Wotte a răbufnit:** „În România e mai rău ca-n Evul Mediu”
După despărțirea cu scandal de Universitatea Craiova, Mark Wotte
(foto) a plecat în Egipt. Olandezul a semnat pe un an cu echipa
Ismaily și ieri a răbufnit la adresa conducerii Universității când
a aflat că i-a fost aplicată o amendă de 25.000 de euro. Pe care o
consideră ridicolă și abuzivă.
Domnule Wotte, sunteți furios…
Păi am și de ce. Tocmai am aflat că Universitatea mi-a aplicat o
amendă exagerată și ridicolă, de 25.000 de euro! Iar Liga a validat
această sancțiune!
Pentru ce v-au amendat?
Pentru un simplu interviu în presă. După ce am fost suspendat,
mi-am spus și eu părerea. Dar nu am declarat nimic rău, nu am
insultat și nu am jignit pe nimeni. Și pentru asta m-au amendat cu
25.000 de euro, este incredibil! Sunt convins că Mititelu și
Dragomir au uneltit, pentru că șeful ligii a susținut că această
sancțiune e legală, iar LPF a validat-o.
Dar cum mai pot ei să vă ia banii ăștia?
Simplu, vor să mi-i rețină din datoria pe care au să mi-o
dea.
Cât vă datorează Mititelu?
Salariul pe ultimele patru luni. Eu aveam contract de 15.000 de
euro pe lună, deci 60.000 de euro.
Și ce vreți să faceți acum?
Am apelat deja la FIFA. Voi merge și la TAS, dar și la Curtea
Europeană pentru Drepturile Omului, pentru că sancțiunea este
împotriva dreptului la libera exprimare. Mititelu a avut mereu
probleme cu antrenorii, îi schimbă ca pe șosete. Nici în Evul Mediu
nu se încălcau drepturile omului așa flagrant!
Știți că la Craiova a venit Pițurcă?
Da, și este o schimbare care va face bine Craiovei. Cu Pițurcă,
sper că echipa va deveni din nou una respectabilă.
În Egipt cum este?
M-am acomodat bine. Avem nouă puncte în trei etape, deci am început
cu dreptul.
De unde era să știu eu secretele lui de comportament? El
zicea că nu a plecat din hotel, dar sunt dovezi, pentru că există
camere de supraveghere. Sper ca Wotte să fie ultima mea alegere
neinspirată
Adrian Mititelu, patron U Craiova
„Dacă
voiam curve, stăteam în Olanda”
Mark Wotte a fost acuzat de conducerea Universității că a
petrecut în compania a două femei seara dinaintea meciului cu
Internațional Curtea de Arges, dar olandezul a replicat că nu a
fost implicat în niciun scandal sexual la Craiova. „Știu că totul a
plecat de la Mititelu (n.r. foto) și de la un om de-al lui. Este
foarte urât ce se întâmplă. Nu am pățit așa ceva în toată cariera
mea. Totul este o minciună. Eu am venit în România să antrenez.
Dacă voiam curve rămâneam în Olanda. Sunt șocat!”, a declarat la
acea vreme Wotte în Cancan.
Napoli,
în Dacia 1100, Bergodi, la UEFA
Wotte nu e singurul antrenor străin care a pățit-o în România.
Cristiano Bergodi a fost dat afară de la Steaua fără a-și primi
restul salariului prevăzut în contract și ca atare s-a adresat
forului european (UEFA). Forțată, Steaua i-a achitat restanțele,
dar Bergodi solicită și bonusul de calificare în Europa League
(10.000 de euro). Italianul Nicolo Napoli a fost îndepărtat cu
scandal de la Craiova, în 2004. Dinel Staicu, patronul de atunci,
l-a trimis la echipa de juniori și l-a amenințat că-l va muta
într-o garsonieră confort III și că îi va da să conducă o Dacia
1100 veche de 40 de ani! La fel, un alt italian, Giuseppe Giannini,
a plecat de la FC Argeș susținând că mai avea de primit 70.000 de
euro și reclamând la UEFA datoria neplătită.
Lopez
Caro, ultimul stranier
Antrenori străini, asta părea să fie la un moment dat moda în Liga
I. „Străini de fotbal, poate”, replicau cârcotașii. Și parcă nu se
înșelau prea tare.
Tendința respectivă, de a aduce tehnicieni din străinătate, a
atins apogeul în urmă cu două sezoane. Atunci, nu mai puțin de zece
antrenori străini au activat pe băncile echipelor din prima
ligă.
Sezonul următor, 2009-2010, a înregistrat alt record: cei mai
mulți „stranieri” în același timp. Între etapele 21 și 28 ale
sezonului trecut, șase antrenori străini au lucrat în Liga I:
Filipovic, Levi, Mandorlini, Napoli, Sliskovic și Wotte.
Rând pe rând, aceștia au plecat, fiind îndepărtați ca urmare a
lipsei de rezultate. Confirmându-se ideea, logică de altfel, că
antrenorii fără nume, fără carte de vizită și fără o prea mare
experiență, nu pot face minuni nici în Liga 1. Și tendința a pornit
în sensul opus, descrescător, până s-a ajuns la situația actuală.
Practic, în clipa de față, un singur antrenor străin a mai rămas în
Liga I, Lopez Caro, la Vaslui. Dar și acesta a supraviețuit
miraculos, făcând față cu succes unor tentative de tot felul, mai
mult sau mai puțin ortodoxe, de a fi îndepărtat.
Dacă în cazul Vasluiului e greu de spus cine pe cine a păcălit
(pentru că Lopez Caro, practic, nu pretindea altceva decât
respectarea clauzelor contractuale), în cazul altor antrenori
străini, despărțirea le-a fost complet defavorabilă. Adică, pe
românește spus, și-au luat țeapă.