Tragedie incredibilă! Sfârșit îngrozitor pentru un tânăr sportiv român în Italia: Lucian Valentin Bota a murit într-un accindent auto

Sfârșit tragic pentru un sportiv român stabilit în Italian. Lucian Valentin Bota, în vârstă de 23 de ani, şi-a pierdut viaţa într-un accident rutier.

Accidentul s-a petrecut duminică seara, în Cavallermaggiore, anunţă notizioso.it. Maşina pe care o conducea Lucian s-a lovit frontal de una condusă de o femeie de 53 de ani, din Savigliano.

În urma impactului puternic, autoturismul condus de Lucian Valentin Bota a luat foc și a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru ca trupul fără viață al tânărului să fie scos dintre fiarele contorsionate.

Tragedie incredibilă! Sfârșit îngrozitor pentru un tânăr sportiv român în Italia: Lucian Valentin Bota a murit într-un accindet auto

Drumul a fost blocat timp de mai multe ore, timp în care şi-au făcut apariţia mai mulţi pompieri şi voluntari. Femeia din cealaltă maşină era în viaţă şi a fost transportată cu elicopterul la un spital din Torino.

Născut la Câmpulung Moldovenesc, Lucian era jucător de fotbal american în echipa Vikingilor din Cavallermaggiore.

„Vești teribile ne-au devastat în această dimineață. Prietenul nostru, Lucian Valentin, tovarăș pentru o mie de aventuri pe teren și în afara terenului, ne-a părăsit brusc. Nu există cuvinte de descris, de explicat și de oferit.

Râsul tău, ființa ta atât de spontană și bunătatea ta față de toată lumea vor rămâne pentru totdeauna alături de toţi cei care am avut norocul să te cunoaştem și să trăim momente de neuitat alături de tine”, scrie într-un comunicat al clubului Vikings Cavallermaggiore.

Publicat: 25 05. 2021, 11:34
Actualizat: 25 05. 2021, 12:19