Deși era o vedetă locală, Lena Rohozneanu, soția handbalistului Mihai Rohozneanu, a devenit, odată cu concursul Miss Sexy Vampirița, cunoscută în toată țara. Și, în curând, nu numai în România, pentru că a turnat câteva scene cu Nicolas Cage în filmul Ghost Rider, filmat la noi, care va ieși pe marile ecrane în 2012. Dar până atunci, Lena a șocat cu un super-interviu în FHM! Top Model România, Miss Banat, Sexy Vampirița… Ce alte titulaturi mai ai? Cam atât… Ce, nu e suficient ? Eu zic că merge. Am totuși 23 de ani.
Cum ai ajuns să fii sexy vampirița? Nu am ajuns să fiu sexy vampirița, pentru că nu s-a mai ținut concursul, dar titulatura mi-a rămas în presă, și m-au promovat așa. Am ajuns în America, am petrecut douăsprezece zile extraordinare cu încă zece fete din România și, în ultima zi, când trebuia să se țină concursul, nu s-a mai ținut, pentru că nu au vrut să ne mai dea banii. De unde la început se pornise de la suma de 100.000 de dolari, în ultimele zile ajunseseră la 5.000, ca în final să ne spună să venim cu hainele noastre, să ne machiem singure, și am decis să nu mai participăm. Dar mie nu-mi strică să mi se spună sexy vampirița.
Îți place să muști? Nu, îmi place să fiu mușcată! De unde? Eh, glumeam. Nu, nu îmi place nici să mușc, nici să fiu mușcată. Filmele cu vampiri îți plac? Nu mă uit, că mi-e frică. Dar la ce fel de filme te uiți? Nu prea mă uit la filme, mai mult la desene animate, că nu am de ales cu fiică-mea.
Dar fără fiica ta, la desene animate porno te uiți? Asta e secret… OK, nu te uiți la filme, dar joci în filme… În filme e mult spus. Am jucat într-unul și sper să nu fie singurul. Îmi place foarte mult ce se întâmplă pe un platou de filmare. Acum îmi place mai mult decât moda. Poate pe viitor voi face și un curs de actorie. Să văd dacă îmi permite timpul.
Cum ai ajuns să joci alături de Nicolas Cage în Ghost Rider ? După concursul de Miss Sexy Vampirița am fost selectată, cu încă o fată, să apar în film într-o secvență. Nu foarte mult, dar contează.
Cât ești de dezbrăcată în acea secvență ? Am o ținută sexy, dar nu sunt dezbrăcată.
Ești soție de handbalist. Ești fană a acestui sport? Înainte să-l cunosc pe el nu aveam nici o treabă cu handbalul. Am făcut și eu atletism doisprezece ani, dar cu handbalul n-o aveam. Acum sunt prezentă la fiecare meci și mă uit și la meciurile naționalei. La alte sporturi nu mă prea uit. Fotbalul mă plictisește. E mai bine să fii soție de handbalist decât de fotbalist? Pe de-o parte nu, pentru că fotbaliștii sunt mai bine plătiți decât handbaliștii, deși depun mai puțin efort decât ei, dar, pe de altă parte, handbaliștii nu sunt atât de băgați în gura presei, deci e mai bine. Oricum, handbaliștii sunt mai cuminți. Soțul tău e cuminte? Da. Cel mai cuminte. Sper…
Și dacă descoperi că nu e? Ce faci? Îi arăt ce am învățat eu la atletism. O iau la fugă.
Și unde te oprești prima oară ? În brațele altui bărbat? Nu. La mama. Sau la mama lui, să-l pârăsc. Sau, și mai bine, la ziar. Să-l fac de râs. Asta e pedeapsa supremă? Da. Să știe lumea!
Și când face greșeli mai mici, cum îl pedepsești? Am un soț atât de exemplar, încât nu greșește.
Deci nu se pune problema să-l privezi de sex o săptămână-două, de exemplu, nu? Nu, nici vorbă. Oricum, nu ar fi bine pentru el, că dă cu mingea aiurea la antrenamente, dacă nu e servit. Ritualul nostru înainte de meciuri e de a face sex, pentru a juca bine. Alte astfel de ritualuri mai aveți? Nu dezvălui… dar uite, avem jucării. Toate colecționate de el de prin deplasări. Am vreo nouă vibratoare colorate. Cum arată vibratorul tău preferat ? E roz.
Mare, mic? Mediu. Cu striații, fără? Fără. Lucios, fin…
Sursă foto: FHM , www.onlinecafe.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER