„Centrare excelentă a lui Sean Connery, tânărul Rod Stewart preia pe piept și șutează, evitându-l pe Alain Prost, dar experimentatul portar al lui Real Madrid, Julio Iglesias, reține cu siguranță”. Nu este un comentariu imposibil, toți cei enumerați mai sus fiind foști practicanți ai sportului rege. Iată în continuare o listă a celebrităților ce au ales alte profesii decât cea de fotbalist (top realizat de Goal.com).
1. Alain Prost (Campion F1) Primul sport practicat de fostul pilot a fost fotbalul, însa lucrurile s-au schimbat după o excursie cu parinții în sudul Franței, când Prost avea 15 ani. Tatăl său l-a dus la o pistă de carturi și de atunci pasiunea lui s-a îndreptat înspre sporturile cu motor. A luat patru titluri mondiale în Campionatul Mondial de Formula 1, are 51 de victorii, dar a rămas celebru și pentru duelurile epice cu o alta legendă a Formulei 1, Ayrton Senna.
2. Simen Adgestein (Maestru în șah) Norvegianul era unul dintre cei mai talentați tineri fotbaliști, reușind sâ-și treacă în palmares un titlu național la juniori pe când avea 15 ani. O accidentare urâta la ligamentele încrucișate l-a scos însa din circuit și a fost nevoit să se retragă înainte de 20 de ani. Și-a găsit refugiul în șah, la 18 ani devenind Maestru. 3. Luciano Pavarotti (Tenor) Fan declarat al lui Juventus, regretatul tenor a jucat pentru echipa de juniori a Modenei. Postul său era de portar și a fost aproape de a debuta în fotbalul profesionist, dar mama sa l-a îndreptat spre școală.
4. Sean Connery (Star de cinema) Cunoscutul actor a avut șansa să joace la Manchester United, dar a refuzat oferta înaintată de legendarul Matt Busby. S-a concentrat pe cariera de actor, dar o echipa cu George Best și Sean Connery în teren ar fi adus pe Old Trafford multe reprezentante ale sexului frumos.
5. Nicky Byrne (Cântăreț) Componentul trupei pop Westlife a jucat doi ani în poarta juniorilor lui Leeds, cu care a caștigat FA Youth Cup în 1997.
6. Steve Waugh (Jucător de cricket) Cunoscut și apreciat jucător de cricket, Waugh a cochetat o bună perioadă cu sportul rege. A fost legitimat, împreună cu fratele său geamăn, la New South Wales și Sydney Croatia.
7. Albert Camus (Filozof) Filozoful Camus a fost legitimat la juniorii lui Racing Universitaire Algerios pe postul de portar. Tuberculoza i-a încheiat cariera sportivă. Câștigătorul premiului Nobel pentru Literatură a recunoscut că fotbalul a avut un rol foarte important în viața sa: „Tot ce știu despre moralitate și obligații am învățat din fotbal”.
8. Julio Iglesias (Cântăreț) Marele Julio a jucat o bună perioadă în poarta juniorilor lui Real Madrid. Un accident de mașină l-a făcut să renunțe la fotbal și să se apuce de cântat.
9. Rod Stewart (Cântăreț) Cântărețul britanic putea fi un fotbalist de succes, el semnând chiar cu juniorii lui Brentford. Fire boemă, Rod nu s-a putut acomoda cu ritualurile zilnice ce constau în curățarea echipamentului echipei mari și după doar câteva luni a pus ghetele în cui. A recunoscut că un atuu al meseriei de cântăreț era că se putea îmbăta oricând.
10. Karol Jozef Wojtyla (Papa Ioan Paul al II-lea) Înainte să fie numit Papă, tânărul Jozef a fost portarul echipei orașului său, Wadowice. A continuat cariera sportivă și în perioada în care a fost student la Universitatea din Cracovia. Nu și-a pierdut niciodată interesul pentru sportul rege și chiar l-a binecuvântat pe Shay Given (portarul lui Manchester City) când acesta s-a însurat, în 2001.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER