O echipă de juniori din Paraguay care ar fi urmat să participe la un turneu în Chile a fost oprită la frontiera chiliană, după ce vameșii au găsit în autocarul cu care se deplasau adolescenții 400 de kilograme de marijuana.
După ce au fost ținuți la frontieră timp de patru zile, cei 36 de adolescenți cu vârste cuprinse între 14 și 15 ani au revenit, marți seară, la Asuncion.
Potrivit presei locale, vameșii chilieni au găsit stupefiantele din autocar cu ajutorul câinilor, la un control la un punct de frontieră din Anzii Cordilieri.
Părinții adolescenților au declarat că au fost păcăliți de un bărbat care le-a spus că vrea să formeze o echipă de fotbal care să participe la un turneu la Santiago de Chile. Bărbatul respectiv a recrutat copii de 14 și de 15 ani din localitatea Caacupe.
Autoritățile chiliene i-au reținut pe șoferul autocarului și încă două persoane care îl însoțeau.
De asemenea, poliția paraguayană l-a arestat pe organizatorul deplasării, ecuadorianul Juan Antonio Vela Salazar, în vârstă de 58 de ani.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER