Vești bune de la Utrecht:** Neșu a început să vorbească și i-a făcut o SURPRIZĂ‚ mamei sale

La aproape 10 zile de la teribila accidentare, Mihai Neșu nu a
reușit încă să-și miște membrele și se află încă internat într-un
spital din Utrecht.

Totuși, prima veste bună a venit din Olanda: fotbalistul a
început să vorbească, lucru dezvăluit chiar de mama sa.

„Mihăiță a început să vorbească. Nora mea m-a sunat și
mi-a zis că are o surpriză pentru mine. Am auzit apoi: „Ciao,
mami!”. Eu pot să îmi stăpânesc emoțiile și la bine, și la rău și
am reușit să nu mă agit prea tare”,
a dezvăluit mama lui
Mihaiță Neșu la B1 TV.

Neșu a comunicat până acum doar prin intermediul unui alfabet pe
care soția i-l ținea în față. Jucătorul clipea în momentul în care
era indicată litera corectă.

Mihai Neșu s-a accidentat la coloană în urma unei ciocniri cu
coechipierul său Alje Schut, fiind transportat de urgență la
spital, unde i s-a descoperit o vertebră cervicală fracturată.

Fotbalistul a fost supus unei intervenții chirurgicale de cinci
ore, în care i-a fost refăcută o vertebră fracturată din zona
cervicală. Medicii au afirmat că operația lui Neșu s-a încheiat cu
succes, dar nu pot preciza deocamdată cum va evolua starea de
sănătate a jucătorului.

Publicat: 19 05. 2011, 13:51
Actualizat: 19 05. 2011, 18:49