Doctorul Vlad Ciurea dezvăluie care este factorul dăunător pentru creierul uman din cauza celulelor de tip network, ce poate avea efecte devastatoare în timp.
Unele dintre obiceiurile zilnice nu sunt atât de sănătoase precum par. Indiferent că e vorba despre stilul de viață, alimentație, vicii sau alte lucruri pe care le facem zilnic, oricare dintre acestea pot să facă bine sau rău pe termen lung. Doctorul Vlad Ciurea a dezvăluit ce obicei poate pune creierul în pericol.
Unul din factorii cei mai importanți care contribuie decisiv la apariția unor anomalii la nivelul cerebral este stresul. Acesta este obiceiul cel mai des întâlnit la cei care lucrează foarte mult sau care au un stil de viață nesănătos. Dacă te consumi foarte mult la muncă, acasă sau în alte situații, te expui unui risc foarte mare de a avea probleme, în timp.
Potrivit doctorului Vlad Ciurea, stresul poate cauza anomalii la nivel cerebral. De asemenea contribuie la scăderea imunității și a performanței cerebrale. Acesta este un factor extrem de dăunător pentru creier deoarece lucrurile nu pot reveni la normal.
„Cea mai mare greșeală este stresul. Celulele nervoase sunt în rețea de tip network și în cazul în care nu mai fac față la solicitarea aceasta zilnică pe care o avem de la serviciu, acasă, de la televizor, atunci network-ul nostru nu mai funcționează bine. (…)
Mergând greșit, sistemul de apărare scade, sistemul de protecție scade, performanța cerebrală scade. Biciuirea creierului cu tot felul de substanțe excitante sau stimulatoare nu aduce nimic bun și scade funcția cerebrală. Este clar că stresul este cel mai mare pericol pentru creierul uman”, a spus medicul Vlad Ciurea, potrivit DC Medical.
Cea mai des întâlnită boală cauzată de stres asupra creierului este burnout-ul, care se traduce prin extenuare psihică. Acesta apare atunci când funcțiile cerebrale nu se mai pot aduna. Problema este că leziunile cerebrale care apar pe substanța cerebrală nu sunt reversibile, ca în cazul altor organe.
„Boala pe care o putem dezvolta se numește burnout. Arde! Este vorba despre arderea unor celule nervoase. Nu se mai adună funcțiile cerebrale. (…). Pe substanța cerebrală apar leziuni, care sunt, din nefericire ireversibile.
În timp ce ficatul este un organ care se reface, creierul nu se mai reface. Are capacitatea de a compensa, dar nu mai se reface. Mai bine îl protejăm decât să încercăm să îl tratăm”, a mai spus medicul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER