Pe 2 februarie 1993, Michael Klein murea subit, la 33 de ani, la un antrenament al lui Bayer Uerdingen, lăsând o țară întreagă îndoliată. Azi, după 20 de ani, ProSport a stat de vorbă cu 20 de oameni care au marcat viața și cariera fostului fundaș de fier de la Corvinul, Dinamo și echipa națională
Soția Adriana, fiica Dominique și cel mai bun prieten, Ioan Andone, alături de alți 17 oameni importanți din viața lui Mișa, vorbesc despre viața și activitatea fostului jucător Galeria hunedoreană are un cântec special, care s-a auzit în toate colțurile orașului siderurgist, dar și pe pseudostadioanele din Liga a III-a, unde joacă de câțiva ani FC Hunedoara: „A fost odată, de demult / Un jucător temut / Cu el Corvinul câștiga / Respect pe veci, Mișa”.
Michael Klein are statuie în Hunedoara, iar stadionul îi poartă numele. Chiar dacă atunci când el era căpitanul Corvinului cei mai mulți dintre tinerii din galerie nu se născuseră încă, ultrașii au învățat să-l prețuiască pe Mișa la fel de mult ca pe părinții și pe bunicii lor. Corvinul încă trăiește în sufletele hunedorenilor și acest lucru se datorează, într-o mare măsură, și lui Klein.
Fotbalistul născut în 10 octombrie 1959 a fost liderul celei mai bune echipe din istoria Corvinului, club pentru care a jucat de la 14 ani până la 27 de ani. La doar câteva luni după ce s-a transferat la Dinamo, a devenit căpitanul echipei din Ștefan cel Mare, care s-a calificat în semifinalele Cupei Cupelor. A fost titularul incontestabil pe postul de fundaș stânga în naționala României, pentru care a jucat de 90 de ori și pentru care a marcat cinci goluri.
În urmă cu 20 de ani, după ce Corvinul retrograda din Divizia A, Klein le-a promis hunedorenilor că se va întoarce din Germania, că nu mai stă mult acolo. Însă hunedorenii nu au mai apucat să-l îmbrățișeze niciodată, nici să își mai vadă de atunci echipa pe prima scenă a fotbalului românesc. Mișa s-a stins la 33 de ani, în timpul unui antrenament al lui Bayer Uerdingen, pentru că, deși suferea de o bronșită cronică, nu a vrut să renunțe la fotbal.
Toate cele trei echipe la care a jucat Klein au avut sau au probleme: Corvinul s-a desființat acum opt ani, Uerdingen juca în Bundesliga în 1993, însă acum se chinuie în liga a cincea, iar Dinamo nu mai strălucește de mult în Europa și e măcinată de probleme financiare.
Azi se împlinesc 20 de ani de când ne-a părăsit prea devreme un om. Un om care, prin dragostea sa pentru fotbal și prin modul în care se dăruia pe teren ne obligă să nu îl uităm, fie că ne sunt simpatice sau nu tricourile pe care le-a purtat.
„Pentru mine, Klein e un exemplu de viață” ProSport a stat de vorbă cu 20 de oameni importanți din scurta viață a fostului fundaș stânga, în tentativa de a construi o imagine cât mai aproape de realitate a celui care a fost Michael Klein.
Prima este chiar fiica lui, Dominique, care avea doi ani atunci când a rămas fără tată. Cum ea a petrecut foarte puțin timp alături de Mișa, fiecare declarație ce urmează îi va completa puzzle-ul care ar trebui, într-un final, să-i facă portretul tatălui său. „Încercând să umplu golul incomesurabil pe care l-a provocat dispariția tatălui meu, am dezvoltat necontenita nevoie să-l descopăr din poveștile altora, din fotografii, casete video. Puzzle-ul este însă infinit. Pentru mine, Michael Klein este un exemplu de viață, un mentor al perseverenței, un elitist pasionat, un om al cărui altruism și umanitate inspiră. Prin declarațiile care urmează, mai pun câteva piese la puzzle-ul meu și îndrăznesc să mă bucur. Nostalgia zilei de azi este umbrită de onoare, regretul dispariției lui, de recunoștință , iar toate aceste minunate cuvinte umbresc moartea, readucându-l pe tata la viață în sufletul meu!”, ne-a spus Dominique.
„El și Dominique sunt ca două picături de rouă” Fosta soție, Adriana, este persoana care poate suferă cel mai mult atunci când vine ziua de 2 februarie. Totuși, fosta doamnă Klein își găsește alinarea în rodul iubirii ce a împărțit-o cu Michael Klein, Dominique. „În urmă cu 27 de ani, Michael a intrat în viața mea aducându-mi primăvara și, împreună cu ea, cel mai frumos buchet de liliac. Câțiva ani mai târziu, la un superb început de vară, mi-a dăruit un înger, Dominique, care îmi călăuzește viața și care îi seamănă incredibil de mult. Se asemănă ca două picături de rouă. Nimic nu părea să poată tulbura frumoasa noastră poveste, până la fatidica dată de 2 februarie 1993. Cuvintele nu pot exprima regretul și durerea pe care le simt, dar acestea sunt contrabalasate de amintirea vie și de-a pururi pregnantă a celui care a fost, atât ca și tată, cât și ca și șot, Michael Klein”, s-a destăinuit Adriana.
„Împărțeam absolut totul cu Mișa!” E bine știut faptul că Mișa a avut în Ioan Andone cel mai bun prieten. Legătura dintre cei doi e povestită cu o voce tristă de „Fălcos” . „Off… Deja au trecut 20 de ani? Mișa era cel mai bun prieten al meu. Nu știu dacă-și poate închipui cineva, dar eram extrem de apropiați. Mergeam peste tot împreună, împărțeam totul. Eram ca doi frați. Cea mai frumoasă amintire pe care o am cu el e legată de finalul partidei cu Danemarca (n.r. – 3-1), din 1989, când ne-am calificat la Mondiale. Era extrem de fericit…Am sărbătorit până dimineața calificarea. A fost unul din lucrurile pe care și le-a dorit enorm, să ajungă la un Mondial. Am primit pentru calificare banii pe care i-am fi câștigat jucând doi ani în campionat”, rememorează Andone.
Am fost la un meci de old-boys acum câteva săptămâni și chiar mă gândeam cum ar fi arătat Mișa dacă ar fi fost cu noi, cu burtă, cu chelie… Dorin Nicșa, fost coleg la Corvinul
În ultima discuție cu el, mi-a spus că vrea să mai joace în Germania câtva timp și apoi are de gând să se întoarcă la HuneÂdoara și să se ocupe de club. Dorea să continue ceea ce a început Lucescu Dan Colesniuc, fost coleg la Corvinul
Când am jucat cu Sarajevo, în UEFA, Mișa a intrat pe teren la 4-2 pentru noi și a ratat o ocazie imensă. Singur în șase metri a lovit mingea normal, dar s-a dus peste poartă. Putea fi 5-2, dar s-a terminat 4-4.Toată lumea ține minte faza aceea, dar nu ai cum să-i porți pică Ioan Petcu, fost coleg la Corvinul
Nu renunța niciodată, exact ca nemții pe care știi că i-ai bătut doar când se urcă în autocar. Și în afara terenului era un exemplu, un tată care-și iubea familia, un om simplu Florea Văetuș, fost coleg la Corvinul
Michael Klein (n. 10.10.1959 – Amnaș, jud. Sibiu) Post: fundaș sau mijlocaș stânga 1977-1988: Corvinul Hunedoara (313 meciuri – 37 goluri) 1989-1991: Dinamo București (49 de meciuri – 3 goluri) 1991-1993: Bayer Uerdingen (36 meciuri – 0 goluri) Palmares la echipa națională: 90 selecții – 5 goluri Palmares în cupele europene: 13 meciuri – 2 goluri Primul meci în Liga I: Corvinul Hunedoara – FC Argeș 2-2 (24.08.1977) Primul meci la națională: România – Bulgaria 1-2 (9.09.1981) Trofee: campionatul și Cupa României cu Dinamo (1990) Decedat: în 02.02.1993
La națională era un jucător disciplinat, atât în apărare, cât și în atac. Ca om era foarte inteligent Emeric Ienei, fost antrenor la națională
Era un om liniștit, calculat, care avea mare grijă de familia sa. Ținea mult la familie și la prieteni George Mara, prieten din copilărie
Cât a fost la Hunedoara, fugea tot timpul de Ilie Ceaușescu, care dorea să-l ducă la Steaua. A fost extrem de iubit de hunedoreni. 40.000 de oameni au fost la înmormântarea sa… Mircia Muntean, fost primar în Hunedoara
Moartea lui Klein a fost cea mai mare pierdere pentru fotbalul hunedoÂrean Victor Oncu, fost coleg la Corvinul
Ion Nunweiller (fost antrenor la Corvinul): „Klein era Hagi al Hunedoarei”
„L-am antrenat o perioadă scurtă, dar ce a făcut el pentru fotbalul românesc este de lăudat. A fost unul dintre cei mai buni, avea o tehnică bună, o viziune a jocului ieșită din comun și reușea de unul singur să mobilizeze echipa. Alții mai trăgeau chiulul, dar el era un adevărat profesionist. Și era și un familist convins. Așa cum a fost Gheorghe Hagi pentru România, așa a fost și Michael Klein pentru Hunedoara. Toți copiii vroiau să ajungă ca el, toți îl adulau. Dacă trăia, poate că se întorcea la Hunedoara, dar până la urmă cred că ar fi ajuns antrenor în campionatul Germaniei.”
Ionuț Lupescu (fost coleg la Dinamo) „Dominique, cea mai mare bucurie a sa!”
„Îmi vine foarte greu să vorbesc despre Mișa. A fost un om puternic. Atât din punct de vedere al fizicului, cât și din punct de vedere al caracterului. Dar, din păcate, modul în care a plecat dintre noi ne demonstrează că nu există oameni tari pe pământ. După ce ne-am transferat în Germania (n.r. – Klein la Uerdingen, Lupescu la Leverkusen), ne-am apropiat și mai mult. Din păcate, sportul de performanță nu e sănătos, iar exemple sunt multiple în ultima vreme. Totuși, cea mai mare bucurie a sa a fost Dominique. Niciodată nu l-am văzut așa de bucuros ca în ziua în care i s-a născut fata!”
Dănuț Lupu (fost coleg la Dinamo) „Lăcătuș fugea de el în derbyul Steaua-Dinamo”
„Mi-l amintesc bine, mai ales că eu jucam mijlocaș stânga și el era fundaș stânga. Nu cred că poate fi comparat cu nimeni din ziua de azi. A fost cel mai bun fundaș stânga pe care l-a avut România. Greu treceai de el, era un fotbalist complet. Și la meciuri și la antrenamente se dăruia total și ne influența și pe noi, avea o mentalitate de învingător. Când jucam cu Steaua, Lăcătuș fugea de el, nu mai juca extremă dreaptă, trecea pe partea cealaltă, ca să nu fie pe partea lui. Dădea de furcă oricărui adversar. Se enerva foarte rar, era un tip foarte calculat și de aceea cred că ar fi fost un antrenor foarte bun.”
Dorin Mateuț (fost coleg la Corvinul și Dinamo): „S-a rupt la ultimul joc la națională”
„A fost un adevărat idol pentru multă lume, un om foarte puternic, un sufletist mare, un om care îți sărea mereu în ajutor. Dacă ar vedea acum că fotbalul din Hunedoara a căzut atât de mult, ar fi foarte dezamăgit, pentru că a iubit mult Corvinul. A avut o forță extraordinară, viteză, era bătăios și avea un stâng fantastic, centra fenomenal. Țin minte că în meciul cu Elveția, din preliminariile Euro ’92, el și-a rupt piciorul în primele minute. Până la urmă, eu am dat gol și am câștigat cu 1-0. Dar nu ne-am bucurat prea mult. Eram îngrijorați pentru el. Din păcate, acela a fost și ultimul lui meci la națională…”
Gelu Simoc (președinte Corvinul în anii ’70-’80): „Era la fel de muncitor precum Iniesta”
„Au trecut 20 de ani, dar parcă ieri l-au adus nemții în sicriu la Hunedoara… L-am cunoscut de când era copil. Se trăgea dintr-o familie modestă, tatăl lui lucra la combinat, iar mama era bucătăreasă la o creșă. Era foarte ambițios, nevoia l-a învațat să răzbată. Nu a fost mingicar, ca Gabor sau ca Nicșa, dar a muncit foarte mult. Știa să deposedeze, să centreze și să șuteze la poartă. Dintre jucătorii de azi, poate fi comparat cu Iniesta, e și el la fel de muncitor. Știu că Mișa nu a vrut să plece la Dinamo, dar până la urmă l-a convins Lucescu, spunându-i că nu mai are loc la națională dacă nu pleacă din Hunedoara.”
Romulus Gabor (fost coleg la Corvinul) „Nu cred că e mort, e plecat undeva”
„Nu îl simțim fizic lângă noi, dar e foarte greu să îl uităm. Tot timpul am impresia că nu e mort, ci e plecat undeva și îl aștept să se întoarcă. De undeva, de sus, cred că vede unde a ajuns fotbalul din Hunedoara și e foarte dezamăgit. Dădea totul pentru echipă, pentru spectatori, era un exemplu pentru ceilalți jucători. Mai ales când jocul nu prea mergea, el era cel care ne băga în priză, asta l-a și impus ca și căpitan. Nu prea sunt jucători care să facă ambele faze cum le făcea el. Ara banda stângă ca nimeni altul. Seamănă puțin cu Bourceanu la determinare, dar Mișa avea calități mai bune, fără îndoială.”
Mircea Lucescu (antrenorul care l-a promovat) „Nu am mai avut un fundaș stânga ca el!”
„A avut o carieră extraordinară și nu merita să sfârșească așa. Când l-am descoperit era mijlocaș, dar l-am transformat în fundaș stânga. Nu a comentat. Era tenace și avea o rezistență fizică extraordinară. Și ca om era un caracter aparte. Se dăruia în totalitate atât în teren, cât și în afara lui, când cineva îi cerea ajutorul. A avut ceva probleme cât a fost la Hunedoara, dar odată transferat la Dinamo s-a cumințit. L-aș pune în orice echipă a mea. Nu am mai avut de atunci un fundaș stânga ca el. Era la un nivel extraordinar. Tactic, era un fotbalist impresionant, iar șutul său era devastator.”
Martin Klein (fratele lui) „A fost un frate extraordinar”
„S-a apucat de fotbal în clasa a II-a. Băteam mingea împreună, de dimineața până seara, la Stufița, lângă Hunedoara. Jucam de cele mai multe ori desculți. Când părinții ne cumpărau câte o pereche de teniși chinezești, era sărbătoare. După ce am crescut, drumurile noastre s-au separat. Eu am ajuns în armată și apoi la o fabrică de prelucrare a pieilor, iar el era mereu cu fotbalul. Ca frate era extraordinar. Ne ajuta pe toți la orice treabă necondiționat. După ce și-a făcut un rost în fotbal, mereu ne ajuta cu bani. Acum, la 55 de ani, de abia îmi duc traiul de pe o zi pe alta. Dacă el ar fi trăit, altfel ar fi stat lucrurile.”
Era un profesionist până în măduva oaselor. Nici când era răcit și avea febră nu stătea pe margine. În acele vremuri, era ceva normal să te antrenezi cu febră Bogdan Stelea, fost coleg la Dinamo
Klein a prins două turnee finale, el și Mircea Rednic fiind singurii români care au bifat toate minutele în cele șapte meciuri jucate de tricolori atât în Franța (CE ’84), cât și în Italia (CM ’90)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER