„ZECEEEEEE!” Notre respect, Țopescu!** Cum a făcut istorie la microfon, alături de Nadia

E o legătură de aproape patru decenii, începută undeva în fiordul norvegian Skien și continuată până astăzi. Atunci, în 1975, fetița de 13 ani și jumătate subjuga Europa gimnasticii, ceea ce însemna că domina totul. America și Asia descoperiseră bârna și paralelele doar la modul empiric, puterea se împărțea pe axa Moscova-Berlin-Praga, iar o vagă terminație ducea și spre București, mai precis spre Onești, care în vremea aceea se numea Municipiul Gheorghe Gheorghiu Dej, în onoarea ceferistului care condusese partidul și țara.

Atunci, la Skien, Cristian Țopescu a adus în casele românilor primul titlu european la individual compus, dar, mai important decât asta, a introdus personajul în inimile oamenilor. Vocea lui caldă și însuflețită, care acum spunea ceva despre rondă și flick-flack pentru ca peste un minut să povestească despre Grieg și Ibsen, simbolurile norvegienilor, lipea chipul fetiței cu ochi căprui de următoarele decenii pe care românii urmau să le trăiască.

Țara, un licurici imens
Peste un an, la Montreal, prezentările erau deja făcute. Oamenii știau de Nadia și de Teodora, aflaseră despre soții Karoly, discutau la coadă la ziarul Sportul despre Turisceva și Neli Kim cu aceeași însuflețire cu care chibițau despre Rică Răducanu, Dudu sau Dobrin, vedetele de pe gazon din acei ani.

Gimnastica intra în casele oamenilor noaptea târziu, iar România era un licurici imens, cu ferestrele luminate de proiecția televizoarelor alb-negru. În casele lor, cetățenii făceau socoteli cu creionul pe hârtie, adunau solul cu săriturile, ștergeau cu guma, adunau iarăși și vedeau ce notă îi trebuie Nadiei ca să fie prima. De peste Atlantic, vocea lui Cristian Țopescu venea gâtuită de depărtare și de emoție, fiind adunată ca într-o pâlnie de un neam întreg.

Un strigăt în noapte
La Nadia nu se uitau doar microbiștii, amatorii de sport. Ea se adresa tuturor. O priveau gospodinele care-și puneau ceasul să sune în crucea nopții s-o vadă, o admirau profanii, țăranii ale căror sate abia se electrificaseră, o idolatrizau copiii, o iubeau în taină adolescenții. În acei ani, când noțiunile de rating sau share ne erau complet străine, Nadia avea o audiență pe care până astăzi probabil că n-a depășit-o nimic altceva.

Era ora 3 și 36 de minute a zilei de 23 iulie 1976 când difuzoarele de pânză ale televizoarelor Venus, Rubin sau Diamant au dat să se spargă de la acel strigăt care aduna în el emoția a 22 de milioane de români, câți erau atunci. Tramvaiele începuseră deja să se miște, navetele cu sticlele de lapte erau la locul lor, în fața Alimentarelor ceaușiste, când s-a auzit acel ZEEEECEEEEEE, primul 10 din istoria gimnasticii, pe care tabela electronică, pentru a-l putea cuprinde, l-a afișat drept 1.00. Țopescu plângea la microfon și făcea istorie alături de Nadia, așa cum făcuse alături de Năstase-Țiriac în Cupa Davis sau alături de titlurile mondiale ale handbaliștilor.

Notre respect, Țopescu!
Festivitatea de retragere a Nadiei din gimnastică a avut loc în 1984, la Polivalenta din București. Mai precis, la Palatul Sporturilor și culturii, cum era numit de politrucii vremii. Evenimentul a fost comentat la televizor de către altcineva. Cu un an mai devreme, la meciul de fotbal Suedia – România, Țopescu avusese curajul să spună, în transmisie directă, că fotbaliștilor români de calitate ar fi bine să li se dea drumul să plece în campionatele puternice din străinătate, pentru că astfel valoarea lor ar crește. Exprimarea acestei idei i-a fost fatală. A fost dat afară din televiziune și, timp de șase ani, până la Revoluție, a îndeplinit rolul de ofițer de presă al clubului Steaua. Prilej cu care, după semifinala din 1986 care consfințea calificarea Stelei în finala de la Sevilla, a fost autorul ideii de a posta pe tabela electronică a arenei din Ghencea un mesaj de un fairplay emoționant: „Notre respect, Anderlecht!”

7 mari competiții cu Nadia în concurs a comentat Cristian Țopescu: Skien 1975, Montreal 1976, Praga 1977, Strasbourg 1978, Fort Worth 1979, Moscova 1980 și Universiada de la București 1981

75 de ani va împlini Cristian Țopescu în martie anul viitor. În prezent, comentează concursuri de gimnastică pentru Digi Sport și Eurosport