Gică Hagi a primit o veste tristă în ziua meciului pe care Farul Constanța îl joacă împotriva celor de la Rapid București.
Chiar în ziua în care Farul Constanța a primit vizita celor de la Rapid București, Gică Hagi a aflat că Momcilo Vukotic, fostul antrenor al echipei din Constanța a murit.
Fostul antrenor al Farului din 2006 a murit la vârsta de 71 de ani. Sârbul a fost un fotbalist legendar al echipei Partizan Belgrad și al echipei naționale a Ugoslaviei, iar în 2006 a pregătit-o pe Farul.
Cu Vukotic la conducere, formația din Constanța a jucat semifinalele Cupei României și s-a clasat pe locul șapte în clasamentul Ligii 1. Totodată, „marinarii” au evoluat și în Cupa UEFA – Intertoto cu Vukotic pe bancă.
Vestea că sârbul în vârstă de 71 de ani a murit a ajuns și la urechile lui Gică Hagi, iar acesta a transmis un mesaj prin intermediul paginii oficiale a clubului. „Rămas bun, Momcilo Vukotic! Transmitem cele mai profunde condoleanțe familiei și prietenilor. Odihnește-te în pace!”, a fost mesajul postat pe pagina de Facebook a clubulu din Constanța.
Pe banca celor de la Farul Constanța a stat în perioada ianuarie – septembrie 2006 și a bifat 29 de meciuri la conducerea echipei de la Marea Neagră.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER