Văduva fostului luptător Costel Corduneanu, în lacrimi! De ce a făcut-o să plângă fiica ei, care e gimnastă

La o săptămână după ce soțul său a fost înmormântat în „zona VIP” a cimitirului Eternitatea din Iaşi, Graţiela Corduneanu (n.r. fostă Cercel) a venit cu un nou mesaj printre lacrimi.

În mod surprinzător, chiar fiica sa se pare că a făcut-o să plângă pe soția cunoscutului interlop.

Graţiela Corduneanu, în lacrimi! Cum a făcut-o fiica sa să plângă

La doar 12 ani, Elisa, fiica Graţielei Corduneanu, îi calcă pe urme tatălui său și face sport de performanță. Micuța a reușit să câștige o medalie strălucitoare într-un concurs de gimnastică ritmică, iar performanța sa i-a impresionat mama până la lacrimi.

După marea reușită, Graţiela Corduneanu a venit cu un mesaj emoționant pe rețelele de socializare prin care a vrut să arate că este extrem de mândră de fiica sa.

„Un vis care prinde contur, o rază de soare care pătrunde în sufletul nostru e tot ce mi-ai lăsat și mă strădui cu forța, puterea cu care ne-ai înzestrat, să fii mândru de noi!

Iar prințesa noastră să strălucească pe podiumurile competițiilor internaționale și numele tău să răsune din nou, așa cum îți doreai mereu! Te iubim și te vom iubi mereu. Omul meu bun”, a scris Grațiela pe contul ei de Facebook, potrivit Cancan.ro.

Înainte să devină interlop, Costel Corduneanu s-a numărat printre cei mai valoroși luptători ai României. Acesta nu doar că a fost campion mondial la cadeți, însă a și participat la două ediții ale Jocurilor Olimpice, unde a terminat pe 9 – la Barcelona (1992), respectiv pe 14 la Atlanta (1996).

Leonard Doroftei avea o relație strânsă cu Corduneanu: „Îl cunosc”

Leonard Doroftei a dezvăluit că îl știe pe Costel Corduneanu de mai bine de 20 de ani și a mărturisit că obișnuiau să facă cantonamente împreună.

„Eu îl cunosc ca sportiv, îl cunosc ca om care a luptat, care a avut rezultate. Atât pot eu spune despre Corduneanu. Ce spun alţii, sunt lucruri pe care le ştiu ei. Eu spun ce ştiu.

Multe cantonamente le-am făcut împreună, ei cu luptele, noi cu boxul. Îl cunosc de peste douăzeci de ani. Avem amintiri frumoase, am fost la două Olimpiade împreună. Dacă am fost colegi să nu crezi că am fost împreună. Ne întâlneam mai seară de seară, pe holuri, pe la cantină sau mai stăteam de vorbă pe afară”, declara Leonard Doroftei despre Costel Corduneanu.

După atâția ani de iubire, respect și prietenie, ai plecat de lângă mine pentru totdeauna. Dragostea nu va pieri niciodată și știu că ne vom reîntâlni când va sosi momentul meu să mă alătur ție. Te iubesc, dragul meu soț. Domnul să te ocrotească în veșnicie!”, spunea Graţiela Corduneanu despre moartea soțului său pe Facebook.

Publicat: 29 04. 2024, 18:42
Actualizat: 29 04. 2024, 18:59