Wesley Lopes (41 de ani) a rememorat episodul petrecut în 2016, când presa arabă a anunțat că ar fi decedat.
Unul dintre cei mai buni fotbaliști străini care a evoluat vreodată în Liga 1, Wesley Lopes, a trăit un episod îngrozitor în urmă cu șase ani, când în presa arabă s-a anunțat că a murit. Fostul atacant de la FC Vaslui și CSMS Iași spune că în momentul publicării știrii dormea, fiind obosit după o petrecere, astfel că s-a trezit cu telefonul plin de mesaje și apeluri ratate.
Wesley spune că acea știre falsă a stârnit multe reacții în toate țările în care jucase, oamenii fiind îngrijorați după anunțul arabilor.
Presa arabă a anunțat în 2016 că Wesley Lopes a decedat, astfel că toți cei care îl cunoșteau pe fotbalist au intrat în stare de șoc. Mai mult, întâmplarea a făcut ca brazilianul să doarmă în acel moment, astfel că au trecut ore bune până când a putut să dezmintă cele apărute.
Fostul vârf de atac nu înțelege de unde ar fi putut să răsară o astfel de știre, în contextul în care nu avusese, în mod real, nicio problemă.
„Am fost la o petrecere cu soția și fratele meu. Am stat până la 5 dimineață, apoi m-am dus acasă, să dorm. Telefonul, închis. La 10-11 dimineața, o sută de mesaje, o sută de telefoane, și văd o poză: «Wesley a murit!». (n.r. râde) Wesley a murit? Am vorbit cu soția: «Uite, am murit!».
Nu știu ce s-a întâmplat acolo în Arabia, nu știu de unde a ieșit (n.r. știrea). Am fost în Portugalia, în Spania, în Brazilia, în România… S-a speriat multă lume”, a declarat Wesley Lopes la ProSport News.
Wesley Lopes are 113 prezențe în tricoul lui FC Vaslui, pentru care a marcat de 62 de ori în perioada 2009-2012.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER