiale. „Am prins o zi cu -18º.
Îngheța mâna pe pușcă, schiurile nu fugeau, nu ieșea nimic, de îți
venea să lași totul baltă și să te bagi la căldură”, își
amintește.
Deși face parte dintr-un sport în care rezistența la frig este
esențială, Eva recunoaște că iubește mai mult soarele și căldura.
„Sunt obișnuită cu frigul, însă când stai zile întregi afară, seara
cu greu mai scoți frigul din oase. Sau când cobori din nord, din
sesiunea de stat în frigider, la frig și întuneric, și dai de soare
și căldură, parcă renaști”, se amuză.

Nu a
investit cei 50.000 de euro

În sezonul trecut, Eva a dat lovitura câștigând concursul din
Peninsula Kamchatka, dotat cu premii record, 50.000 de euro.
„Deocamdată nu i-am investit pentru că nici vremurile nu sunt de
așa natură. Să vedem ce va fi și poate, în sezonul următor voi
reuși să dublez suma după ce voi reveni de acolo”, râde ea.
Viitorul pare luminos și plin de speranță. Urmează un cantonament
de câteva zile în Austria, după care va urca în nord, la ghețar.
Pregătirea pentru Vancouver intră în linie dreaptă.

Țintașă de
elită
Cele mai bune rezultate pe care Eva Tofalvi le-a obținut de-a
lungul carierei se datorează tragerilor sale precise, ea fiind
considerată una dintre țintașele de elită din biatlonul
mondial.
De multe ori, Tofalvi a fost înregistrată în etapele de Cupă
Mondială cu cele mai rapide trageri. Ambiția, munca și perseverența
au făcut ca ea să se pregătească acum pentru a patra participare la
JO. Încă de la prima întâlnire cu competiția olimpică, la Nagano
1998, Eva Tofalvi s-a afirmat ca o mare speranță a României. Locul
11 în proba lungă (15 km) și promisiunea că se poate mult mai mult.
„Eram tânără atunci, aveam 18 ani. Fără pic de experiență și cu un
sac de emoții, a fost bine”, rememorează ea.
Confirmarea rezultatului a întârziat să apară. Condițiile precare
existente în România, lipsa de baze sportive și banii puțini
atribuiți sporturilor de iarnă au ținut-o pe loc. A urmat locul 52
la Salt Lake City 2002, un concurs peste care trece repede: „Am
făcut mult prea multe greșeli. Am urcat la altitudine mult prea
devreme, au fost și probleme financiare încă din pregătire, apoi
operația la genunchi”. Patru ani mai târiu, la Torino 2006, Eva
sălta pe locul 19.