Un model de fitness de 25 de ani i-a făcut al 16-lea copil unui om de afaceri, însă acesta ar avea o altă relație.
Deși Vanessa Hrubovčáková, model de fitness, l-a făcut tată pentru a 16-a oară, Boris Kollár ar avea o relație și cu Laura Vizváryová. Mai mult, fostul șef al parlamentului slovac are și cu ea un copil.
În contextul în care Vanessa ar hărțui-o pe rețelele de socializare, cântăreața a decis să depună o plângere la poliție împotriva modelului de fitness. „Eu nu îl țin pe Boris cu forța, e alături de mine pentru că asta vrea. Întrebați alte femei ce părere au și de ce se laudă că fac copii cu el”.
În ciuda scandalului, Silvia, mama Vanessei, îl consideră pe Boris Kollár ca fiind o persoană normală și cu intenții bune.
„Sunt o bunică fericită. Boris e un om foarte normal, drăguț, o persoană bună. Chiar dacă ar avea 120 de copii cu 100 femei, nimeni nu ar trebui să-l tragă la răspundere”, a spus mama Vanessei, Silvia.
Nu se știe public numărul de copii pe care Boris Kollár îl are, dar se vorbește despre 16.
În 2015, slovacul a lansat partidul politic „We Are Family” prin redenumirea și reutilizarea unui partid minor existent, numit „Țara noastră”. Partidul său a câștigat 11 locuri în Consiliul Național în timpul alegerilor parlamentare din 2016.
Totuși, la alegerile din 2023, „We Are Family” nu a reușit să atingă pragul de reprezentare din cauza unui scandal de violență domestică, Boris Kollár și una dintre fostele sale partenere fiind implicați. Ca răspuns la înfrângerea electorală, slovacul a anunțat că își va reconsidera implicarea în politică.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER