Terry și-a găsit avocat** Blatter: „În țările latine ar fi fost aplaudat pentru relația cu Vanessa”
Președintele FIFA, elvețianul Joseph Blatter, crede că modul în
care au reacționat englezii față de aventurile extraconjugale ale
fundașului echipei Chelsea Londra, John Terry, este tipic
anglo-saxon și că jucătorul ar fi fost aplaudat de latini pentru
aceleași fapte, informează AFP.
„Reacțiile englezilor sunt tipice anglo-saxonilor. Dacă
ar fi făcut așa ceva un fotbalist într-o țară latină, cred că ar fi
fost aplaudat„, a declarat Blatter, de la Vancouver (unde
se află cu ocazia debutului Jocurilor Olimpice de Iarnă), agenției
britanice Press Association.
Terry a fost victima unei violente campanii de presă, după ce
mass-media a dezvăluit relația dintre jucător și fosta iubită a
ex-coechipierului său, Wayne Bridge. În consecință, lui Terry i-a
fost retrasă banderola de căpitan al echipei naționale.
Jucătorul a primit câteva zile libere din partea antrenorului
său, Carlo Ancelotti, și nu va juca în meciul pe care Chelsea îl va
disputa, la sfârșitul săptămânii, în Cupa Angliei, contra formației
Cardiff City.