Un nou proiect de cinci stele în România!** Construcția de 15 milioane de euro care va fi inaugurată până la finalul acestui an

Lucrările au început în luna mai 2011 și ar fi urmat să fie finalizate în septembrie 2012, dar au fost sistate, în luna martie 2012, iar spre finele acestui an urmează să fie dată în folosință.

Noua sală polivalentă din Cluj-Napoca, de 7.000 de locuri, va avea câteva îmbunătățiri față de proiectul inițial, printre care „videobox” central pentru afișaj și pardoseală demontabilă, a declarat primarul Clujului, Emil Boc.  Construcția ar urma să fie dată în folosință până la finele anului 2013.

„Sala Polivalentă a intrat în linie dreaptă pentru licitație. Valoarea totală a proiectului este de 15 milioane de euro, dar 60% a fost deja plătit. Urmează ca restul să fie licitat. Va fi o sală modernă, cu fațadă de policarbonat, cu lumini de ultimă generație, cu panouri solare, cu panouri fotovoltaice, pentru ca întreținerea să fie mai puțin costisitoare. Am văzut ce au pățit la stadion, că fac muzeu din stadion cei de la Consiliul Județean.

Vreau ca această sală polivalentă să nu fie un muzeu al orașului și să fie un loc și pentru sportivi, dar și pentru cetățenii orașului. Pardoseala va fi rabatabilă. Dacă ai un meci de baschet, de tenis, de voilei, iar dacă vrei apoi să faci o altă competiție de gimnastică sau o conferință cu 10.000 de oameni, se ia pardoseala jos și sala poate fi folosită”, a explicat Emil Boc, conform știridecluj.ro

Sursa Foto: știridecluj.ro

Publicat: 12 04. 2013, 11:01
Actualizat: 13 04. 2013, 09:04