Mihaela Buzărnescu își petrece mult mai multe zile departe departe de ‘acasă‘, departe de România, iar sportivei în vârstă de 30 de ani îi vine să spună ‘vreau o țară ca afară’. Petrecând câteva săptămâni în Franța, alte câteva săptămâni în Anglia, altele în Asia, Statele Unite și oriunde o poartă calendarul competițional înțesat de turnee și meciuri, Mihaela Buzărnescu reușește să facă o paralelă între aici și acolo.
Prezentă la o întâlnire informală cu jurnaliștii, la finele săptămânii trecute, Mihaela Buzărnescu a răspuns chiar și la întrebarea, venită din cadrul echipei sale, „România ți se pare o țară un pic tristă?”.
„Da, România mi se pare o țară puțin cam tristă. Lumea e tristă. Nu este ca în alte părți. De exemplu, în Olanda sau în Franța am văzut oameni de vârsta a treia foarte relaxați, își programează vacanțe, tot felul de vizite și au timp mereu să cineze, să facă anumite excursii, vizionări la teatru. La noi nu e așa. Toată lumea se plânge, lumea nu are timp decât să meargă la muncă și apoi să își facă griji pentru mâncare, pentru tot felul de probleme. Mi se pare că populația e foarte îngrijorată la noi și o ține în același fel, mereu„, a detaliat Mihaela Buzărnescu.
„România mi se pare, totuși, destul de dezvoltată față de cum era în trecut. Libertatea aceasta pe care o avem e însă cu dus-întors, pentru că sunt și multe probleme pe care înainte nu le aveam. Și, este foarte greu cu traficul!”, a mai spus a 24-a jucătoare de tenis a lumii.
Mihaela Buzărnescu este a doua rachetă a României în tenisul feminin, după o ascensiune fulminantă, de peste 520 de poziții într-un an, care o plasează cel mai aproape de Simona Halep în WTA. Doar în 2018, într-un sezon în care, din cauza unei accidentări la gleznă, nu a reușit să joace ultimul turneu de Mare Șlem al anului și nu a putut să dispute decât trei partide de simplu în toamnă, Mihaela Buzărnescu a acumulat totuși 118 meciuri oficiale la simplu și dublu. Mihaela a jucat turnee în acest sezon în 14 țări: Australia, Canada, Cehia, China, Elveția, Franța, Italia, Marea Britanie, Qatar, România, Rusia, Spania, Statele Unite și Ungaria.4
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER