Un internațional sârb, arestat pentru că nu a respectat carantina! Riscă trei ani de închisoare
Pandemia de coronavirus dă peste cap viața tuturor, printre cei afectați sunt și sportivii, care sunt obligați să se antreneze în spațiu restrâns și individual pentru păstra un tonus fizic decent.
Aleksandar Prijovic, atacantul lui Al Ittihad, a fost arestat în Serbia pentru că nu a respectat carantina impusă de autoritățile din țara sa natală ca urmare a pandemiei.
Petrecere într-un hotel din Belgrad
Prijovic, cu 13 selecții și 2 goluri în tricoul naționale Serbiei, ar fi petrecut împreună cu 19 apropiați, vineri noapte, într-un hotel din Belgrad. Autoritățile din Serbia au interzis ieșirile publice în intervalul orar 17:00 – 05:00.
Vârful de 29 de ani riscă trei ani de închisoare după ce a încălcat legea.
„Aleksandar Prijovic a fost reținut, alături de alte 19 persoane, pentru că au încălcat măsurile luate pentru evitarea răspândirii coronavirusului, ieșind din casă în grup mai mare de cinci persoane după ora 17:00. Cele 20 de persoane au consumat băuturi alcoolice în restaurantul unui hotel. Personalul hotelului are, de asemenea, partea sa de vină pentru că a servit personal mâncare și băutură, în această perioadă fiind permise doar livrările la domiciliu”, a declarat Vladimir Rebic, directorul general al Poliției din Serbia, conform First Post, citat de Fanatik.ro.