De ce a ajuns Valentina Pelinel în cârje! Cristi Borcea i-a chemat de urgență cei mai buni medici

De ce a ajuns Valentina Pelinel în cârje! Cristi Borcea i-a chemat de urgență cei mai buni medici
  • Publicat:
  • Actualizat:

Valentina Pelinel, soția lui Cristi Borcea, admite că se simte foarte bine după ce a fost filmată mergând în cârje.

Aceasta se află într-o perioadă de recuperare și trebuie să poarte orteză pe picior.

Valentina Pelinel a dat primele declarații, la Antena Stars, despre starea ei de sănătate.

Valentina Pelinel, soția lui Cristi Borcea, prima reacție după ce a ajuns în cârje: „Vreau să mă mișc. Soțul mi-a adus cei mai buni specialiști”

Soția lui Cristi Borcea a dezvăluit că a suferit o operație de ligament, dar acum se simte foarte bine, scrie spynews.ro.

„Sunt foarte ok. Am avut o operație de ligament încrucișat anterior și sunt cu piciorul în orteză, mi-e un pic greu să mă mișc. Acum 8 ani mi-am franjurat ligamentul într-un accident la ski și mi-a fost bine 8 ani, am făcut sport, am dus două sarcini și gemelare.

Între timp s-a rupt, cum era de așteptat, pentru că eu sunt o persooană activă, fac mult sport, am făcut și sporturi de contact. A trebuit să fac această operație pentru că nu pot să fiu o persană sedentară. Vreau să mă mișc, vreau să fac sport la nivelul la care am făcut până acum și pentru asta era necesară operația”, a spua Valentina Pelinel la postul de televiziune.

Cristi Borcea, fostul acționar majoritar al lui Dinamo, și Valentina Pelinel au sărbătorit de curând 3 ani de căsnicie. Cei doi au trei copii împreună.

„În afară de iubire, este vorba de respect între noi și de o foarte bună comunicare. Ne-am dorit să fim împreună și ne-am asumat relația. Provocările prin care am trecut ne-au făcut mai puternici și mai uniți.

Fericirea înseamnă și adaptarea la personalitatea celuilalt, dar și libertatea pe care o acorzi din dorința comună de a avea un partener de nădejde lângă tine în această călătorie numită căsnicie”, declara Valentin Pelinel.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
BREAKING |
BREAKING | "Acord". Mohamed Salah a spus "da" şi semnează până în 2028!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Orașul în care toţi oamenii locuiesc într-un bloc de 14 etaje. În interior se află şi o biserică, o secţie de poliţie şi un spital
Orașul în care toţi oamenii locuiesc într-un bloc de 14 etaje. În interior se află şi o biserică, o secţie…
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
Florin Răducioiu a rupt tăcerea despre logodnica cu 10 ani mai tânără: N-am crezut că voi avea o soție româncă
Florin Răducioiu a rupt tăcerea despre logodnica cu 10 ani mai tânără: N-am crezut că voi avea o soție româncă
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Tragedie în lumea filmului. Familia a anunțat vestea în lacrimi: Inimile noastre sunt frânte
Tragedie în lumea filmului. Familia a anunțat vestea în lacrimi: Inimile noastre sunt frânte
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Cum se trece de pe o bandă pe alta: Dacă cel din față semnalizează, ești obligat să îi dai prioritate?
Cum se trece de pe o bandă pe alta: Dacă cel din față semnalizează, ești obligat să îi dai prioritate?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×