Ucrainenii l-au desființat pe Junior Moraes după ce a fugit în România de războiul din Ucraina. „Cu ce pașaport?”
Ucrainenii l-au desființat pe Junior Moraes, brazilianul care deține și pașaport ucrainean, toate acestea după ce a fugit de atacul Rusiei în România.
Ucraina a fost luată cu asalt de către soldații ruși, iar Junior Mores a fugit în România alături de un grup de 41 de persoane, iar jurnaliștii ucraineni l-au făcut praf pe fotbalistul lui Șahtior Donețk.
Junior Moraes (34 de ani), fotbalistul lui Șahtior Donețk care a jucat și pentru Gloria Bistrița, este acuzat că a fentat legea marțială impusă de către președintele Volodimir Zelenski.
Ucrainenii l-au desființat pe Junior Moraes după ce a fugit în România de războiul din Ucraina
Legea marțială interzice bărbaților între 18 și 60 de ani să părăsească țara pe perioada războiului, însă ucrainenii îl acuză pe Junior Moraes, fotbalist care deține pașaport ucrainean, că a fentat această lege.
Cu ce pașaport? Moraes a părăsit teritoriul Ucrainei. Junior a reușit să ocolească legile Ucrainei. Este de notat că printre cei 42 de refugiați se afla și Junior Moraes, care are naționalitate ucraineană”, au scris jurnaliștii de la sport.ua.
Junior Moraes (34 de ani) a ajuns în Ucraina pe 1 februarie 2011, după ce Metalurg Donețk l-a cumpărat de la Gloria Bistrița cu 1,25 milioane de euro. Acesta a mai jucat după aceea la ȚSKA Sofia și TJ Quanjian, iar în Ucriana pentru Dinamo Kiev și Șahtior Donețk.
Brazilianul a debutat în tricoul echipei naționale a Ucrainei pe 22 martie 2019 într-un meci terminat la egalitate cu Portugalia, scor 0-0. Junior Moraes a jucat în 11 meciuri pentru selecționata Ucrainei și a dat un gol.
Meciurile în care a jucat Junior Moraes pentru echipa națională a Ucrainei:
- Portugalia – Ucraina, scor 0-0, 22 martie 2019
- Luxemburg – Ucraina, scor 1-2, 25 martie 2019
- Lituania – Ucraina, scor 0-3, 7 septembrie 2019
- Ucraina – Nigeria, scor 2-2, 10 septembrie 2019
- Ucraina – Lituania, scor 2-0, 11 octombrie 2019
- Ucraina – Suedia, scor 2-1, 3 septembrie 2020
- Polonia – Ucraina, scor 2-0, 11 noiembrie 2020
- Germania – Ucraina, scor 3-1, 14 noiembrie 2020
- Franța – Ucraina, scor 1-1, 24 martie 2021
- Ucraina – Finlanda, scor 1-1, 28 martie 2021
- Ucraina – Kazakhstan, scor 1-1, 31 martie 2021