Un fost mare jucător român e cu moralul la pământ în Spania: „Nici nu mai știu zilele! Mă sui pe pereți!”

Dennis Șerban suportă tot mai greu izolarea în Spania, în pandemie de coronavirus. Aflat în Valencia, fostul mare jucător român trece printr-o perioadă destul de dificilă, fiind acasă deja de trei săptămâni.

„Nici nu mai ştiu zilele! Păi, mâine am trei săptămâni de când sunt în casă, mă sui pe pereţi pe aici. Nu ştiu. În casă, mai scoatem căţelul dimineaţa, 10 minute, seara 10 minute. Mai mergem odată sau de două ori pe săptămână la supermarket aici lângă noi şi altceva nimic. În casă. Nu este nimeni pe stradă, este o tristeţe aşa, este înspăimântător. Să nu vezi pe nimeni în oraş, adică oraşul ăsta e aglomerat de obicei. Sunt, mai ales prin centru pe unde stau eu, e foarte aglomerat, iar acum e ciudat să nu vezi pe nimeni”, a spus Șerban, ajuns la 44 de ani, pentru Telekom Sport.

„Nu am stat niciodată atât în casă!”

Fost jucător în Spania la Valencia sau Villarreal, Șerban e îngrozit de ceea ce vede în Spania.

„Vă daţi seama că nu am stat niciodată atât în casă şi îmi e groază de ce aud şi de ce văd la ştiri. Atâţia morţi, atâţia infectaţi, în fiecare zi. Cred că o să se înmulţească cazurile şi la noi, cu ce văd la televizor şi de la ştiri, mă sperie puţin. Oricum, situaţia în Spania e dramatică. Eu mă trezeam dimineaţa şi plecam şi mai veneam acasă seara, vă daţi seama. Eram 12-13 ore minim afară.

Acum, mă trezesc dimineaţa şi nu ştiu ce să fac. Mă trezesc pe la 7-7.30 şi când îmi beau cafea, am terminat toate problemele, mă uit, e 9: ‘Doamne, ce fac până diseară?!’. Ne uităm la TV, gătim, mai vorbim. Sunt cu familia și trece timpul”, a mai afirmat Șerban.

„Sunt câteva echipe care îţi atrag atenţia, dar situaţia, în general, e dificilă în fotbal. Situaţia financiară este gravă, cea mai gravă”, recunoaște fostul fotbalist.

Publicat: 02 04. 2020, 20:56