Viața lui Helmuth Duckadam, cunoscută de iubitorii fotbalului din 9 țări ale lumii! De unde se poate achiziționa pe Internet volumul autobiografic

De la începutul acestei săptămâni, așa cum Prosport a anunțat în premieră, romanul „Der Torman” (Portarul), care prezinta cu lux de amănunte viața legendarului Helmuth Duckadam, va putea fi achiziționat pe internet, contra sumei de 21 de euro.

Cartea, care a fost scrisă de Milan Radin, va putea fi cumpărată în 9 țări ale lumii, iar interesul față de cumpărarea acestui volum se anunță a fi de pe acum unul uriaș.

De remarcat e faptul că lucrarea a fost editată, deocamdată, doar în limba germană.

Viața lui Helmuth Duckadam, cunoscută de iubitorii fotbalului din 9 țări ale lumii! De unde se poate achiziționa pe Internet volumul autobiografic

Volumul poate fi comandat AICI în Marea Britanie și AICI în Austria.

Despre editarea ei în limba română, Duckadam a ținut să precizeze pentru Prosport: „Sper că acest lucru să se poată întâmpla anul viitor, chiar pe data de 7 mai când aniversam momentul Sevilla 86”.

„În acest roman se regăsește toată viața mea, în cele mai mici amănunte și detalii”, a declarat enigmatic Duckadam.

„Volumul are 440 de pagini iar prețul de vânzare va fi de 21 de euro. Sper să fie o carte captivantă pentru toți iubitorii fotbalului, sportului în general și nu numai”, a precizat Helmuth Duckadam.

Helmuth Duckadam este prezent în Cartea Recordurilor!

Putina lume își amintește faptul că, după apărarea celor patru lovituri de la 11 metri, din finala cu FC Barcelona, din 1986, Helmuth Duckadam a fost inclus în World Records Academy.

După ce a decis să întrerupă colaborarea cu FCSB, unde era deținea funcția de președinte de imagine al clubului, Duckadam s-a dedicat proiectelor personale, care vizează o serie de parteneriate cu diferite companii puternice și nu numai.

„În fotbal nu mă mai întorc. Rămân doar că analist și mă voi rezuma să urmăresc meciurile din fata televizorului”, declara Helmuth la momentul renunțării la funcția de președinte de imagine.

Publicat: 21 09. 2021, 09:00