Wladimir Klitschko le-a cerut nemților arme! Ce s-a stabilit în ședința de la Berlin. „Germania este inima Europei!”
Wladimir Klitschko, 46 de ani, a plecat din Ucraina și s-a deplasat în Germania. În cadrul unei ședințe desfășurate la Berlin, fostul mare boxer a cerut intervenția pentru a se restabili pacea în țara sa, dar și arme pentru a se putea apăra.
Klitschko a discutat cu ministrul german al Economiei, Robert Habeck, cu Karl Nehammer, cancelarul Austriei, dar și cu ministrul german de Finanțe, Christian Lindner.
Vladimir Klitschko a cerut Germaniei sprijinul, iar veștile din Ucraina arată că trupele rusești se retrag din zona Kievului.
Wladimir Klitschko le-a cerut nemților arme! Ce s-a stabilit în ședința de la Berlin. „Germania este inima Europei!”
Soldații din armata lui Putin au abandonat aeroportul Antonov din Hostomel, aflat în apropierea capitalei ucrainene. Aici au existat conflicte armate din prima zi a invaziei, 24 februarie.
Presa internațională arată că Rusia își întărește acum efectivul pentru atacuri în zona de sud – est a Ucrainei.
„Ucrainenii sunt mai puternici din punctul de vedere al voinței, decât din cel al armamentului. Pentru a ne opri, trebuie să ne omoare. Dar, totul are o limită. Vreau ca aliații noștri să pună stop acestui război. Germania este inima Europei! Vreau ca Germania să susțină pacea pentru care ne luptăm” a declarat Wladimir Klitschko, anunță thenationalnews.com.
Germania a trimis ajutoare Ucrainei de 80 de milioane de euro. Atacurile armatei ruse au început cu tancuri și blindate, dar după pierderile suferite s-a schimbat strategia: acum se folosesc rachete și obuze. Nemții au promis inițial că vor trimite arme anti-tanc pentru armata ucraineană, dar în acest moment prioritățile s-au schimbat. Acum, apărătorii Ucrainei doresc drone, de recunoaștere și de luptă, dar și echipamente anti-rachetă.
„Suntem pregătiți să murim pentru țara noastră și pentru familiile noastre, pentru că este casa noastră. Nu ne pasă cât de puternică e armata Rusiei, suntem pregătiți de luptă. Stăm în fața uneia dintre cele mai puternice armate ale lumii” spunea Vitali Klitschko, fratele lui Wladimir Klitschko.